puppet on a string

Nu exista viziune politică în republica lui Snegur, Lucinschii, Voronin, Filat, Lupu, Plohatniuc, Ghimpu, Chirtoacă etc.  În această țară există o singură viziune: să furăm din buzunarul cetățeanului patru ani cât mai mult pentru că următorii patru ani nu se știe dacă vom mai fi la putere. Iată așa de 23 de ani se merge pe acest principiu.

Rusia este beneficiarul direct al acestei situații de aceea după așa zisa independență la cârma țării vine primul agronom și președinte de colhoz, nimeni altul decât Mircea Snegur (când eram mic bunelu ma învățat o poezie care suna în felul următor: Mircea Snegur burduhos / Stă în pod și roade un os / Și striga în gura mare / Parlamentul vrea mâncare).

Marele președinte, primul al acestei mari republici a gustat din putere iar odată cu această gustare au venit și câteva milioane de dolari pentru a menține republica în zona de interes a Rusiei așa am ajuns în CSI, după care iar a mai primit o valiză de dolari pentru a ceda Tighina rușilor și multe alte vânzări de acestea s-au făcut și se fac până în prezent.

De la Snegur până la AIE doar așa s-a procedat, au venit la putere au furat ne-au trădat și au plecat.

Am urmărit presa ultimul timp și mi s-a creat o stare de greață de ceea ce se întâmplă pe meleagurile mioritice. De ce meleaguri mioritice? Pentru că doar o oaie și un moldovean poate să stea cu capul plecat și să aștepte mană (mâncare cerească) din palatele lui Marchel.

E dezgustător să vezi zilnic cum clanurile politico-mafiote din Chișinău se ceartă între ei, mărul discordiei este banul cetățeanului, care să fure mai mult, care e mai puternic, care vorbește mai frumos, care e mai deștept etc.

Intelectualitatea după “independență” a emigrat iar cei care au crescut între timp caută căi de plecare. Nu sunt de vină sărmanii oameni, lovindu-te de prostime cauți să fugi. Nu există patriotism, patriotism înseamnă “Sentiment de dragoste și devotament fată de patrie și de popor”, iar în republică nici până în ziua de azi nu s-au hotărât cine sunt si ce limbă vorbesc. Dacă te declari patriot și îți iubești cu adevărat patria ești catalogat fascist român pentru că patria este România Mare, iar să te declari Moldovean (națiune ce n-are nici o tangență cu România) înseamnă să te regăsești prin prostime.

Iată această prostime de 20 de ani ne tot conduc, ne fură, ne alungă din țară. Guvernarea acestei republici a devenit un sediu central al mafiei politice de după independență până în prezent iar cheile acestui sediu se transmit din generație în generație.

Am fost unul dintre miile de tineri care în 2009 am făcut tot posibilul să schimbăm un clan mafiot cu altul fără să ne dăm seama, sinceritatea noastră a fost folosită pentru jocurile lor murdare. Dacă în 2009 îmi zicea cineva că după schimbarea promisă de PL și PLDM, Voronin nu va ajunge la pușcărie cred că îl băteam, iată am ajuns să văd și acest lucru.

Nu s-a schimbat nimic pentru bunăstarea cetățeanului de rând ba din contra se închid școli, grădinițe, spitale iar oamenii nu au altă variantă decât să plece și să-și ia după sine și familia, republica rămânând un vis negru petrecut în viața lor.

Actuala guvernare merge exact pe umele PCRM-ului, ne fură, ne prostesc după care ne zâmbesc în față știind că nu vor păți nimic dacă nu intră în viitorul parlament, deoarece cei care vor veni după dânșii vor fi crescuți de ei, fenomen care deja a luat amploare, deja a început formarea noilor/viitorilor politicieni. Nu se va schimba nimic până când această republică nu se va Uni cu România, deoarece guvernarea din republică este văzută ca un business unde într-un termen foarte scurt poți să devii milionar fără nici o răspundere.

Disputa dintre Plohatniuc și Filat nu este din cauza că pe Filat tare îl doare inima de familia decedatului din Pădurea Domnească, regretatul accident a fost un motiv de mult așteptat ca Filat să sară la gâtul lui Plohatniuc și invers. De 23 de ani se tot întâmplă cazuri tragice și nimeni nu este tras la răspundere. Războiul moldo-rus, diverse asasinate, reglări de conturi, 7 aprilie 2009, 1 ianuarie 2012, Pădurea Domnească astea sunt doar câteva cazuri cu implicarea demnitarilor de stat, ce se întâmplă cu ei? În cel mai rău caz o pierdere de funcție și atunci despre ce lege și stat cu aspirații europene vorbim?

Am văzut știri despre drumurile capitalei cu aspirații europene, Chișinău desigur, am rămas șocat de explicația specialiștilor, se zice că de la îngheț se formează gropi, o fi și acesta un motiv, nu am cunoștințe în domeniu, dar cum să înțeleg că de 4 ani locuiesc în România pe un bulevard care la fel îngheață însă nu s-a format nici o groapă. Iată că în Chișinău după 2 ani de zile, bulevard renovat cu milioane de euro arată ca un drum de țară. Și cazuri de acest gen sunt cu duiumul. Totul în republică se fură fără să-i pese cuiva de consecințe.

Deja se vorbește că pe timpul lui Voronin era mai bine, un lucru pozitiv care era pe timpul guvernării comuniste este faptul că nu existau conflicte politice pentru că PCRM-ul avea majoritatea și fura de unul singur iar restul inclusiv presa primeau bani pe masură ca să tacă. Iar acum fiecare partid politic vine cu mass-media sa, fiecare folosind-o împotriva oponentului politic, așa doar vedem fața adevărată a acestei mafii-guvernări, așa am ajuns toată ziua să vedem cum cei în care am crezut își spală rufele în public creându-ți o stare de vomă totală față de acești politicieni.

Nu se prevede nimic schimbări pentru această republică iar votul nostru pentru ei nu va conta cum nu a contat nici până în ziua de azi.

Noapte buna republică!!!

Anunțuri