Sărmanul nostru român basarabean după toate nenorocirile abătute asupra lor datorită lui Lenin totuși unii îi deplâng căderea din Dondușeni, avem de a face cu sindromul Stockholm, un fel de simpatie pentru diavol. Atât de îndobitociți sunt acești oameni că îl deplâng, pe când trebuiau să-l demonteze singuri. Sunt sigur că în fiecare familie din Basarabia există cel puțin o rudă care a avut de suferit datorită sifilitecului Lenin și ideologiei lui. Durerea și nedreptatea înfăptuită cu aproape un secol în urmă de Lenin o simțim până în prezent, Basarabia îndepărtată de țara mamă, datorită lor și ideologiei lor pe care o propagă tot mai mult în Moldova suntem străini familiei europene, trăim în sărăcie tot datorită lor sau mai bine zis urmașilor lor, Voronin, Dodon, Șelin, Pascaru. Basarabia mândră de altă dată este acuma ruptă în bucăți tot datorită lor.

Aceste monumente ale terorii trebuiau demontate de către autorități demult, încă la începutul existenței Republicii Moldova, nu trebuia să existe nici o urmă ce ne-ar aminti de deportări, foamete, războiul moldo-rus din Transnistria, umilința Kazacului venit pe pământul nostru să ne cucerească. Atât timp cât avem aceste urme ale imperiului criminal sovietic în Basarabia frica și umilința ne paște, e timpul să scăpăm de trecutul nostru sovietic și să trăim cu gândul la viitorul copiilor noștri, care nu poate fi altul decât alături de țara noastră a tuturor – România.

Nu știu cine a distrus monumental dar le zic un sincer BRAVO, poate e necesar să creem un grup de inițiativă și să le distrugem pe toate în țară și să le înlocuim cu ale domnitorilor noștri? Propun ca la Dondușeni în locul lui Lenin să fie instalat monumentul lui Vlad Țepeș, de ce anume Țepeș vă dați seama singuri. Președintele raionului Dondușeni, Anastasie Pavlov declară pentru un post local de televiziune că cei ce au distrus monumental nu au nimic sfânt în ei, dar cât de multă sfințenie a avut Lenin și banda lui când distrugeau biserici, împușcau oameni nevinoveți, violau femei etc. Suntem vinoveți față de cei care au murit pentru noi și pentru viitorul nostru dacă mai păstrăm aceste urme ale criminalilor. Dacă vrem o schimbare cu adevărat trebui să ne lăsăm de trecutul nostru sovietic, nu poți fi în două luntre consecutiv, în Europa cu Lenin nu avem ce căuta.

Anunțuri