Aserviții Moscovei au refuzat să voteze pentru ca ziua de 16 mai să fie declarată zi de doliu național pentru românii autohtoni din Moldova de Est. Nu este pentru prima dată când se întâmplă asemenea lucruri. Ziua de 16 mai este o zi tragică pentru toți românii dintre Nistru și Prut, chiar și pentru acei care ignoră istoria, dar pentru bani… și artiștii se prostitueaza. Marian Lupu, democrat din talpă cu trecut comunist după ce n-a votat proiectul de lege a declarat că el personal și formațiunea sa nu a votat din motiv că această dată a căpătat o conotaţie politică. E absurd să crezi că votând acest proiect îi va aduce PL-ului 52% din voturile alegătorilor. E mai bine să dai mâna cu Patriarhul cotropitor rus decât să faci dreptate propriului popor. Unii deputați din fracțiunea PLDM n-au votat motivând că  nu l-au văzut şi studiat înainte de şedinţă, o aberație, de parcă domnul Streleț studiază toate proiectele, dar ordinul venit de sus nu se discută se execută. De mega-socialiști în persoana tovarășului Dodon nu se merita de vorbit, el consideră că prin aceste acțiuni v-a atrage electoratul de stânga și poate va trece pragul și va intra în viitorul parlament, uitând că în fața electoratului este un trădător care mai bine votează cu Șelin care vrea prohoade, pardon slujbe de sănătate, în fiecare biserică pentru măsa eliberatoare Rusia. În fine, proiectul nu a fost susținut, rușine să vă fie domnilor aleși ai poporului român dintre Nistru și Prut cotropit de Ruși.

Ce s-a întâmplat la 1812

La acea vreme, Imperiul Otoman și Imperiul Țarist erau două puteri care se războiau. În urma acestui război țariștii și otomanii au ajuns la comun acord să semneze un tratat de pace. Tratatul de pace a fost semnat pe 16/28 mai 1812 la București, în hanul agentului rus Manuc Bei. Tratatul avea 16 articole publice și două articole secrete. Prin articolele 4 și 5, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăți, 17 orașe și 695 de sate, (conform cu recensământul ordonat de autoritățile țariste în 1817). Au trecut în componența Imperiului Rus ținuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpușna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ținutului Iașilor și Bugeacul. Autoritățile țariste au denumit în 1813 noua regiune ocupată „Bessarabia „. Cedarea de către Imperiul Otoman a părții de răsărit a Moldovei s-a făcut cu încălcarea tratatelor în vigoare și a dreptului internațional (valabil în epocă), deoarece Moldova nu era provinice turcă. Actul de anexare a Basarabiei de către Imperiul Țarist a fost unul fraudulos, deoarece încălca practica internațională, cu toate normele de drept existente la moment.

În 1812 începe calvarul românilor dintre Nistru și Prut

După cum vedem tratatul de Pace se aseamănă prin conținut și acțiune foarte mult cu Pactul Ribbentrop-Molotov. Ambele tratate aveau puncte/protocol secret, prin care țările semnatare își revendicau un teritoriu ce nu le-a aparținut de drept niciodată. Din 1812 și până în prezent Rusia își revendică acest teritoriu, chiar dacă unii consideră acest teritoriu ca țară independentă. Chiar dacă, la început, țarul Alexandru I a încercat să câștige simpatia noilor supuși prin asigurarea unor condiții de dezvoltare autonomă a provinciei, în scurtă vreme s-a trecut la reorganizarea Basarabiei ca gubernie, populația fiind supusă politicii de rusificare, efectul rusificării se poate observa astăzi în Moldova de Est foarte bine, ca drept dovadă este și refuzul acestui proiect de lege. În acești 200 de ani locuitorii autohtoni au fost omorâți, deportați, înfometați, s-a recurs la cele mai barbare modalități de-a deznaționaliza populația. Foametea, deportările, deznaționalizarea, lipsirea populației de a se ruga și a învăța în limba maternă acestea sunt efectele “eliberării” care atât de tare este trâmbițată astăzi la Chișinău de ce care sunt angajați pentru a continua politica de rusificare. Trădători ca Lupu, Dodon, Filat, Voronin (cu bunel anticomunist) au fost de 200 de ani, datorită lor acest petic de pământ românesc este la nivelul pe care-l vedem. Dacă Rusia a eliberat Basarabia de sub jugul Otoman de ce n-a lăsat-o să se dezvolte după legile ei interne, de ce a supus-o la deznaționalizare, tortură etc.

Unirea este scăparea

O elită de politicieni verticali demult condamnau comunismul și consecințele acestui regim privind teritoriul dintre Nistru și Prut, din păcate Dumnezeu ne-a oferit un colț de rai și conducători trădători. România trebuie să depună tot efortul ca Unirea celor două state românești să devină realitate cât mai curând posibil. O eventuală federalizare a Republicii Moldova va duce la instalarea Rusiei pe Prut și de acolo mai e puțin până la Putna mult dorită de ei. România trebuie să ia în calcul că tot mai des apare idea creării unei Moldove a lui Ștefan ca stat, indivizi cu așa planuri sunt pe ambele maluri ale Prutului, aici e mâna rusului. Dacă cu o jumătate de secol în urmă era posibil să cucerești cu arma în mâna acuma e imposibil, însă sunt alte metode de a cuceri, și rușii asta și fac. Unirea ne va face mai puternici, mai mulți.

P.S. Pentru toți trebuie să fie clar, Basarabia e România, iar Rusia este o țară ocupantă nu eliberatoare, sunteți oameni mari, deștepți, unii cu studii superioare. Nu mai cădeți în plasele mincinoase ale rău-făcătorilor, ei rămân cu buzunarele pline în urma propagandei pro-rusești, iar voi și cu buzunarele goale și fără țară!

Anunțuri