Tot mai des pe situ-rile de socializare se discută despre radăcinele noastre, cine suntem si ce limbă vorbim. Apar diferite persoane care işi iubesc tara mai mult ca pe sine insuşi, doar ca ţara lor este Moldova, ei sunt Moldoveni şi vorbesc limba Moldoveneasca. Vin cu diferite precizări stupide, de genul “au venit la noi in sat odata niste Romani si ni-au spus ca o sa le spalam cizmele daca ne vom uni cu Romania” sau “cand eram cu Romanii ne bateau Jandarmii foarte tare”. Dar aceste persoane nu pomenesc de faptul ca au fost dusi prin Siberia si supusi la munci atat de grele ca si-ar fi dorit sa spele cizme în România. Atât de zombat trebuie sa fii ca sa spui asemenea lucruri fara sa judeci un pic.Nu exclud faptul ca au existat cazuri unde mana jandarmului Roman a dat in educatia Basarabeanului Rusificat.  Va pun la dispozitie un articol preluat de pe  hurmuzachi.ro, incerca-ti sa faceti diferenta între bataia jandarmului Roman si împuşcatura soldatului rus.

 

RECRUTĂRI  A 59.500 DE ROMÂNI BASARABENI DIN R.S.S. MOLDOVENEASCĂ LA MUNCI FORŢATE ÎN PERIOADA 26 AUGUST – 4 NOIEMBRIE 1940

Instaurarea unui regim feroce de ocupaţie în teritoriile din stânga Prutului, în iunie 1940, a avut consecinţe dezastroase pentru populaţia din acest spaţiu românesc. La 28 iunie 1940 începea un lung calvar al românilor de la est de Prut, care, nici până astăzi, nu este elucidat în toată amploarea sa de către istoriografia românească. Un aspect aproape deloc investigat este şi cel cu referire la recrutarea la munci forţate a sute de mii de români basarabeni şi bucovineni, dintre care mulţi au murit în Siberia, regiunea Ural şi Kazahstan din cauza eforturilor extenuante, condiţiilor vitrege de trai, a frigului, a vestimentaţiei şi încălţămintei neadecvate, a subnutriţiei, a antisanităriei şi a epidemiilor.

În mai mult de două luni (26 august – 4 noiembrie 1940),  structurile sovietice de ocupaţie (Comitetul Central al Partidului Comunist (al bolşevicilor) din Moldova şi Consiliul Comisarilor Poporului al R.S.S. Moldoveneşti (în continuare:C.C.P.) au adoptat trei hotărâri, cu privire la recrutarea a  59.500 de persoane din localităţile rurale ale R.S.S. Moldoveneşti, unde majoritatea  covârşitoare a populaţiei era românească. O atare stratagemă a regimului comunist de  ocupaţie nu poate fi calificată altfel decât o politică   premeditată de pulverizare a elementului românesc din teritoriile dintre Prut şi Nistru, cu scopul de a diminua ponderea acesteia în raport cu grupurile minoritare rusolingve.  Prezenţa masivă a populaţiei româneşti într-o regiune limitrofă cu „lumea capitalistă”, pe care regimul bolşevic intenţiona s-o  distrugă „din temelii” şi, cu atât mai mult, într-o regiune disputată cu România, din care fusese amputat acest teritoriu, era apreciată de Moscova ca un real pericol şi din perspectiva unui eventual război cu „imperialismul mondial”, pe care liderii  comunişti îl considerau inevitabil.  Conducerea U.R.S.S. era de părerea că aceasta putea să se manifeste într-un posibil război ca o coloană a cincea, ce ar fi putut lovi din spate, punând în dificultate armata roşie. Strămutările de proporţii ale populaţiei, deportările în masă din regiunile de frontieră erau considerate măsuri preventive eficiente din perspectiva unei iminente ciocniri cu ţările din „lagărul capitalist”, din care făcea parte şi România.

La 9 iulie 1940,  la nici două săptămâni de la raptul teritoriilor româneşti din stânga Prutului, Consiliul Economic de pe lângă Consiliul Comisarilor Poporului  al U.R.S.S. adoptă hotărârea  numărul 39, ce prevedea „recrutarea de către Comisariatul Poporului pentru industria carboniferă a 20.000 de muncitori din localităţile rurale ale Basarabiei”. Astfel, la 26 august 1940, C.C. al P.C.(b) din Moldova, împreună cu C.C.P. din R.S.S.M. decid mobilizarea a 20.000 de muncitori pentru industria carboniferă din U.R.S.S. Paradoxal, dar muncitorii sunt recrutaţi în mediul rural, unde, după cum bine se cunoaşte, oamenii practică munca pe câmp, fiind departe de şi nu au nimic cu munca minerilor în subteran, fiind lipsiţi de careva abilităţi pentru atare meserie. Tergiversarea punerii în aplicare a acestei hotărâri, cu aproximativ  o lună şi jumătate, ar putea avea mai multe explicaţii. Principala era, se pare, lipsa unor structuri administrative în teritoriul recent anexat, care ar fi putut onora această sarcină, deloc uşoară. Decizia cu privire la constituirea consiliilor executive judeţene a fost adoptată la 8 iulie 1940,(Arhiva organizaţiilor social-politice a Republicii Moldova (în continuare:AOSP RM), Fond 51, inv.1,dosar 1, f.11), iar constituirea Partidului comunist al bolşevicilor din Moldova, în baza organizaţiei regionale de partid din fosta R.A.S.S.M. şi a C.C.P. al R.S.S.M., în baza C.C.P. al ex – R.A.S.S.M. au fost consemnate la 14 august 1940, în cadrul şedinţei Biroului politic al C.C. al Partidului comunist al bolşevicilor din toată Uniunea. (Ibidem, f.16)

Şi, întrucât îndeplinirea deciziei de recrutare la munci forţate a celor 20.000 de români basarabeni întârzia, executorii acestei decizii din capitala noii pseudostatalităţi moldoveneşti, „ctitorită” de Stalin , la 2 august 1940, în urma celor trei amputări succesive – a nordului şi sudului Basarabiei, precum şi a celor 8 raioane din cele 14 ale R.A.S.S.M., prin hotărârea lor din 26 august, au dispus noilor structuri de partid şi administrative judeţene şi raionale să ducă la bun sfârşit, fără întârziere, acest prim episod dramatic din nenumărate altele, ce urmau să se producă – cel cu privire la smulgerea a zeci de mii de persoane inocente din satele basarabene, pentru a fi transformaţi în sclavi ai secolului XX, cu toate consecinţele cumplite ale unui atare destin. Întreaga operaţiune urma să se încheie până la 1 octombrie 1940, adică în decurs de o lună. (Ibidem, dosar 3, f.3). Pentru a asigura reuşita unei asemenea iniţiative într-un termen record, s-a dispus ca preşedinţii comitetelor executive judeţene şi secretarii comitetelor judeţene de partid să întreprindă toate măsurile necesare pentru îndeplinirea obiectivului propus. Astfel, în regim de urgenţă, aceştia urmau să remită sarcini concrete conducerii raioanelor din cele şase judeţe şi să asigure o mediatizare amplă a campaniei de recrutare prin intermediul presei periodice, radioului, adunărilor şi cinematografelor. Respectiva hotărâre prevedea, în plus, ca în cadrul şedinţelor consiliilor executive judeţene să fie examinată, periodic, desfăşurarea operaţiunii, luându-se, de fiecare dată, decizii concrete, menite să-i asigure succesul. Consiliile executive judeţene erau obligate să informeze cu regularitate Consiliul Comisarilor Poporului al R.S.S.M. despre modul de executare a hotărârii. Preşedinţii comitetelor executive judeţene şi secretarii comitetelor judeţene de partid, „în virtutea importanţei acestei sarcini”, purtau o răspundere personală pentru executare. În conformitate cu decizia în cauză, redactorii ziarelor judeţene şi raionale erau obligaţi să relateze cu regularitate despre importanţa operaţiunii şi despre modul în care  se desfăşura în teritoriu.

Din cele două judeţe din zona de nord a R.S.S.M.- Bălţi şi Soroca, urmau a fi recrutaţi câte 4.000 de persoane, iar din celelalte patru judeţe – Orhei, Tighina, Chişinău şi Cahul – câte 3.000.( Ibidem,f.43-44)

La două săptămâni după adoptarea deciziei din 26 august 1940, autorităţile sovietice de ocupaţie decid să recruteze un nou contingent numeros de basarabeni pentru munci în minele de cărbune, pe şantierele de construcţii şi în industria siderurgică a U.R.S.S. De data aceasta era vorba de 36.500 de basarabeni, supuşi mobilizării  din zona rurală a celor şase judeţe ale R.S.S.M.- Bălţi, Soroca, Orhei, Chişinău, Tighina şi Cahul. Noua hotărâre a C.C. al P.C.(b) din Moldova şi a C.C.P. al R.S.S.M., adoptată la 10 septembrie 1940, se numea:”Despre recrutarea muncitorilor din judeţele R.S.S. Moldoveneşti pentru industriile carboniferă şi cea siderurgică, precum şi pentru construcţii.”( Ibidem, dosar 6, f.13), ca urmare a unei decizii luate de către Consiliul Economic de pe lângă Consiliul Comisarilor Poporului  al U.R.S.S. din 28 august 1940. Cele mai multe persoane condamnate la recrutare proveneau din judeţul Tighina (Bender) – 10.250 de oameni. Clasament era continuat de judeţele Orhei, cu 7.250 de persoane recrutate, apoi – judeţul Cahul – cu 7.000, judeţul Soroca-cu 6.000, judeţul Chişinău – cu 5.000 şi Bălţi – cu 1.000 de oameni.

Pentru industria carboniferă urmau a fi recrutate 5.500 de persoane-câte 1.000 din judeţele Bălţi şi Soroca şi câte 1.750 din judeţele Orhei şi Tighina. Cele mai multe persoane urmau a fi recrutate pentru industria construcțiilor – 27.000 din cinci judeţe:7.000 de oameni din judeţul Cahul, 5.500 din judeţul Orhei, câte 5.000 din judeţele Soroca şi Chişinău şi 4.500 din judeţul Tighina. Pentru industria siderurgică se preconiza recrutarea a 4.000 de persoane din judeţul Tighina.( Ibidem, f.13-14)

În decurs de doar 5 zile de la data emiterii acestei hotărâri, adică până pe 15 septembrie 1940, urma să plece primele garnituri de tren, cu primul contingent numeros de români basarabeni  8.000 de persoane: dintre care 6.000 aveau ca destinaţie şantierele de construcţie, iar 2.000-uzinele siderurgice.  Al doilea contingent important – de 14.000 de  persoane – aveau să părăsească Basarabia la 1 octombrie, adică în 20 de zile de la emiterea hotărârii cu pricina, dintre care 12.000 trebuiau să ajungă pe şantierele de construcţii , iar 2.000- în secţiile cu furnale ale uzinelor siderurgice. Şi, în sfârşit, ultimele eşaloane vor lua la bord 12.000 de basarabeni, care aveau ca punct de destinaţie şantierele de construcţii din partea răsăriteană a imperiului sovietic.

Hotărârea din 10 septembrie mai stabilea instrucţiuni concrete Căilor ferate Chişinău, printre care obligaţiunea de a asigura cele trei comisariate unionale cu suficiente garnituri de tren, adaptate pentru „transportarea pe calea ferată a muncitorilor”.

Responsabil pentru supravegherea îndeplinirii prevederilor respectivei hotărâri a fost numit vicepreşedintele C.C.P. al R.S.S. Moldoveneşti, F. Ilinsky . (Ibidem)

La 4 noiembrie  1940 C.C. al P.C.(b)din Moldova, împreună cu C.C.P. din R.S.S.M. adoptă a treia hotărâre cu privire la recrutarea unui nou contingent de locuitori din spaţiul rural al teritoriului proaspăt încorporat în imperiul sovietic. De data aceasta era vorba de 3.000 de basarabeni din trei judeţe din zonele de nord şi centrală ale R.S.S.M.- Bălţi, Soroca şi Orhei, câte o mie din fiecare judeţ,  mobilizaţi de către Comisariatul Poporului pentru construcţia uzinelor hidrolitice şi de sulfit şi spirt. ( Ibidem, dosar 13, f.17) . Respectiva hotărâre îi obliga pe secretarii comitetelor judeţene de partid şi pe preşedinţii consiliilor judeţene executive să efectueze o verificare minuţioasă a modului de recrutare a forţei de muncă pentru a nu admite implicarea „unor persoane nesănătoase fizic şi a minorilor”. ( Ibidem) Acest  avertisment nu era deloc întâmplător: în primele două mari recrutări au fost strămutate multe persoane cu handicap fizic, dar şi minori, categoriile de persoane cele mai expuse multiplelor pericole. De fapt,  nu acest aspect interesa autorităţile comuniste din R.S.S., ci faptul că transportarea minorilor şi persoanelor cu handicap la asemenea  distanţe era inutilă şi păguboasă, deoarece respectivii erau ineficienţi  la locul de muncă şi din punct de vedere fizic nu puteau face faţă volumului mare de lucru, pe care îl solicitau responsabilii de pe şantierele de construcţii şi din uzine.

Cel de-al patrulea document demonstrează cu prisosinţă dezastrul  provocat de aceste politici antiumane. Acest document, spre deosebire de celelalte, nu are o paternitate dublă, ci una singulară, fiind opera Biroului Comitetului central al Partidului Comunist(b) din Moldova. La şedinţa  acestui organism din 29 noiembrie 1940 a fost examinată chestiunea cu privire la modul de desfăşurare a „recrutării organizate a forţei de muncă din Moldova pentru industria U.R.S.S.” Au fost audiate mai multe persoane responsabile de îndeplinirea sarcinii de mobilizare a basarabenilor pentru şantierele de construcţii, minerit şi la întreprinderile industriale. ( Ibidem, dosar 19, f.63)

În consecinţă, s-a constatat că verificările cu privire la modul de îndeplinire a hotărârilor C.C. al P.C.(b)M şi C.C.P. al Moldovei din 26.VIII, 10.IX şi 4.XI-1940 referitor la  mobilizarea organizată a forţei de muncă  pentru industria U..S.S.S. „se execută total nesatisfăcător (de fapt, din cele 77.000 de persoane planificate au fost trimise 56.356 de persoane)”.  (În acest context trebuie să precizăm că primele trei hotărâri, la care ne-am referit, prevedeau recrutarea a 59.500 de persoane şi nu a 77.000, după cum se menţionează în procesul verbal). Erau vizaţi, mai ales, secretarii comitetelor judeţene şi raionale ale P.C.(b)M, cărora li se reproşa că „nu au acordat o importanţă politică acestei   măsuri deosebit de însemnate, s-au eschivat de la coordonarea acestei acţiuni, nu au verificat activitatea împuterniciţilor pentru mobilizarea forţei de muncă” şi, drept urmare a unei atare atitudini iresponsabile din partea liderilor locali de partid, „în echipele împuterniciţilor pentru mobilizarea forţei de muncă ale unor comisariate ale poporului au pătruns elemente străine şi duşmănoase.” În felul acesta, vina principală pentru eşecurile înregistrate în campania de racolare a basarabenilor inocenţi şi naivi cădea asupra „elementelor străine şi duşmănoase”, care s-au infiltrat în echipele de recrutare, compromiţând, în mod premeditat toată această campanie. Liderilor locali de partid li se reproşa doar o subapreciere a importanţei acestei sarcini, eschivarea de la munca de coordonare a respectivei campanii şi lipsa unei verificări a activităţii împuterniciţilor comisariatelor unionale care, din lipsa unei vigilenţe „de clasă” au admis în echipele de recrutare „elementele străine” şi chiar „duşmănoase”.( Ibidem,f.63-64)

Hotărârea  Biroului C.C. al P.C.(b)M din 29 noiembrie îi viza şi pe împuterniciţii comisariatelor poporului, care au avut  neatenţia de a încredinţa sarcina de recrutare „unor persoane neverificate şi care nu inspirau încredere”, permiţând recrutarea pentru muncile de pe şantierele de construcţii şi în mine „a bătrânilor, bolnavilor, minorilor şi altor persoane inapte pentru munca fizică.” În felul acesta, liderii comunişti, desantaţi la Chişinău, în iunie 1940, au fost nevoiţi să constate că întreaga operaţiune de recrutare a românilor basarabeni, din perioada 26 august-sfârşitul lui noiembrie s-a soldat cu un eşec lamentabil. În textul hotărârii se menţiona că  „o atare metodă păguboasă de selectare a cadrelor a avut drept consecinţă revenirea, în Moldova, în perioada dintre 9.X şi 28.XI.1940 a 5.110 persoane din rândul celor trimişi pe şantiere şi în mine.” În acelaşi document se recunoştea că evadarea din infernul siberian a celor peste cinci mii de basarabeni era   „ o consecinţă a faptului că şefii de şantiere şi mine nu erau pregătiţi pentru primirea muncitorilor ce soseau din fosta Basarabie şi nu le-au creat acestora condiţii de muncă.”.( Ibidem) Revenirea acestor norocoşi acasă, în Basarabia, a însemnat că întreaga populaţie din acest teritoriu a aflat, în scurt timp, adevărul despre condiţiile infernale în care erau obligaţi să muncească persoanele recrutate în perioada precedentă. Eschivarea de la recrutările ulterioare a evoluat într-un alt gen de rezistenţă a românilor basarabeni faţă de politicile promovate de autorităţile sovietice de ocupaţie: refuzul de a fi recrutat sau fuga în masă  din regiunile unde au fost duşi a celora care nu reuşiseră să evite aceste mobilizări.

Pentru a redresa, cât de cât, starea de lucruri în acţiunile de recrutare şi pentru a evita, pe viitor, noi evadări  ale persoanelor aduse pe şantierele, la întreprinderile şi în minele din Siberia şi regiunea Ural, Biroul C.C. al P.C.(b) din Moldova  a întreprins o serie de măsuri. Printre acestea figura, determinarea secretarilor comitetelor judeţene şi raionale ale P.C.(b)M, preşedinţilor comitetelor executive judeţene şi raionale de a elimina, în regim de urgenţă, toate lacunele „în munca de recrutare a forţei de muncă pentru industrie şi garantarea executării întocmai a deciziilor C.C şi al C.C.P. din Moldova cu privire la mobilizarea organizată a forţei de muncă.” Aceleaşi responsabilităţi le erau atribuite comitetelor executive raionale şi împuterniciţilor comisariatelor poporului, trimişi în R.S.S.M. să se ocupe de recrutarea zecilor de mii de români basarabeni. De asemenea,  comisarul poporului pentru Controlul de stat, A. Butko şi procurorul republicii, S. Bondarciuk, au fost însărcinaţi „să verifice activitatea împuterniciţilor comisariatelor poporului şi a organizatorilor muncii de racolare a forţei de muncă în raioane şi sate pentru ca persoanele care s-au făcut vinovate de o atitudine iresponsabilă şi criminală faţă de misiunea încredinţată să fie trase la răspundere.” Pentru garantarea unei operativităţi în activitatea de recrutare a forţei de muncă în judeţe şi raioane şi a „sporirii responsabilităţii  împuterniciţilor” se recomanda comisariatelor populare unionale reducerea „personalului excesiv al subdiviziunilor împuterniciţilor”. Comisariatului poporului pentru ocrotirea sănătăţii din R.S.S.M. i se sugera „să asigure, prin intermediul subdiviziunilor sale judeţene şi raionale, o verificare medicală minuţioasă a persoanelor recrutate pentru munci în industrie, neadmiţând trimiterea unor persoane inapte pentru munca fizică.”Autorităţile comuniste de la Chişinău au formulat, pe final, o solicitare către C.C. al P.C.(b) din toată Uniunea în care acesta „să oblige Comisariatul poporului pentru industria cărbunelui, Comisariatul poporului pentru industria petrolului, Comisariatul poporului pentru construcţii, Comisariatul poporului pentru industria siderurgică să adopte măsurile necesare pentru crearea condiţiilor de statornicire la locurile de muncă a muncitorilor sosiţi din fosta Basarabie.” Este evident că aceasta însemna înăsprirea măsurilor de supraveghere a persoanelor recrutate, pentru a diminua sau chiar a exclude evadarea acestora, pentru a împiedica, răspândirea informaţiei veridice despre ororile prin care le-a fost dat să treacă, periclitând, în felul acesta, succesul autorităţilor sovietice de ocupaţie în desfăşurarea viitoarelor campanii de recrutare a românilor basarabeni.( Ibidem)

În perioada ce a urmat până la eliberarea Basarabiei, în iulie 1941, în R.S.S.M. au mai fost efectuate şi alte recrutări de persoane din spaţiul rural pentru regiunile răsăritene ale U.R.S.S. Documentele de arhivă, cel puţin, deocamdată, n-au fost depistate, dar presa periodică relata, în primăvara anului 1941 despre noi mobilizări.

Istoric  Ion Varta

Departamentul de cercetare al Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni

Deci,  ce alegi bataia jandarmului care vrea să te educe, sau să fii silit să munceşti gratis, flămând, dezbrăcat  de către ocupantul Rus?

Anunțuri