În Constanța precum și în alte zone ale României pe unde a trecut războiul este inaugurat câte un loc de odihnă pentru soldați, indiferent din care tabără au făcut parte. Chiar dacă soldatul rus a contribuit la ruperea Basarabiei de la trupul țării nimeni nu a îndrăznit să profaneze mormintele lor. Însă nu așa se întâmplă și în Moldova de Est ocupată de sovietici. Pe locurile de odihnă ale soldaților Români au fost construite ferme de porci sau au fost demolate, vandalizate, batjocorite și lasate în paragină. Un exemplu de barbarie este Cimitirul Eroilor din Chișinău, unde “eliberatorii” sovietici au demolat cimitirul, ca și multe alte monumente. Cimitirul românesc  din Chişinău a fost distrus în 1959 de către regimul sovietic “eliberator” fiind, în cea mai mare parte, şters de pe faţa pământului cu buldozerele, iar pe locul lui a fost construit un spital şi Centrul comercial „Jumbo”. În acest cimitir au fost îngropaţi circa 3000 de militari – români, ruşi, austrieci, cehi, francezi, greci şi polonezi, care au luptat în Primul şi al Doilea Război Mondial. Astăzi urmașii sovieticilor găsesc bani pentru toate prostiile, însă nu găsesc bani pentru a reconstrui acest cimitir.La Constanța lucrurile stau altfel, soldații ruși sunt îngropați în cimitirul central al orașului, mormintele sunt îngrijite. Iată care este diferența între un Român și un Rus.

Cimitirului Eroilor din Chişinău

Parcela ostaşilor sovietici din Cimitirul Central Ortodox Constanța

Anunțuri