Gheorghe Ghimpu s-a născut la  26 iulie 1937, în Colonița, jud. Lăpușna, Basarabia. A Studiat la Universitatea Pedagogică din Tiraspol și absolvește în 1960 Facultatea de Fizică și Matematică. Face studii postuniversitare, doctorand la Institutul de Fizică Biologică al Academiei de Științe al Uniunii Sovietice la Moscova între anii 1970-1971. Activează în învățământul preuniversitar, la Strășeni, și în cel universitar, la Tiraspol și Chișinău. Sergiu Miron, profesorul de matematică a lui Gheorghe Ghimpu își amintește că tânărul student se interesa nu doar de știința reală, dar și de istoria neamului. „Gheorghe Ghimpu era un student excelent, învăța foarte bine la toate obiectele. În particular discutam chestiunile din istoria neamului. Îmi povestea că aceasta îl interesează mai mult chiar decât propria teză de doctorat.

Implicarea în Frontul Național-Patriotic

Frontul Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei (FNP), înființat în ilegalitate dupa război, avea drept scopuri ieșirea Moldovei din componența URSS, formarea Republicii Populare Moldovenești, unificând și celelalte teritorii românofone din zonă (Nordul Bucovinei, Sudul Basarabiei, teritorii din stânga Nistrului) și unirea ulterioară cu România. Drapelul Republicii Populare Moldovenești urma sa devina tricolorul, cu o panglică neagră în diagonală, până la realizarea Unirii. Un alt scop era organizarea de alegeri libere pentru organele de conducere ale statului. Limba română pe baza alfabetului latin trebuia sa devină limbă oficială.Printre conducatorii FNP din Basarabia erau Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu si Valeriu Graur. În Bucovina de Nord, mișcarea era coordonata de Alexandru Șoltoianu.

Contactele FNP cu România. Trădarea autorităților române

Sub impactul refuzului lui Ceaușescu de a participa la intervenția trupelor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia (1968), FNP decide să ceară sprijin României în lupta împotriva puterii sovietice. Astfel, la 29 martie 1969, Alexandru Usatiuc-Bulgăr, aflat în vizită la București, lasă în cutia poștală nr.6 a oficiului Gării de Nord un plic conținând 70 de pagini privitoare la activitatea și scopurile FNP. Anul urmator, Usatiuc-Bulgăr mai vine o dată la București, cu această ocazie mergând, pe 12 iunie 1970, la sediul Consiliului de Stat al României. Președintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceaușescu, nu-l primeste în audiență. Usatiuc-Bulgăr se întâlnește, până la urmă, cu trei consilieri de-ai lui Ceaușescu (consilierul-șef Predescu și alți doi consilieri care nu s-au prezentat). Audiența durează 3 ore și 40 de minute, Usatiuc-Bulgăr explicând în detaliu activitatea FNP. La plecare, lasă și o serie de documente ale FNP. Pe 30 iunie 1970, printr-o scrisoare strict secretă nr. 14006418, Ion Stănescu, Președintele Consiliului Securității de Stat al Republicii Socialiste România, îl informa pe Președintele KGB al URSS Andropov, despre vizita cetățeanului sovietic Usatiuc Alexandru. Împreună cu scrisoarea, Stănescu îi trimite lui Andropov și plicul cu documentele lăsate de Usatiuc-Bulgăr.

Procesul Usatiuc-Ghimpu-Graur. Represiunea

Alexandru Usatiuc-Bulgăr este arestat pe 13 decembrie 1971 la Kislovodsk. La scurt timp sunt arestați și Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur și Alexandru Șoltoianu. După jumătate de an de anchetă, dosarul nr. 6648 privind lotul Usatiuc-Ghimpu-Graur este trimis la Curtea Supremă de Justiție a RSSM. Judecata durează trei zile. „Avocatul lui Gh. Ghimpu, adus din Leningrad – Vișnevski, a spus aproximativ: ,,Ghimpu e încă tânăr, fără experiență, a căzut sub influența lui Usatiuc”, chipurile a fost instigat de mine și eu aș fi vinovat. A rugat ca curtea sa țină cont de toate astea și să-i facă o reducere a pedepsei cerute de acuzare. Eu l-am întrebat pe Ghimpu: Asa e? El a raspuns ca nu. ” Pe 13 iunie 1972, completul de judecată, format din judecătorii V. Florea (președintele completului), M. Marițoi si L. Dubanjeu , la propunerea procurorului A. Poluektov , dă hotărârea:

–          de a-l condamna pe Alexandru Usatiuc-Bulgăr la șapte ani de închsoare-lagăr corecțional cu regim sever și cinci ani de deportare, în baza art. 67, partea I și art. 69 ale Codului Penal al RSSM;

–          de a-l condamna pe Gheorghe Ghimpu la șase ani de încarcerare în închisoarea-lagăr corecțional cu regim sever, în baza art. 67, partea I și art. 69 ale Codului Penal al RSSM;

–          de a-l condamna pe Valeriu Graur la patru ani de încarcerare în închisoarea-lagăr corecțional cu regim sever, în baza art. 67, partea I al Codului Penal al RSSM. Într-un alt proces,

Alexandru Șoltoianu a fost condamnat la șase ani de închsoare-lagăr corecțional cu regim sever și cinci ani de deportare. Au început persecutiile celor bănuiți de a face parte din FNP. O mulțime de basarabeni și bucovineni au fost dați afară de la lucru, în special, din învățământ. O mulțime de elevi și studenți au fost eliminați din instituțiile de învățământ. Mai mulți tineri au fost puși sub urmărire de către securitate. Gheorghe Ghimpu și-a ispășit pedeapsa de șase ani în lagărele din Mordovia și regiunea Perm ale GULAG-ului sovietic. După „eliberare” i s-a interzis orice activitate pe făgaș pedagogic.

Fondator al Frontului Popular din Moldova

Odată cu proclamarea restructurării, se încadrează activ în Mișcarea de Renaștere Națională și de democratizare a societății. La primul Congres al Frontului Popular din Moldova este ales ca secretar responsabil al Sfatului și membru al Comitetului Executiv ale Frontului Popular.

Deputat în Parlament

În perioada 1990-1994 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Autor al proiectelor de lege privind reabilitarea victimelor regimului totalitar de ocupație și despre controlul de stat. A publicat în presa periodică din Republica Moldova și România numeroase articole politice și de atitudine civică. La 27 aprilie 1990, Sovietul Suprem al RSSM a aprobat tricolorul ca drapel de stat.

Lui Gheorghe Ghimpu i-a revenit meritul de a înălța tricolorul pe clădirea Parlamentului, actualmente clădirea Președenției Republicii Moldova. Scriitorul și deputatul Ion Hadârcă a comunicat ulterior că „atunci când a arborat tricolorul la 27 aprilie deasupra Parlamentului, nu pricepeam de ce își risca viața ridicându–se la niște inălțimi amețitoare. Mai târziu am ințeles că numai Gheorghe Ghimpu putea face acest lucru. Sunt puțini în lumea celor drepți care ar fi trăit o asemenea clipă în viața lor”. Doctor în filologie, Ion Melniciuc a redat emoțiile pe care le-a trăit în momentul în care a fost arborat tricolorul – „Am alergat pe jos cu soția de la Botanica până la sediul Parlamentului, când Gheorghe Ghimpu a arborat Tricolorul. Îl vedeam de la Botanica. Am trăit emoții de nedescris, o stare sufletească nemaivazută, urmărind Tricolorul arborat pe clădirea Parlamentului. Asta a făcut–o Gheorghe Ghimpu. A fost un adevărat patriot”. Gheorghe Ghimpu a fost președintele Asociației victimelor regimului comunist de ocupație și a veteranilor de război ai Armatei Române din Republica Moldova denumită, la Congresul IV din 11 iunie 2000, Partidul Național Român.

Decesul

Gheorghe Ghimpu a trecut la cele veșnice   la 13 noiembrie 2000, în urma rănilor suferite într-un accident rutier petrecut la 27 octombrie 2000, rămas fără elucidare. Gheorghe Ghimpu și colegul său de asociație Ion Caftanat se deplasau în dimineața zilei de 27 octombrie 2000 spre comuna Târnova, jud. Edineț, unde urmau să se întâlnească cu un grup de veterani de război ai Armatei Române. După 3 ore de drum, la ora 6:30 mașina în care se aflau a fost lovită de un camion. Versiunea oficială a autorităților – „Dupa trei ore de drum, la 06:30, din cauze deocamdată necunoscute, Ghimpu a pierdut controlul autoturismului și a lovit în plină viteză un copac.” În urma impactului Ion Caftanat a decedat pe loc, iar Gheorghe Ghimpu a fost transportat la spitalul din orașul Donduseni, iar apoi la Spitalul de Urgență din Chișinău, unde a murit la 13 noiembrie 2000. Presedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, fratele lui Gheorghe Ghimpu, a menționat în cadrul unui simpozion în memoria lui Gheorghe Ghimpu desfășurat la 27 iulie 2007 că, la vârsta la care a plecat din viață, badea Gicu era încă foarte puternic. „Dacă nu s–ar fi organizat acel accident, astăzi la sigur era printre noi. Totuși, Gheorghe Ghimpu a lăsat în urma sa o comoara, și anume dragostea față de tot ce e romanesc. Nu în zădar, când am ridicat piatra comemorativă la Colonița, am scris pe ea cuvintele lăsate de Gheorghe Ghimpu: „Ne vom salva doar revenind la românism și realizând reîntregirea neamului românesc”. A fost greu până acum, dar sperăm că ne va fi mai ușor, deoarece sânge din sângele lui, pentru prima dată de la 40′ încoace, de când am fost conduși doar de cei cu școală sovietică, deține o funcție înaltă în acest stat. Primarul Dorin Chirtoaca, acceptând să lupte pentru cauza națională, și–a asumat o mare răspundere și sunt convins că a conștientizat acest lucru” . Gheorghe Ghimpu nu este unicul care a decedat datorită “bunăvoinței” serviciilor secrete rusești KGB, vă prezint mai jos o listă neagră a celor care au decedat sau au avut de suferit, întocmită de KGB. Serviciile secrete ruseşti şi moldoveneşti au lichidat sau au încercat să-i elimine de pe scena publică pe unioniştii basarabeni.

MISTER. Mai multe personalităţi ale vieţii culturale basarabene au murit suspect.

După aproape 48 de ore de comă, poetul basarabean Grigore Vieru a murit din cauza leziunilor căpătate după un accident de circulaţie la doar câţiva kilometri de Chişinău. O altă moarte suspectă pusă în cârca serviciilor secrete, ruseşti sau moldoveneşti. Puse cap la cap, toate dispariţiile „accidentale“ ale mai multor unionişti din Republica Moldova, care prin lucrările lor au „ţipat“ apropierea de România, ba chiar unirea cu fraţii de dincolo de Prut, au devenit subiecte de anchetă pentru unii, iar Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) de la Chişinău, instituţie de arătat cu degetul.

Lista neagră a KGB-ului

Cazul care a declanşat suspiciunile legate de morţile succesive ale oamenilor de cultură este cel al Doinei şi Ion Aldea-Teodorovici. Percepută ca o tragedie naţională, moartea celor doi a ridicat multe semne de întrebare după 29 octombrie 1992, ziua în care maşina cu care mergeau dinspre Bucureşti către Chişinău s-a oprit brusc, într-un copac. Cuplul care l-a readus pe Eminescu în Basarabia şi care după 1989 a purtat unirea în toate cântecele a lăsat loc de dubiu şi de ură. Mâna rusească s-a făcut simţită şi urma să intervină, din nou, în vieţile altora care au visat la trecerea Prutului spre „acasă“.

„Podul de flori“, crime şi borcanul cu vitriol

Printre basarabenii care şi-au luat gândul de la unirea cu România, decedaţi sau ameninţaţi „accidental“ sunt:

•             GHEORGHE GHIMPU – fratele preşedintelui Partidului Liberal din Republica Moldova, Mihai Ghimpu. A făcut şapte ani de Gulag şi a fost fondatorul mişcării naţionale de eliberare a basarabenilor. Deputat în primul parlament al Republicii Moldova, deţinut politic şi preşedintele Asociaţiei Victimelor Regimului Comunist, a murit în 2000 într-un accident de circulaţie, maşina în care se afla fiind lovită de un camion.

•             NICOLAE COSTIN a fost primar al municipiului Chişinău şi coautor al Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, din 1991. Atitudinea proromânească pe care a introdus-o în administraţie a fost motivul care i-a făcut pe ruşi să-l ucidă, în 1995, prin intoxicarea cu cesiu radioactiv infiltrat în scaunul maşinii de serviciu. Bănuiala este întărită şi de moartea şoferului său, din cauza aceleiaşi boli, leucemia.

•             EPISCOPUL DORIMEDONT a murit în anul 2006, în urma unui accident de maşină. Spitalizat imediat la Institutul de Neurologie, condus de medicul Rusu, cuscru al preşedintelui Vladimir Voronin, episcopul a fost tratat necorespunzător de către doctorii din spital. Aşa cum spun dovezile, moartea i s-a tras de la apropierea de Biserica Ortodoxă Română.

•             MIHAIL GARAZ, poet basarabean, a fost găsit în pragul casei sale împuşcat. Studierea istoriei românilor şi recunoaşterea limbii române pe pământul aproape rusificat l-a făcut să dispară, fără ca asasinarea să fie anchetată. Criminalul a rămas pedepsit doar în conştiinţa celor care construiesc poveştile post-mortem.

•             ION GHEORGHIŢĂ a fost şi el lăsat pradă pistolului, chiar în faţa blocului în care locuia. Poetul, cunoscut ca unionist vehement, a lăsat în urmă o anchetă greu de descifrat. Ca şi în alte cazuri, asasinul trebuie dat uitării.

•             DUMITRU MATCOVSCHI, poet al Basarabiei, a fost strivit de un autocar pe trotuar, supravieţuind după patru luni în comă. „Accidentul a fost înscenat“, au spus cei din Republica Moldova, convinşi că Matcovschi îi incomoda mult pe ruşi şi ar fi trebuit să tacă.

•             NICOLAE RUSU, directorul Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, a căzut, la rândul lui, victimă a serviciilor secrete ruseşti. Gândul rău pus de KGB, din cauza relaţiilor sale cu România, s-a materializat într-un borcan cu vitriol, aruncat în faţă. Făptaşul şi „accidentul“ s-au trecut cu vederea.

•             ALECU RENIŢĂ, preşedintele Mişcării Ecologiste din Basarabia, a fost ţinta numeroaselor ameninţări telefonice. Într-o seară, domiciliul i-a fost devastat de un grup înarmat cu răngi de metal.

•             NICOLAE DABIJA, preşedintele Forumului Democrat al Românilor din Moldova, a fost bătut de patru ori. Chiar dacă a vrut unirea, dosarele penale care i s-au întocmit au adus acuze ilare: „acţiuni împotriva statalităţii româneşti“.

•             ION IOVCEV, directorul Liceului „Lucian Blaga“ din Tiraspol, a fost arestat de poliţiştii transnistreni, care au luat cu asalt instituţia. O vizită a lui Ioncev în Statele Unite, în 2005, i-a făcut pe ruşi să se simtă ameninţaţi. L-au maltratat şi, din când în când, îl ameninţă cu moartea.

 

Anunțuri