Blogul lui Alexandrin MOISEEV

O suta pentru România

Omoruri şi jafuri la „eliberarea“ Basarabiei — Aprilie 26, 2012

Omoruri şi jafuri la „eliberarea“ Basarabiei

Ţărani împuşcaţi pentru o vadră de vin; vite, grâne şi alte bunuri furate; femei violate. Sunt doar câteva „fapte de vitejie” comise de ostaşii sovietici în 1944-1945, consemnate în rapoartele NKVD.

Peste câteva zile, o parte din conaţionalii noştri vor sărbători ceea ce ei numesc victoria în „marele război pentru apărarea patriei”. Fără a pune în discuţie faptul dacă sintagma este aplicabilă şi în cazul Basarabiei şi fără a diminua rolul Armatei Roşii în cel de-al Doilea Război Mondial, ne propunem să abordăm o altă faţetă a ostaşului sovietic – comportamentul acestuia în teritoriul „eliberat” dintre Prut şi Nistru. Or, imediat ce au păşit pe pământul basarabean, mulţi s-au apucat de omorât şi de jefuit băştinaşii. Informaţiile despre crimele, tâlhăriile şi jafurile comise de soldaţii sovietici la „eliberarea” Basarabiei au fost ţinute sub şapte lacăte, nefiind accesibile pentru cercetare. În perioada sovietică nici nu putea fi altfel, pentru că asta ar fi ştirbit imaginea „ostaşului eliberator” şi a URSS. Puţinele documente din arhiva Ministerului de Interne la care am avut acces arată că soldaţii Armatei Roşii au comis un şir de infracţiuni grave chiar în primele zile după ce au păşit pe teritoriul Basarabiei (aprilie 1944), mulţi scăpând fără a fi pedepsiţi. Situaţia nu s-a schimbat nici după încheierea războiului, când Armata Sovietică a rămas în RSS Moldovenească. Potrivit unui raport NKVD până mai ieri secret, timp de o lună şi jumătate – între 15 noiembrie şi 31 decembrie 1945 – au fost înregistrate peste 25 de crime săvârşite de soldaţii şi ofiţerii sovietici, printre care şapte omucideri, nouă jafuri, patru furturi din apartamente, cinci acte de huliganism. Despre creşterea criminalităţii în rândul soldaţilor şi ofiţerilor Armatei Roşii vorbesc şi următoarele cifre: timp de cinci zile (între 27 şi 31 decembrie 1945), din numărul total de 230 de persoane reţinute în Chişinău pentru comiterea unor infracţiuni sau încălcarea ordinii publice, 153 (65%) au fost soldaţi şi ofiţeri ai Armatei Sovietice. Se mai consemna că, în pofida faptului că statutul militar obliga soldaţii şi ofiţerii sovietici să acorde ajutor organelor de drept, aceştia, în procesul reţinerii, opuneau rezistenţă fizică şi chiar aplicau arma din dotare.

VINUL ŞI COVOARELE I-AU ÎNNEBUNIT PE SOVIETICI

Rapoartele venite în adresa Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) din RSSM de la filialele NKVD din judeţe începând cu aprilie 1944 atestau o continuă creştere a infracţiunilor comise de militarii sovietici pe teritoriul Basarabiei „eliberate”. Informaţiile parcă erau ştiri de pe front.

 La 4 aprilie 1944, în curtea unui locuitor al satului Zahoreni, judeţul Orhei, au intrat doi soldaţi sovietici şi au solicitat vin. Răspunsul negativ al stăpânului i-a înfuriat aşa de tare încât soldaţii l-au împuşcat pe fiul stăpânului şi au plecat.

 În noaptea de 17 aprilie 1944, sergentul major Isakov şi soldatul Kravcenko din regimentul nr. 126, Armata a 4-a, au furat de la locuitorul Melnic din satul Bolohan, jud. Orhei, vaca şi doi juncani, pe care ulterior i-au tăiat.

 La 21 aprilie 1944, în ograda locuitorului oraşului Soroca A. Griţenco au intrat opt soldaţi ai unui regiment de tancuri. Ei au solicitat vin. La răspunsul negativ al stăpânului, soldatul T. Gomzeakov l-a ameninţat şi l-a lovit cu arma, apoi militarii l-au legat pe Griţenco şi au plecat cu 200 de litri de vin.

 La 22 aprilie 1944, locotenentul Armatei a 5-a aeropurtate Ciuksin, împreună cu fruntaşul Tkacenko şi soldatul Akonov, au percheziţionat nelegitim de trei ori casa cetăţencei Leskova din Bălţi, deposedând-o de zece covoare şi alte lucruri.

 La 25 aprilie 1944, locuitorul L. din satul Musteaţă, raionul Făleşti, a invitat la el în casă doi soldaţi sovietici, pe care, după ce i-a servit cu vin, i-a rugat să-i omoare pe consătenii lui M. şi C., care, chipurile, l-ar fi turnat Siguranţei române. Solicitarea a fost executată. Soldaţii au dispărut.

 27 aprilie 1944, trei soldaţi beţi au intrat în casa cetăţeanului Căpăţână din satul Susleni, judeţul Orhei, cerând vin. La refuzul stăpânului, aceştia au deschis focul din armele din dotare. Căpăţână a reuşit să scape sărind peste geam. Soldaţii au tras câteva rafale după el, apoi au sfărâmat yala de la beci şi au luat şase căldări cu vin.

 La 1 iulie 1944, la cetăţeanul Vasile Balan din satul Scorţeni, judeţul Orhei, au venit trei soldaţi şi au cerut vin. În seara aceleiaşi zile, Balan i-a condus la casa Mariei Ursachi. Fiind refuzaţi de femeie, soldaţii, care erau beţi, în discuţii aprinse l-au împuşcat pe Balan şi au dispărut fără a fi identificaţi.

 La 20 septembrie 1944, nu departe de satul Cuhneşti, raionul Balatina, trei localnici au fost jefuiţi de doi soldaţi ai lazaretului veterinar militar dislocat în sat. Au fost identificaţi de cei jefuiţi, dar comandantul lazaretului s-a opus arestului.

FURTURI DE PROPORŢII LA CIUTULEŞTI

Un alt raport ajuns pe masa secretarului CC al PC (b) din RSSM, unul Salagor, arată că au avut loc jafuri de proporţii în satul Ciutuleşti, raionul Floreşti. La 6 mai 1944, un regiment de cazaci (circa 800 de oameni) din componenţa Frontului 2 Ucrainean, a intrat în comuna Ciutuleşti, judeţul Soroca, anunţând că se opresc aici la popas peste noapte. Soldaţii şi ofiţerii au fost repartizaţi câte 10-20 la o casă. Spre seară, îmbătaţi de vinul moldovenesc, aceştia, folosind armele din dotare, s-au dedat la jafuri.

Astfel, la ora 17.00, un grup de circa 30 de cazaci au luat cu forţa de la locuitorul satului Alexei P. Ţurcan zece puduri de orz, şase de ovăs şi trei de porumb. La încercările stăpânului de a protesta împotriva ilegalităţii acţiunilor, i s-a răspuns: „Încă o vorbă şi te împuşcăm”. O oră mai târziu, soldaţii acestui regiment au tăbărât asupra locuitorului Gheorghe Gh. Robu, care îşi lucra pământul, şi, ameninţându-l cu arma, i-au luat calul şi mânzul, dispărând.  La ora 22.00, un grup de trei cazaci a năvălit în casa cetăţeanului Gheorghe Şt. Catruc. Unul dintre soldaţi l-a ameninţat cu arma, ceilalţi au intrat în grajd şi au luat o oaie. În acelaşi timp, alţi trei cazaci înarmaţi au intrat în curtea cetăţencei Eugenia Al. Bragari, au împuşcat o scroafă, au luat 16 găini şi au plecat. Alţi cinci cazaci, găzduiţi de Anastasia I. Cazacu, s-au îmbătat şi s-au luat la bătaie, provocându-şi răni de sabie. Apoi, au smuls un covor de pe perete, au luat o fustă, o bluză şi un batic şi au dispărut. A doua zi dimineaţa, regimentul de cazaci a plecat nestingherit spre Bălţi. Ciutuleştenii au reclamat alte 18 cazuri de jaf comise în acea zi de soldaţii sovietici. S-a constatat că în noaptea de pomină cazacii au jefuit ţăranii din localitate de patru cai, două junci, doi porci, cinci oi, 1.000 de kilograme de făină şi alte bunuri. La 14 mai 1944, pe teritoriul secţiei experimentale a colegiului din Soroca, aflată în satul Vasilcău, a venit unitatea militară nr.23629 cu un număr de 200 de soldaţi. Tot aici au fost amplasaţi şi cei 500 de cai ai unităţii. În aceeaşi zi, ostaşii au luat de la Alexei Lupu, un locuitor al satului, calul cu tot cu căruţă, iar un soldat a smuls de pe capetele a doi copii căciulile de oaie de caracul, lăsându-le-o în loc pe a sa.

 DUPĂ ORZ ŞI ORZOAICĂ

În seara aceleiaşi zile, căpitanul Popov, comandantul unităţii respective, l-a invitat la el pe directorul secţiei experimentale P. Mâţu şi, ameninţându-l cu arma, i-a solicitat jumătate de tonă de ovăz, precizând că are de a face cu cazacii de pe Don. „Rugămintea” a fost îndeplinită. A doua zi, acelaşi Popov a solicitat alte şase tone de ovăs, însă, la rugămintea lui Mâţu, cantitatea solicitată a fost înlocuită cu două tone de orzoaică. Iar seara Popov a dispus confiscarea a 350 de kilograme de cartofi. La 15 mai, soldaţii au mai luat de la baza de selecţie un porc, un curcan, au devastat trei stupi de albine şi au înlocuit un cal sănătos cu unul bolnav. La 16 mai 1944, unitatea militară nr. 23629 a părăsit satul Vasilcău, îndreptându-se spre comuna Cubolta.

 Soldaţii sovietici împuşcau tot ce întâlneau în cale

Tâlhăriile şi jafurile comise de ostaşii sovietici i-au îngrijorat atât de mult pe ţăranii basarabeni, îndeosebi pe cei din satele aşezate lângă drumurile naţionale, încât aceştia refuzau să iasă să-şi lucreze câmpurile. Astfel, la 20 mai 1944, locotenentul Enolţev din cadrul diviziei de puşcaşi numărul 134, Armata a 6-a, ameninţându-l cu arma din dotare, l-a deposedat pe un locuitor al satului Răduleni, Floreşti, de doi cai, în timp ce acesta îşi lucra ogorul. Unui alt ţăran, din satul Dubna, ostaşul i-a luat ceasul de buzunar. Într-un raport al organelor NKVD se menţiona că zece ţărani din satul Mărăndeni, judeţul Bălţi, au refuzat să iasă în câmp, declarând: „Nu ieşim deoarece soldaţii sovietici ne iau animalele. Vom lucra pământul când armata va pleca mai departe”. Doar între 5 şi 10 august 1944, de la locuitorii satului Îndărăpnici, judeţul Orhei, ostaşii Armatei Roşii au furat 13 animale mari cornute.

INFRACTORII N-AU FOST IDENTIFICAŢI

Rapoartele menţionau că soldaţii sovietici deschideau focul în satele moldoveneşti aleatoriu, rănind şi ucigând oameni. Astfel, la 10 aprilie 1944, în urma unui împuşcături la întâmplare, a fost rănit în mână un oarecare Migu, locuitor al satului Bolohan, judeţul Orhei, iar la 16 aprilie un soldat a împuşcat prin geam în casa cetăţencei Stati, din satul Drochia, judeţul Bălţi, omorând-o. În ambele cazuri făptaşii nu au fost identificaţi. La 8 iulie 1944, un ofiţer şi doi soldaţi ai Armatei Sovietice au tras în preşedintele sovietului sătesc din Căzăneşti, judeţul Orhei.

Cu tancul după vin la Soroca

Cazuri grave de crime au avut loc şi în unele sate din judeţul Soroca. La 15 iunie 1944, un grup format din 15 tanchişti, din unitatea militară numărul 150, îmbarcaţi pe un tanc, a mers pentru aprovizionare în satul Şestaci, din raionul Cotiujeni. Ostaşii au schimbat haine pe vin. După ce s-au îmbătat, au deschis foc aleatoriu, împrăştiind cireada satului. În drum spre Şoldăneşti, au observat o turmă de oi păzită de o fetiţă de zece ani. Au oprit tancul, au luat o oaie şi au revenit în unitate. La 18 iunie 1944, locotenentul Lujanski din aceeaşi unitate militară a anunţat echipajele din subordine că rezervele de produse alimentare s-au terminat, iar doritorii pot pleca după noi provizii. Lujanski a preîntâmpinat tanchiştii să nu întreprindă nimic în raza raionului Şoldăneşti: „În rest, faceţi ce vreţi, dar fără vin nu vă întoarceţi”.

AU VIOLAT O FEMEIE ŞI I-AU GOLIT BECIUL

Urcaţi pe un tanc model T-34, 18 tanchişti au mers în satul Cuşmirca, raionul Cotiujeni. Aici au făcut schimb de haine pe vin şi s-au îmbătat. Ulterior, câţiva dintre soldaţi au decis să-şi recupereze hainele şi au venit cu tancul la poarta unuia dintre locuitorii satului, cetăţeanul Martin. Aici au tras două focuri din puşca de pe tanc, dărâmând câteva acareturi de lângă gospodăria ţăranului. „Eliberatorii” şi-au recuperat hainele şi au mai luat alte 40 de vedre de vin. Apoi au mers la Şestaci. La întoarcere militarii beţi au dărâmat cu tancul o cruce mare de piatră, aflată la 15 metri de marginea drumului, au ameninţat un cioban cu arma, luându-i 12 oi. La Şestaci, tanchiştii au distrus uşa şi geamurile casei cetăţencei Ionco, i-au spart vesela şi au luat un viţel şi alte bunuri. Tot în acest sat „ostaşii eliberatori” au violat o femeie în vârstă de 55 de ani, după care i-au luat din beci un butoi cu vin, doi saci cu făină şi doi cu nuci. Un alt locuitor al satului, Martalog, ameninţat cu arma, a fost deposedat de un butoi cu vin şi alte produse.

Răfuieli cu grenade la nuntă

O nuntă care a avut loc la 29 septembrie 1944 în satul Sărata Galbenă, judeţul Tighina, s-a transformat într-un câmp de luptă între soldaţii sovietici. La petrecere au fost invitaţi locotenentul Troekurov şi soldatul Kraiko, din cadrul unităţii militare dislocate în sat, precum şi căpitanul de securitate Anufriev. În toiul nunţii au venit alţi 12 soldaţi-tanchişti, care erau în trecere prin localitate, în frunte cu locotenentul Cirişkov. După ce s-a îmbătat, Cirişkov s-a dat la soţia unui locuitor, înjurând şi insultând nuntaşii. Troekurov şi Anufriev au încercat să-l calmeze, însă acesta s-a supărat foc şi, profitând de superioritatea numerică, i-a arestat pe cei trei. I-a închis într-o odaie, ordonând să fie împuşcaţi. Un tanchist a tras o rafală, omorându-l pe unul Kraiko şi rănindu-l pe Troekurov. Anufriev şi Troekurov au reuşit să fugă pe geam doar după ce s-a răsturnat lampa şi în încăpere s-a făcut beznă. Cei doi au fost urmăriţi de soldaţii lui Cirişkov. Acesta a înşfăcat o grenadă antitanc şi a vrut s-o arunce în nuntaşi, dar a fost oprit de ai săi. Locotenentul Troekurov şi căpitanul Anufriev au organizat urmărirea grupului de tanchişti, iar în urma schimbului de focuri au mai fost răniţi alţi patru ostaşi, unul dintre care mortal.

sursa: http://www.adevarul.ro

Anunțuri
Rogozin și Unirea — Aprilie 25, 2012

Rogozin și Unirea


Vizita omului de încredere a lui Putin în Moldova trebuie privită din toate punctele de vedere și de ajuns la o concluzie finală, Putin grăbește realizarea Unirii. Desigur, Rusia nu dorește să piardă teritoriile dintre Nistru și Prut, dar altă optiune nu există. Moldova se află la cotitura anului 2012, în următorii anii se vor deschide două căi pe care va trebui să meargă, spre noul URSS sau acasă în România. În 1912 rusia țaristă era la ea acasă în Moldova de Est, acuma în 2012 este un oaspete nepoftit care nu vrea să plece. Politicienii de la Chișinău ne tot vorbesc că nu e timpul să realizăm Unirea precum că poporul nu-și dorește acest lucru, este o farsă. În perioada anilor de renaștere națională oamenii n-au ieșit cu bicolorul lui Voronin în mână să strige trăiască Moldova mare, ci au ieșit cu tricolorul, cu icoane, cu Mihai Eminescu pe buze, cu desteaptă-te Române în inimă, unde sunt acești oameni? Faptul că ei nu participă la manifestări pro-Unire asta nu rezultă că ei nu există. S-au lovit o dată de mârșeviile tovarășului Roșca, acuma se lovesc de incompetența Alianței de guvernământ. La fiecare sondaj sau scrutin de alegeri există un procent de oameni care nu votează, de ce ei nu votează? Pentru că n-au pe cine să voteze, de douăzeci de ani pe arena politică revin aceiași oameni sub culorile curcubeului, mai democrați, mai comuniști, mai socialiști dar defapt ei sunt aceeași ce au fost de douazeci de ani – Tâlhari. La subiectul incompetenței actualei guvernări voi reveni altă dată.

„Pericolul” Unirii a ajuns la Kremlin

Faptul că Putin la trimis tocmai pe Rogozin la Chișinău să ne spună unde ne este locul dă de bănuit ca Kremlinul vede “pericolul” Unirii cu adevărat. Venirea lui Rogozin este defapt un protest a Rusiei față de Europa. Din păcate Rogozin la Chișinău a găsit o clasă politică slabă, speriată, coruptă care nu îndrăznesc să deschidă gura nici măcar în fața unui ambasador. Pericolul Transnistrizării Moldovei de Est este mai aproape acuma ca oricând. Știrile pe care le auzim în presă despre posibelele retrageri a armatei ruse din Transnistria, de evacuare a armamentului sunt balade bine regizate. La moment Rusia are o singură șansă să controleze Moldova: să o transnistrizeze. Dar dacă Moscova a ajuns la acest pas rezultă că chiar Unirea este aproape, altfel leger putea să controleze Chișinăul având la guvernare partide docile. Nu zic că la moment guvernarea nu este docilă Rusiei, ba da, chiar Rogozin a spus-o “Vlad Filat este acel politican de la Chişinău în care Rusia are încredere şi cu care Moscova trebuie să ţină legătura”, și dacă ne mai amintim de vizitele la Patriarh, la Putin etc. Rusiei nu-i mai este docilă populația, cetățenii care nu vor să fie manipulați, copiii care vor să învețe o altă istorie decât cea scrisă de Kremlin.

Transnistrizarea ne va fi fatală

Transnistrizarea sau mai nou numită federalizarea Republicii Moldova reprezintă de fapt colonizare. Transnistria, Găgăuzia, Nordul țării acestea sunt doar cel putin trei regiuni care vor intra în acest nou stat federal. De Transnistria nici nu merită să vorbim, ei vor avea un număr de deputați în Parlamentul țării prin care Rusia își va impune părerile. Găgăuzii la fel vor face tot ce le va spune Putin. Trebuie de luat în calcul ultimele acțiuni ale bașcanului Mihai Furmuzal privind limba, istoria și nesupunerea către organele centrale. Nordul deja ne strigă “Geantă. Gară, București” cred că vă da-ți seama ce atitudine vor avea. Noi românii autohtoni vom rămâne în opoziție ca minoritate dacă vom fi cuminți și politica de deznaționalizare ne va afecta rău de tot. Dacă aveam o clasă politică vertical după modelul Georgiei păi Rogozin era reţinut la aeroport și trimis în … Rusia lui. Însă guvernarea noastră de mioare la întâmpinat ca pe un rege. Vizita ministrului apărării în Transnistria nu a fost în zadar, acolo se pregătește ceva, ceva ce va împedica apropierea Europei de Nistru, însă ei nu pot împedica Unirea. Populația acestei țări trebuie să înțeleagă că ieșirea spre civilizație este posibilă doar prin Unirea cu România, altă posibilitate nu există, integrarea Republicii Moldova în UE nu-i posibilă.

Politicienii ambelor state Românești

Din păcate avem aceleași probleme în ambele state Românești – Corupția. Fuga aceasta după avuție îi face pe oameni să uite de idealurile naționale, acest lucru ne face să fim slabi și călcați în picioare de toți. Și Rușii sunt corupți, poate chiar și mai tare, dar visul lor de secole de a cuceri se păstrează în sânge, iată cei face pe ei sa fie tari pe poziție. Nu prea văd pe politicienii de la București să-i doară-n cot de Unire. De Unire își amintește Băsescu doar la alegeri si atât. Cetățenia Română este deținută de aproximativ 250 000 de cetățeni din 3 mil. În ambele mandate ale Președintelui Băsescu cetățenia română trebuia să fie primită de cel puțin un million de români Basarabeni (nemaivorbind de condițiile prin care trec basarabenii în consulatele din Republica Moldova). Când oare se vor naște politicieni ca în 1918?

În final

Spaima Rusiei de-a pierde controlul asupra Moldovei de Est a fost observată sub diferite forme în discursurile lui Rogozin, noi nu trebuie să cădem în capcanele întinse de Kremlin, cum ar fi federalizarea Republicii Moldova. Dacă vrem să existăm ca popor trebuie să facem tot posibilul să Unim malurile Prutului. Dacă Rusia se instalează la Prut nu se va opri aici, într-o zi va trece Prutul, așa e firea rusului dacă nu îl pui la timp la locul lui. Unirea ne va face mai puternici și mai verticali!

Primarul “Pohuisto-PLDM-ist” — Aprilie 23, 2012

Primarul “Pohuisto-PLDM-ist”

În Republica lui Filat totul este posibil. E posibil să te omoare un primar PLDM-ist și la urmă să fie învinovățit un trecător, care din întâmplare plimba câinele prin zonă, e posibil să-ți confiște bunul doar pentru că așa îi dorește suflețelul lui, ba chiar e posibil să-ți blocheze mașina, să pierzi o zi de muncă, doar din simplu motiv ca el vrea să se “pricalească”, lui toate acestea i se permit pentru că el este primar PLDM-ist. Rușine celor din PLDM că mai au așa oameni în partid. Cum putea să se comporte primarul PLDM-ist din Sângera, dacă la întrunirile de partid el stătea la o bere cu ministrul de interne? E de ajuns să dea un sunet și tovarășul lui de partid îi rezolvă problemele trimițând la fața locului niște polițiști incompetenți (cum defapt marea majoritate sunt) care au fost la “zarabotcă” la Moscova timp de patru ani, în timp ce la Universitatea de Sport din Chișinău el trecea examenele și ajunge cu studii superioare, care îi permite să fie “Ment” și sa-și bată joc nu doar de colegii lui ci de toată populația. Am uitat să specific, asta este reforma în poliție promisă de Filat.

Ceea ce am văzut este doar un caz monitorizat de presă, asemenea lucruri se întâmplă zi de zi. Poliția își bate joc de cetățenii simpli “pricalindu-se” iar guvernarea (indiferent de ce culoare este) nu face nimic, ăștia se numesc aleșii poporului, reprezentanții poporului. Cu regret vom constata, după câteva zile că cazul dat nu se va rezolva, polițistul de sector va primi o mustrare pentru că a îndrăznit să aibă curaj, iar Primarul “Pohuist” ne v-a zâmbi în față zicându-ne “eu băieți sunt din PLDM și dosare de acest gen am o sumedenie”. De ce vă mirați incă nu ați constatat, că locuiți în Republica lui Filat, care se transmite de la un clan mafiot la altul prin donație?

De la 7 aprilie 2009 până la 7 aprilie 2012 — Aprilie 10, 2012

De la 7 aprilie 2009 până la 7 aprilie 2012

Au trecut trei ani de zile și răspunsul organelor competente este același ,,se lucrează”. Acest răspuns îl vom primi și la 7 aprilie 2100 deoarece adevărul este știut dar nu este spus. Sunt mai mult ca sigur că guvernanții știu cine este vinovat de ceea ce s-a întâmplat la 7 aprilie 2009, însă totul este trecut sub tăcere. Moldoveanului nostru îi lipsește verticalitatea și are băgată frica până în măduva oaselor. Zilele trecute a apărut un film anonim despre evenimentele din 7 aprilie 2009, nimic nou, cine nu a știut că principalii actori ai acelor evenimente au fost comuniștii având în spate serviciile secrete rusești? Care își dorește cu tot dinadinsul menținerea Basarabiei sub ocupație.

Timp de trei ani de zile nici o persoană nu este condamnată în dosarul 7 aprilie. Și nici nu vor fi condamnați pentru că și ultimul măturător care a șterș urmele după 7 aprilie au făcut parte dintr-un plan bine gândit și calculat. A condamna pe cineva înseamnă a lovi în sistemul care a organizat acest eveniment.

După învingerea lui Dorin Chirtoacă în 2007 la primărie credibilitatea comuniștilor scădea rapid, tineretul care este concetrat spre capitală aveau un idol tânăr, o speranță vie, un scântei de libertate. Comuniștii văzând că sunt pe ultima sută de metri la guvernare s-au panicat și au recurs la falsificări în masă. După 2007 comuniștii știau că vor pierde alegerile  parlamentare din 2009 și au pus la cale un plan diabolic. Falsificările erau inevitabile și o dată cu ele era inevitabil și protestul tinerilor dornici de libertate. Se știa din timp că tineretul avea să iasă în stradă. El trebuia cumva coordonat în așa fel încât să tragă foloase comuniștii, aici apare Natalia Morari, Eduard Baghirov și haita lui de securiști ruși și mulți alții.  Dintr-un protest pașnic s-a transformat într-un protest violent cu devastarea principalelor clădiri, unde ulterior clanul mafiot a lui Voronin trebuia să se îmbogățească.

Eu personal consider că acest film a fost făcut la comanda actualei guvernări. A spune adevărul despre 7 aprilie ar însemna să spui că vinovat de tortură, omor, dezordine este Vladimir Putin. Cine va îndrăzni să-l învinovățească pe țar? Dacă procurorii mâine ar spune că Voronin și clanul este vinovat de ceea ce s-a întâmplat la 7 aprilie asta ar însemna că trebuie să urmeze și arestări, condamnări, expulzări etc. Din acest motiv s-a mers pe această cale, adevărul anonim. Guvernarea este indecisă, vor în UE dar se tem de Putin. Datorită aceste frici adevărul despre multe cazuri este trecut cu vederea. Însă ei nu-și dau seama că această tăcere se va îndrepta împotriva lor și le va fi fatală la un moment dat. Acest individ, Eduard Baghirov, trebuia condamnat la ani grei de pușcărie nu eliberat, condamnarea lui era un semn și pentru restul că lucrurile nu sunt chiar așa simple.

Încă o dovadă că acest film este făcut la comanda actualii guvernări este faptul că nu s-a văzut nici un episod cu Marian Lupu. Cum comunistul devenit peste noapte democrat a învinovățit România de amestec în treburile interne ale Republicii Moldova și de lovitură de stat, având ca dovadă tricolorul românesc, care a fost plasat cu acordul comuniștilor pe Parlament, o eventuală dezvăluire a adevărului despre 7 aprilie ar însemna să cadă și un cap din AIE. Oare Marian Lupu nu a fost la curent cu planul colegilor săi de partid? Eu zic că a fost chiar și implicat în acest scenariu. Totul este simplu, recunoașterea adevărului înseamnă construcția unei pușcării noi, pentru că politicienii și nu doar ei, sunt deprinși cu luxul. Foarte multe capete trebuie să cadă pentru a se face dreptate, ceea ce nu se va întâmpla.

Un lucru este clar, adevărul este știut dar nu se vrea recunoscut. Opinia publică va fi înștiințată lent, până când oamenii nu vor mai avea nevoie de acest adevăr, fiind mânați de problemele de zi cu zi nu-i vor mai interesa ce s-a întâmplat la 7 aprilie 2009, atunci dosarul va fi transmis în arhivă, iar copiii vor învăța la istorie că „rominii” au devastat clădirile statului și au atentat la suveranitatea Republicii Moldova, trist dar adevărat.

Faptele episcopului Marchel nu contravin dogmelor bisericești — Aprilie 9, 2012

Faptele episcopului Marchel nu contravin dogmelor bisericești

Astăzi la sinodul bisericii ortodoxe din Moldova, mitropolitul Vladimir, care aparține de patriarhia rusă, a declarat că viziunile episcopului Marchel nu contravin dogmelor bisericești. Dacă consultăm DEX-ul vedem că cuvântul “contraveni” are semnificația “A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială ”.  Chiar și mitropolitul recunoaște că acțiunile interprinse de episcopul Marchel nu sunt dintre cele mai creștinești ci mai degrabă au o tentă politică, neortodoxă. Nu este prima dată când Marchel face jocul politicului uitând adesea că este față bisericească. Mitropolitul declară că episcopul Marchel săvârșește cu bună știință o abatere de la legea creștinească, atunci unde este sancțiunea? Cum creștinii să mai creadă în cuvintele acestui impostor dacă el însuși încalcă dogmele bisericești?

Mai multe acțiuni ale episcopului care contravin dogmelor bisericești

În anul 1991 binecuvânta cazacii să lupte contra basarabenilor pe Nistru. Împreună cu o bandă de cazaci înarmați l-au alungat pe actualul Mitropolit al Basarabiei Petru, pe atunci episcop de Bălți, din scaunul eparhial. În anul 2009 cerea de la mitropolitul Vladimir “zeleonii svet”(lumină verde) pentru a face propagandă pentru PCRM. Rangul de episcop i-a fost acordat de către patriarhia rusă la rugămintea lui Voronin, nu întâmplător a fost înscăunat la Bălți, bisericile de acolo sunt românești, palatul episcopal este clădire românească, s-a dorit o demonstrare că românii la ei acasă numai au nimic. Chiar pe site-ul episcopiei, la categoria scurt istoric vedem că clădirea a fost gîndită de către arhitectul bucureştean Adrian Gabrielescu în perioada interbelică, atunci când în cadrul Mitropoliei Basarabiei a fost înfiinţată Episcopia Hotinului cu reşedinţa la Bălţi. Fără nici un pic de rușine Marchel recunoaște că această clădire a aparținut Mitropoliei Basarabiei și el înconjurat de o haită de bandiți au luat-o de la adevăratul ei stăpân, Mitropolia Basarabiei. Atunci cum rămâne cu poruncile „Sa nu furi”  și  „Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau”? Acestea sunt doar încălcările pe care le cunoaștem, dar câte sunt ascunse… În vreme de grea încercare capii bisericilor cheamă creștinii la post și rugăciune, doar la noi în Moldova episcopii alături de comuniști, care sunt cei mai mari dușmani ai bisericii, îndeamnă credincioșii la proteste, unde urmările nu sunt cunoscute.

Majoritatea bisericilor/mănăstirilor din Basarabia sunt românești însă sunt ocupate de ruși sau de cei ce slujesc rusilor. O parte din vină o poartă  și biserica română că nu a instalat omul potrivit la locul potrivit.

Ce face Europa pentru românii basarabeni — Aprilie 5, 2012

Ce face Europa pentru românii basarabeni

De-a lungul timpului, țările românești au fost un zid de apărare pentru civilizația europeană, însă ce face Europa pentru ca să le  mulțumească pentru acest zid datorită căruia sultanul Baiazid nu a dat ovăs calului său din pristolul de la Roma? Timpul a trecut, suntem în era când Europa pentru noi reprezintă un Dumnezeu de care nu ne putem lepăda. Oamenii au ajuns să vorbească mai mult de integrare europeană decât de faptul că copii lor sunt abandonați, flămânzi. Pentru această Europă oamenii se leapădă de istorie, tradiție, obicei, credință. Dar nimeni nu-și pune întrebarea, noi, românii basarabeni, suntem doriți în Europa? Politicienii noștri ne vorbesc zilnic despre integrarea europeană, știind cu siguranță că în contextul actual nu-i posibilă o integrare în UE, iar noi atât de îndobitociți suntem că chiar îi credem. UE nu va accepta o țară ca Republica Moldova din două motive:

  • Nivelul scăzut de trai.
  • Conflictul de pe Nistru

Adesea vorbesc cu cetățeni care își doresc integrarea în UE și le propun cea mai simplă modalitate de integrare în UE – Unirea Basarabiei cu România. Toți doresc în UE dar fără România, fără să-și dea seama că fără Unire nu-i posibilă integrarea în UE. Istoria ne dovedește că Europa tot timpul a trădat. Dacă nu vom deschide ochii și nu vom privi adevărul așa cum este riscăm iar să fim o monedă de schimb între UE și Rusia. Basarabia pentru UE reprezintă o piesă de schimb, noi vă dăm Basarabiaiar  voi ne da-ți liniște și pace la hotar.

În ultimul timp se tot face zarvă pe problema respectării drepturilor omului promovată atât de mult de europeni, dar de dreptul nostru al Românilor de a fi acasă la ei se uită. Unirea Basarabiei cu România este un drept al meu care mi se încalcă. Buneii noștri nu au dorit în URSS și din acest motiv au fost omorâți în Siberia, ce face Europa pentru ca acest drept al nostru să fie respectat? Nu face nimic, ba din contra ne impune să respectăm drepturile unor categorii de oameni care sunt total străini pământului nostru. Adesea am auzit pe la știri că unele țări făceau probleme pentru faptul că România acordă cetățenia română basarabenilor, oare asta nu este o încălcare a dreptului meu de a avea cetățenia statului meu?

Nu mai visați la integrarea Republicii Moldova în UE, asta nu se va întâmpla niciodată, Rusia nu va permite așa ceva, în schimb ea nu ne poate interzice să revenim acasă, adică să ne Unim cu țara mamă – România ceea ce înseamnă o integrare automată în UE. Nimeni nu poate sta în calea Unirii între frați doar dacă frații doresc să se Unească. Putin și Kiril vor constitui un nou URSS numit mai europenește Euroasia. În acest imperiu este văzută și Republica Moldova integrată. Chiar și patriarhul Kiril ne-a spus nu o dată, “Republica Moldova face parte din sfânta Rusie”  ce alte dovezi mai trebuie. Coloana a cincea a Rusiei din Moldova muncește la greu pentru ca visul lui Putin să devină realitate. Dacă nu vom acționa la timp vom fi integrați cu forța în Euroasia, așa cum am fost integrați și în URSS. Această integrare ne va fi fatală!

Nu trebuie să așteptăm Europa să facă ceva pentru noi, nu va face nimic. Dacă dorim cu adevărat să trăim într-o lume civilizată trebuie să ne Unim cu  țara mamă, altfel ne așteaptă Euroasia. Dar dacă nu ne vom mișca la timp să nu ne plângem, ne merităm soarta. Unica soluție ca Republica Moldova să facă parte din familia Europeană este Unirea Basarabiei cu România, altă variantă vorbită de politicienii de la Chișinău este o minciună grosolană. De 20 de ani tot se vorbește și nimic nu se face, vin partide la putere cu Europa pe buze și pleacă cu banii Europei la pensie, iar noi rămânem cu visul la ea.

Istoria Românilor – un os în gâtul lui Filat — Aprilie 3, 2012

Istoria Românilor – un os în gâtul lui Filat

 O mulțime de lume rămâne nedumerită, cum e posibil un om care a învățat în România, ulterior a ajuns la guvernare este împotriva istoriei poporului său, este împotriva tării, aș rămâne și eu nedumerit dacă nu aș  ști care este țara lui Filat. Primul ministru nostru se pare la prima vedere că își iubește poporul mai mult ca pe sine însuși. Vă aduceți aminte cum o făcea pe salvatorul pe la Cotul Morii? Au venit și ajutoare umanitare de pe undeva care aveau destinația satele indundate și care au ajuns ulterior în pachete verzi cu inscripția “Moldova fără Voronin Moldova fără Comuniști”. Acest individ care scuipă în istoria, tradiția, poporul nostru este milionar, deci, țara lui este dolarul.

Vlad Filat dorește eliminarea istoriei românilor din două motive :

  • Pentru a-și îndeplini obligațiunile față de păpușa sa Igor Dodon, ca nu cumva cel din urmă să facă niște dezvăluiri care nu vor fi benefice PLDM-ului.
  • Să nu crească o generație cu adevărat Românească, de ce copiii să învețe adevărata istorie a neamului?

Acuma fiecare motiv trebuie comentat.

Știm cu toții cine sunt cei care se împotrivesc istoriei românilor, ocupanții Basarabiei, fiind reprezentați de către Liga Tineretului Rus, Partidele Socialiste, Comuniste, ONG-uri de genul Voievod etc. În fața micilor ecrane toți se dușmănesc iar în spate toți acești indivizi fac front comun și luptă cu înverșunare pentru distrugerea a tot ce este autohton în Basarabia, adică tot ce este românesc. După doi ani de blocaj politic, tovarășul Putin cu tovarășul Kiril l-au invitat la sfat pe tovarășul Filat și au convenit ca aripa Rusiei să contribuie la alegerea Președintelui. Desigur că acest „dar” a fost condiționat, continuarea politicii de exterminare a Românilor din Basarabia. Cetățenii autohtoni Români forțați de situație trebuie să plece din țară, iar locul lor trebuie să fie ocupat de către ocupantul rus, doar Basarabia face parte din Sfânta Rusie, răsfoind istoria automat ne dăm seama cât de sfinți sunt ei. După ce prinzi gustul puterii semnezi tratate și cu diavolul ca să te menții sus, în cazul nostru Rusia este un diavol. Pentru alegerea președintelui țării, Filat sigur a semnat careva angajamente cu Dodon, iată și rezultatul.

Al doilea motiv este simplu, de ce să învețe copii în școli că sunt români Basarabeni și sunt frați cu  Dobrogenii, Muntenii, Transilvănienii, Bănățenii, Oltenii, de ce mâine acești copii să iasă în stradă și să ceară Unirea? Am zis-o de multe ori, Unirea nu este convenabilă politicienilor de la Chișinău, o eventuală Unire cu România, ei pierd scaune comode, pârghii de a deveni milionari pe spatele poporului. Ei sunt pentru statalitate și ne amăgesc pe noi Românii că Unirea se va face în cadrul UE.

Din păcate suntem martorii unei noi asimilări a Românilor în Basarabia, și de această dată autorii sunt chiar ai noștri, cei pentru care au ieșit tineretul la 7 aprilie 2009 în stradă. Cu pași mici România va fi scoasă din Basarabia și se va introduce moldovenismul primitiv băgată pe gâtul nostru de ruși deveniți între timp “moldoveni”. Să sperăm că nu vor duce la bun sfârșit această nedreptate și Basarabia se va Uni cu România, atunci osul din gâtul lui Filat îi va fi fatal.

Basarabia e România!!!