Prea multă gălăgie în jurul unui subiect prin care cineva încearcă să ne dezbine. Istoria, limba, naționalitatea, denumirea țării sunt uneltele prin care poporul cuceritor, Rusia, de 200 de ani ne dezbină pe noi moldovenii, mergând pe principiul “dezbină și cucerește”. După 20 ani de “independență” vedem aceiași politică de rusificare propagată de stataliștii comuniști mascați în democrați, socialiști, etc. Cel mai trist lucru este faptul că unii minoritari la comanda ocupantului ne învață istorie iar grădina zoologică din centru Chișinăului (conform ultimului sondaj) se fac că plouă. Nici o reacție n-am văzut din partea guvernării la cele spuse de Bașcan, doar Filat a zumzăit ceva sub nas ca să fie ceva trecut în revistă. Nu mă miră faptul că acele trei babe intervievate în cadrul ultimului sondaj au optat pentru Istorie în loc de Istoria Românilor, de unde să știe ele cum trebuie să se numească istoria dacă ele au trecut prin mașinăria de propagandă rusească.

Adevărata istorie

Moldovenii de la Estul țării trebuie să învețe istoria neamului lor, adică istoria românilor. Din păcate sub influența ocupantului, copiii în unele școli învață istoria Moldovei. Nimic rău în asta, să învețe istoria Moldovei, doar Moldova tot România este. Însă, odată cu schimbarea denumirii se schimbă și conținutul manualului și sărmanii copiii învață că Ștefan Cel Mare a fost un statalist și dușman al Românilor, că Mihai Eminescu este Moldovean dar Românii l-au furat, că Cotovschi ne-a eliberat de sub jugul otoman, că gloriosul soldat sovietic a fost întâmpinat de Basarabeni cu flori, paine și sare și multe, multe porcării de acest gen. Toate aceste lucruri au ca scop educarea și creșterea unei societăți tâmpite care să nu poată să se orienteze în spațiu, viitorul majorității să fie la Moscova la construcții iar Găgăuzii să ne dicteze cum să se numească istoria. În Istoria Moldovei pe care vor minoritarii la comanda ocupantului să fie predată nu se va vorbi nimic despre faptul că Rusul este ocupant nu eliberator, nu se va vorbi despre foamete, deportări, violuri, omoruri, furt, nu se va vorbi despre nelegiuirile săvârșite de soldatul sovietic, în schimb se va vorbi mult despre biciul educator al jandarmului roman. Toate aceste acțiuni au ca scop dezbinarea societății, iar grădina zoologică din centrul Chișinăului nu interprinde nimic pentru oprirea acestei nedreptăți.

Găgăuzii și Istoria

Din Istorie aflăm că Găgăuzii au fost aduși în Moldova de Est în mare parte din Bulgaria și Dobrogea Românească. În Bulgaria nici măcar nu sunt recunoscuți ca minoritate ci sunt considerați Bulgari turcizați. Dacă Bașcanul locuia în Dobrogea avea să ceară Istoria să se numească istoria Dobrogeană? Din păcate Găgăuzii au fost și sunt victimile imperiului ocupant Rus, de ei se folosesc Rușii pentru a destabiliza situația din Moldova de Est. În perioada interbelică găgăuzii devin  una dintre cele mai bine integrate comunităţi etnice din Basarabia. Toţi găgăuzii cunoşteau pe atunci limba română şi urau comunismul. În mod surprinzător, tot în perioada interbelică, găgăuzii votează masiv cu Garda de Fier, fiind simpatizanţi ai Legiunii Arhanghelului Mihail şi ai politicii duse de Căpitan. Ortodoxia militantă şi anticomunisul fervent, promovate de legionarii români, atrag pe atunci un mare număr de etnici găgăuzi. (Ce vor găgăuzii? Editorial de istoricul şi jurnalistul basarabean Igor Caşu). Iată că după câteva decenii în care Găgăuzii au fost victimile ocupației sovietice la fel ca Moldovenii și toate etniile aflate pe teritoriul Moldovei de Est, devin automat apărători ai ocupantului. Acțiunile din ultimii 20 de ani a acestei minorități sunt în favoare ocupantului Rus. Au venit pe pământul nostru, le-am dat casă, masă iar ei se comportă mișelește, scuipând în tot ce este sfânt în această țărișoară.

Ce e de făcut?

Unica soluție pentru a aduce la respect această minoritate este doar Unirea. În Dobrogea avem la fel Găgăuzi însă de-a lungul timpului ei au fost o minoritate discretă, mereu la locul ei, fără pretenţii absurde, dar care, din păcate, se stinge încet şi sigur. Vor deveni, foarte probabil, prima minoritate etnică ce va dispărea din România în decursul următoarei generaţii. Prin Unire nu rezultă exterminarea lor, ci lipsa de resurse rusești, ceea ce îi va așeza la locul lor, banul rusului îl face pe găgăuz să fie așa cum este. În Dobrogea dispar că au fost puțini, cea mai mare comunitate de găgăuzi se află în Moldova de Est. Trebuie puși la respect, însă la respect pot fi puși doar într-o Românie reîntregită nu de guvernarea de la Chișinău care se alimentează din aceleași surse.

Unirea ne va face mai puternici și mai verticali!

Anunțuri