Apărarea lui Antonescu — Octombrie 25, 2011

Apărarea lui Antonescu

(…) Al doilea război mondial putea fi evitat mai uşor în 1938 decât în 1939, soarta României putea fi ocolită mai uşor în 1938 decât în 1940. Într-un interviu acordat unui ziar spaniol în 1931, regele Carol al II-lea menţionează: „Suntem vecini cu un urs care în zece ani ne va sugruma. Ceea ce putem face noi este să ne trăim viaţa până atunci” (citat aproximativ). Aceste cuvinte dovedesc nu numai faptul că regele Carol al II-lea era perfect conştient de pericolul rusesc încă din 1931, dar şi faptul că îl va ignora cu desăvârşire, cu cinism şi fatalitate, condamnând poporul român cu bună ştiinţă prin noncombat. O atitudine gen Ludovic al XV-lea, a cărui deviză era „După mine, potopul!”. Cât egoism cinic, din moment ce el îşi putea salva oricând propria persoană fugind în Occident, ceea ce a şi făcut-o, dar alungat. Ştiind toate acestea, restul însemnărilor din jurnalul său mi se par doar mostre de pură ipocrizie.

Ion Antonescu a preluat puterea la 6 septembrie 1940, când România cedase deja Basarabia şi Bucovina de Nord, nordul Ardealului şi ceda şi Cadrilaterul. Avea multe opţiuni? Partidele politice nu se înghesuiau la guvernare, aşa cum făcuseră de fiecare dată când în ţară era linişte şi bine. Tocmai de aceea, deoarece nu existau opţiuni, numărul gradelor de libertate era foarte redus. Dacă Antonescu ar fi preluat puterea în 1939, sau 1938, ar fi avut mai multe grade de libertate, mai multe posibilităţi, şi atunci deciziile sale ar fi putut fi judecate în alt context.

Ce a făcut Antonescu după preluarea puterii? A îndreptat ţara spre Germania, singura care putea garanta integritatea României. Avea mai multe opţiuni? Care ar fi fost acestea? URSS, care ne luase deja Basarabia şi Bucovina de Nord, ba chiar încercase să ia întreaga Bucovină? Doar existenţa Germaniei a împiedicat URSS să nu ocupe întreaga Românie, aşa cum făcuse deja cu Ţările Baltice, Lituania, Letonia şi Estonia. Aceeaşi soartă îi era pregătită şi României, URSS privind cu jind la petrolul şi cerealele României. Bolşevicii au încercat şi în 1918 să proclame România republică populară, şi doar armele românilor i-au împiedicat.

Pe cine altcineva se putea baza Antonescu? Franţa, care ne garantase frontierele, încetase să mai existe. Marea Britanie se apăra izolată şi părea că va fi cucerită în curând, doar teama lui Hitler de invazia pe mare şi credinţa în asigurările lui Goring că o va scoate din luptă cu aviaţia au evitat dezastrul Oricum, la acea vreme, Bătălia Angliei era în toi şi britanicii nu se simţeau prea bine. SUA stăteau deoparte, din nou în politica izolaţionistă, care spunea să-i lase pe europeni să se măcelărească între ei cât vor dori, atitudine din care doar atacul direct de la Pearl Harbour îi va scoate, un an şi jumătate mai târziu.

Antonescu a îndreptat ţara spre Germania pentru a se apăra de Rusia şi pentru că nu avea încotro. A cedat germanilor petrol şi grâne, dar a acceptat în schimb doar aur şi armament, conştient de nevoile de înzestrare ale armatei. Dacă după un an de zile de înarmare (şi era deja voinţă politică pentru asta) am intrat în război cu dotările pe care le aveam, închipuiţi-vă care era situaţia în 1940! Am fi putut să ne batem atunci pe linia Nistrului?

Dar dacă Antonescu venea la putere în 1938 şi ar fi demarat un program de înarmare? Avea atunci alte opţiuni? Dacă s-ar fi realizat cele trei mii de cazemate întărite pe linia Nistrului, cele preconizate încă din anii 20, din care au fost gata în 1940 doar o sută, am fi putut discuta altfel în 26 iunie 1940? Fără îndoială că da. Atunci ne puteam pune întrebarea dacă am fi putut rezista armat ultimatumului, atunci puteam pune altfel în discuţie soarta României şi cursul istoric.
Cu doi ani înainte, Antonescu ar fi avut alte grade de libertate, mai multe opţiuni şi posibilităţi, ţara ar fi putut fi mai pregătită şi cu mai mari şanse de izbândă. De ce nu s-au realizat toate acestea până în 1940? Întrebaţi-l pe Carol al II-lea şi pe politicienii care s-au perindat la guvernare în această perioadă.

Tocmai în această idee, Antonescu trebuie judecat prin prisma opţiunilor disponibile, şi nu doar prin faptul că el a fost soluţia de salvare căutată de Carol al II-lea după un deceniu de nepăsare şi indolenţă.

Până la urmă, toţi l-au blamat sau l-au aclamat pe Antonescu, dar nimeni nu s-a obosit să-i asculte şi lui punctul de vedere. Fiindcă există şi mai aşteaptă să fie cercetate documente în care Antonescu îşi expune şi justifică acţiunile (măcar o parte dintre ele), iar abia după cunoaşterea şi studierea acestor documente vom putea să emitem judecăţi imparţiale şi obiective.
Ca exemplu, public aici scrisoarea lui Antonescu către Constantin I.C. (Dinu) Brătianu din 29 octombrie 1942.

Scrisoarea lui Antonescu către Dinu Brătianu

“Am lăsat fără răspuns scrisorile dumneavoastră anterioare. Am făcut-o din înţelepciune, fiindcă urmăream unirea, şi nu vrajba. Puteam să vă răspund, aducând justiţiei pe toţi vinovaţii de catastrofa morală şi politică a ţării, printre care sunteţi, în primul rând, şi dumneavoastră. Naţia o doreşte şi o aşteaptă de la mine. Nu am făcut-o totuşi, fiindcă nu am voit să aţâţ şi mai mult spiritele şi, mai ales, nu am voit să dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii noştri.
Am lăsat ziua acestor răfuieli mai târziu. Abuzaţi, însă, de răbdarea, de tăcerea şi de înţelepciunea mea şi, rând pe rând, la scurte intervale de timp, îmi trimiteţi, când dumneavoastră, când dl. Maniu, avertismente, sfaturi şi acuzaţiuni. În virtutea cărui drept? Ce reprezentaţi în această ţară, dumneavoastră, toţi foştii oameni politici, în afară de interesele dumneavoastră egoiste şi un trecut politic total compromis şi dureros?! Uitaţi, domnule Brătianu, că eu sunt omul muncii mele şi martirul greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani de conducere, în prăpastia de unde am luat-o eu în 1940, pe când dumneavoastră sunteţi din profitorii şi dărâmătorii unei moşteniri mari. În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc, aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20 de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică. Orice apărare încercaţi şi orice diversiune faceţi dumneavoastră, conducătorii politici de ieri, purtaţi pe umeri această răspundere.

Dumneavoastră, liberalii, mai mult ca alţii, fiindcă şi din opoziţie şi de la guvern, prin acţiunea dumneavoastră de dirijare şi de îndrumare a vieţii noastre politice, economice, morale şi spirituale, exercitată direct şi indirect, de pe băncile ministeriale, din birourile băncilor şi din culisele politice, aţi dus ţara la catastrofa din 1940. Staţi faţă în faţă cu conştiinţa dumneavoastră, depănaţi cu corectitudine, pas cu pas, atât actele dumneavoastră, cât şi pe ale acelora cu care, rând pe rând, v-aţi întovărăşit şi v-aţi acuzat, în faţa naţiei dezolate, scandalizate şi înmărmurite; răsfoiţi toată colecţia ziarelor din ultimii 40 de ani, începând cu Universul şi terminând cu Viitorul şi cu ziarele jidoveşti pe care se sprijinea naţionalistul domn Maniu şi vă reamintiţi: cine sunteţi dumneavoastră şi dumnealui; câte păcate aţi făcut; cum v-aţi calificat singuri şi cum v-a calificat naţia; câte răspunsuri aveţi.

Pentru a vă uşura munca, vă reamintesc, domnule Brătianu, că, împreună cu dl. Maniu, v-aţi acuzat public şi zilnic, în presă, în întruniri, în parlament, de: „incapacitate”; „tâlhărie”; „falsificări” şi „furturi de urne”, în Bucureşti, pentru obţinerea puterii; „demisii în alb”; „bătăi şi omoruri”; „călcarea legilor şi Constituţiei”; luări de comisioane” la toate furniturile statului; „traficările de influenţă” practicate de partizanii, deputaţii, miniştrii şi preşedinţii corpurilor dumneavoastră legiutoare; „scandalurile cu contingentările” cu „grâul britanic”; modul cum aţi făcut reforma agrară şi cum „aţi profitat de ea”; risipa avutului public; „concesionările oneroase ale bunurilor statului”; „demagogie”; incorectitudine civică, provocată de faptul că atunci când eraţi în opoziţie dirijaţi ocult statul, în profitul intereselor d-umneavoastră şi ale jidanilor din ale căror consilii de administraţie – mari şi mici – făceaţi parte, iar de pe fotoliile ministeriale încurajaţi şi favorizaţi, acopereaţi şi muşamalizaţi afacerile lor şi ale d-stră, în detrimentul statului.

Adăugaţi, la acest bogat şi concludent stat de serviciu al partizanilor şi al adversarilor dumneavoastră de ieri, cu care – ca totdeauna când vă găsiţi în opoziţie – sunteţi azi prieteni: cazurile, pe care naţia le ţine numai în dormitoare, ale domnilor Tătărescu, Bârsan, Boilă, Aristide Blank şi afacerea Skoda; ruinarea poporului, prin dobânzile oneroase care au prăbuşit economiile, avutul şi munca tuturor, de la ţăran la marele proprietar, de la micul până la marele negustor român; ravagiile făcute de conversiune şi de concesionarea bunurilor statului, pe care am început să le răscumpăr eu; împrumuturile externe, oneroase şi umilitoare; introducerea controlului străin la Banca Naţională şi Căile Ferate, comisioanele scandaloase etc. etc. şi veţi avea, domnule Brătianu, imaginea unui trecut tragic, pe care l-am plătit atât de scump şi pe care naţia întreagă o are permanent în faţa ochilor săi.

Totuşi, domnule Brătianu, cu toţii credeţi că toate acestea au fost uitate şi, cu perfidia politicianistă de altă dată – de totdeauna – atât de bine cunoscută, vă aşezaţi cu cinism pe acest trecut şi – de la cel dintâi dintre dumneavoastră, până la cel din urmă – încercaţi să acuzaţi şi să sabotaţi, pe sub mână, opera de îndreptare şi consolidare la care s-a antrenat toată naţia şi să tăiaţi elanul unui om care nu a avut, nu are şi nu va avea nici moşii, nici vii, nici pivniţi de desfacere, nici bani depuşi, nici industrii, nici consilii de administraţie, nici safeuri, în ţară şi străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de pierdut la club şi care nu şi-a pricopsit nici cumnaţii, nici nepoţii, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii.

Chiar dacă am greşit, greşesc sau voi greşi, nu pot fi acuzat, domnule Brătianu, de nici unul dintre dumneavoastră. Fiţi încredinţaţi, sunteţi înfieraţi şi puşi chiar de generaţia actuală pe banca acuzaţilor. Dacă va fi să fiu şi eu pe această bancă, pentru că fac tot ceea ce un om putea să facă, nu numai pentru a slava un neam de la dezunire şi de la prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă, în onoare şi în muncă, atunci în nici un caz nu veţi fi dumneavoastră acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de dumneavoastră şi acuzat de aceleaşi greşeli ca dumneavoastră.

Fac această afirmare nu pentru că mă simt vinovat cu ceva faţă de ţară, dar pentru că ştiu ce au suferit, din antichitate şi până azi, de la Socrate şi Demostene, până la Clemenceanu, atâţia nenumăraţi – mici şi mari – oameni care şi-au servit poporul cu credinţă, cu devotament şi cu folos şi, mai ales, pentru că nu au uitat că în Iaşi, în tragica primăvară din 1918, şi chiar la Bucureşti, după Unire, s-a cerut trimiterea în judecată şi condamnarea fratelui dumneavoastră, atât pentru că făcuse războiul, cât şi pentru dezmăţul creat de nepriceperea dumneavoastră a tuturor, chiar de către aceia care ceruseră intrarea în luptă; care îl acuzaseră în 1914–1915 de lunga şi dezmăţata perioadă de neutralitate; care au aplaudat cu frenezie intrarea în război şi care, ca culme a cinismului lor, erau ei înşişi vinovaţi de modul cum fusese administrată şi ruinată ţara. Eu şi mulţi alţii încă nu am uitat ridicolul acestei îndrăzneli pe care istoria l-a înregistrat.
Oricum ar fi însă eu nu voi putea fi acuzat de dumneavoastră şi nici pus pe aceiaşi bancă cu dumneavoastră, pentru că nu sunt nici profitorul meritelor predecesorilor mei şi nici şeful unei bande de corbi odioşi, care au ajuns la conducere prin „minciună”, „promisiuni”, „furt de urne” sau prin „sprijin ocult masonic şi iudaic”, ci sunt omul adus de un trecut onest şi de voinţa unanimă a unei naţii care, pentru a se slava, a făcut apel la mine, iar nu la dumneavoastră sau la dl. Maniu, şi nici la domnii care stau în jurul dumneavoastră şi cu care aţi făcut şi faceţi sistem. Niciodată, pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile constituite nu au indicat numele dumneavoastră sau al d-lui Maniu, în ultimii ani ai tragicei guvernări, care s-a sfârşit la 6 septembrie 1940. Dumneavoastră v-aţi strecurat şi v-aţi alăturat acestei mulţimi, cu discreţia impusă de instinctul răspunderii pe care o aveţi şi a dorinţei legitime de a vă salva şi nu aţi făcut nici un gest pentru a vă valorifica drepturile la conducere, când această mulţime spulberă un regim care era de fapt al dumneavoastră şi când aclama un om nou, care eram eu.

Când am intrat în război, cu prudenţă caracteristică a politicienilor valoroşi nu v-aţi manifestat nici pentru, nici contra. După ce am reluat Basarabia şi Bucovina , v-aţi grăbit să-mi cereţi, şi dumneavoastră, şi domnul Maniu, să mă opresc la Nistru. V-am arătat consideraţiunile militare, politice, economice şi morale pentru care nu puteam să o fac şi v-am invitat, pentru a treia oară, să luaţi conducerea, răspunderea şi riscurile unei asemenea acţiuni. Bineînţeles, aţi refuzat. După omorurile de la Jilava şi imediat după rebeliune, mi-aţi trimis memorii prin care îmi arătaţi situaţia şi-mi dădeaţi noi sfaturi. V-am oferit să luaţi conducerea şi să faceţi cum credeţi că este mai bine. Şi unul, şi altul v-aţi scuturat. Luându-vă după câţiva ofiţeri, fără prestigiu militar, care au deraiat după linia principiilor sănătoase strategice, morale şi politice, pe care poate că nici nu le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag armata din Rusia şi m-aţi îndemnat să mă „aranjez” cu Anglia şi cu America.

Ar fi o greşeală şi o felonie, iar greşelile şi feloniile se plătesc scump. Suntem la peste 1.500 km de ţară, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la uşă, depozitele sunt ale germanilor, căile ferate sunt în mâna lor, aviaţia are forţa de distrugere pe care ar trebui s-o cunoaşteţi. Retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea frontului. Exact ceea ce au făcut ruşii în Moldova în 1917-1918. Vă întrebaţi ce s-ar întâmpla dacă germanii ar face cu noi astăzi în caz de părăsirea frontului, ceea ce am făcut noi, atunci, cu ruşii? Vă daţi seama ce s-ar alege de armata noastră de disciplina noastră, de soldaţii şi caii noştri, de tunurile noastre, dacă am încerca, în condiţiile arătate mai sus, să părăsim frontul fără asentimentul Comandantului german?

Situaţia aceasta, a oamenilor care la cea dintâi greutate se descurajează, ar denota uşurinţă totală nepricepere militară şi prostie. Soluţia ar fi criminală, domnule Brătianu, fiindcă nu s-ar prăbuşi numai armata, s-ar prăbuşi însăşi ţara , deoarece germanii ar ocupa-o imediat şi am ajunge în situaţia Serbiei şi Greciei. Poftiţi, domnule Brătianu, vă ofer din nou conducerea statului şi a guvernului. Retrageţi dumneavoastră armata şi „aranjaţi-vă” cu Anglia . Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul. Sunt gata să le pun această întrebare, deschis şi categoric, dacă şi dumneavoastră sunteţi gata să vă luaţi răspunderea. A mă fi „oprit la Nistru” şi a „retrage astăzi forţele din Rusia” înseamnă, pentru un om care mai poate încă judeca, a anihila dintr-odată totul, sacrificiile făcute de la trecerea Prutului, acţiune în contra căreia nu v-aţi pronunţat public; însemnează a ne dezonora pentru vecie ca popor; însemnează a crea ţării, în cazul victoriei germane, condiţii dezastruoase, fără a ne asigura, în cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptăm, nici graniţele care vor voi să ni le lase ruşii, nici libertăţile noastre şi nici măcar viaţa familiilor şi a copiilor noştri; în sfârşit, însemnează, din cauza nestabilităţii şi a feloniei pe care mă sfătuiţi să o practic – şi aceasta este cea mai mare crimă – a asigura ţării în viitoarea comunitate europeană o poziţie morală care îi va ridica drepturile idealurilor sale şi ar putea să-i fie chiar fatală.

Gestul pe care-l cereţi să-l fac, domnule Brătianu, va face din neamul românesc o victimă a tuturor, fiindcă concomitent cu dezorganizarea, prăbuşirea şi distrugerea armatei, ar începe instaurarea anarhiei în ţară. Comuniştii, legionarii, jandarmii, ungurii, saşii ar începe agitaţiile, lupta, distrugerea ordinei, a liniştei, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitură de picior unui neam care cu adevărat ar merita calificativul de netrebnic. Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului.

Iată, domnule Brătianu, la ce ar da naştere gestul pe care mi-l cereţi să-l fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare şi al unui om de stat, nu numai inconştient, dar nebun. Conducătorul nefericit al Franţei – şi mai nefericite de azi – a declarat, într-o recentă chemare la realitatea a unui popor, care a căzut şi el victimă josnică a unei guvernări venale, iudeo-democratice şi masonice, că are convingerea că dacă „Germania ar fi înfrântă, Sovietele ar impune mâine legea în Europa şi s-ar termina astfel cu independenţa şi patriotismul naţiunilor”. Am avut şi am această convingere. Rămân la această convingere, fiindcă noi, mai curând ca alţii, mai total ca alţii, vom fi zdrobiţi: pentru că suntem punte între slavi şi zăgazul care le stă de secole în calea expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei; pentru că avem bogăţiile pe care le avem; şi pentru că vom fi trambulina salturilor lor viitoare. Trăgând învăţăminte din trecut, cunoscând tendinţele slave, plecând de la consideraţiunile făcute mai sus şi îndrumat de instinctul de conservare şi de logica bunului-simţ, nu puteam, domnule Brătianu, ca un conducător responsabil, să mă „opresc la Nistru” şi nici nu pot „să retrag armata din Rusia”.
Ar fi o prostie din partea mea. Este cu neputinţă să o facă cineva şi ar fi o greşeală ireparabilă pe care nu eu şi dumneavoastră, ci neamul ar plăti-o scump. Mareşalul Petain, (foto) într-una din valoroasele sale cuvântări, a dat speculatorilor situaţiunile grele lecţia care li se cuvenea şi care a fost aplaudată de toţi oamenii cu conştiinţă clară şi nepătată. Răspunzând unor critici ale acţiunii sale, el a spus: „Când Franţa este în nenorocire, nu mai este loc pentru minciuni şi himere”. Nici la noi, domnule Brătianu, nu mai este loc pentru „minciuni şi himere” şi, mai ales, nu mai putem să ne plătim luxul de a face şi prostii. V-am răspuns, domnule Brătianu, punct cu punct, nu numai la scrisoarea dumneavoastră de la 24 septembrie, dar şi la cele anterioare. Este răspunsul unui soldat, care nu are nimic de ascuns şi care este conştient de greutăţile şi pericolele ceasului de faţă, precum şi de îndatoririle şi de răspunderile lui.

V-am răspuns, cum v-am răspuns, fiindcă nu aţi înţeles nici ţinuta şi nici înţelegerea cu care am voit să trec atât peste greşelile trecutului, cât şi peste marii vinovaţi de ele. Ca oamenii cei mai lipsiţi de păcat, marile şi numeroasele greşeli politice care s-au comis sub dumneavoastră, continuând a considera comunitatea românească ca pe o turmă de sclavi, pe care – împreună cu celelalte organizaţii politice, cu firmă naţionalistă, însă în acord cu oculta iudeo-masonică, cu care numai pe faţă eraţi în luptă – aţi exploatat-o, aţi minţit-o, aţi demoralizat-o, aţi exasperat-o şi, în cele din urmă, din neputinţă, aţi dus-o, mână în mână cu trinitatea Tătărescu – Urdăreanu – Lupeasca, la catastrofa din 1940 şi la rebeliunea din 1941, îndrăzniţi astăzi, când s-a pus regulă în ţară şi viaţa nimănui nu mai este în pericol, să ridicaţi capul, de după saltarele consiliilor de administraţie, ale industriilor şi ale multiplelor afaceri, pentru a mă acuza. Ei bine, domnule Brătianu, când cineva a fost şeful unui partid care, de la mare la mic, de la primăria din sat până la cabinetul miniştrilor, are răspunderea destrăbălării administrative, dezmăţul moral, a iudeo-masonizării ţării, a venalităţii, a compromiterii viitorului neamului şi a catastrofei graniţelor, nu mai are calitatea să vorbească şi în numele comunităţii româneşti, să dea sfaturi de conducere altora şi mai ales să-i acuze că lucrurile nu merg cum trebuie.”

(Arhiva Istorică Centrală; fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Cabinet I. Antonescu, dos. 61/1940, f. 88-221)
(…)

Sursa: Cristian Negrea
Anunțuri
Testamentul olograf al Maresalului Ion Antonescu, scris in celula, la Palatul Regal, in noaptea de 23 august 1944 — Octombrie 24, 2011

Testamentul olograf al Maresalului Ion Antonescu, scris in celula, la Palatul Regal, in noaptea de 23 august 1944

În seara de 23 august în jurul orei 21:00 mareșalul Ion  Antonescu  i-a cerut militarului care îl păzea un creion  şi  pe când se credea neobservat a luat la întâmplare un caiet cu coperte vişinii de pe un raft din camera în care se afla închis şi  a scris foarte mult în acel caiet, după care l-a pus la loc. Iată ce a scris mareșalul:

Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15,30 pentru a-I face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinsă pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte. Timp de aproape 2 ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând ca de obicei o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu. I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la Anglo-Americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare. În continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea mea de pe front, în noaptea de 22/23 [august 1944], cu Dnii Clodius şi Mihalache şi în dimineaţa zilei [de 23 august 1944] cu Dl G. Brătianu. D-lui Clodius i-am vorbit în faţa D-lui M. Ant[onescu] pe un ton răspicat şi i-am amintit că atât prin Dl M. Ant[onescu] de acum câteva luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei ca, dacă frontul nu se va menţine pe linia Tg. Neamţ-Nord Iaşi-Nord Chişinău-Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea războiului. I-am arătat D-lui Clodius că nici o ţară, şi nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia Ruşilor. I-am cerut ca şi Dl M. Ant[onescu] să arate acest lucru la Berlin, să roage să înţeleagă poziţia Ţării noastre în faţa cataclismului ce o ameninţă şi a mea în faţa Istoriei şi a Ţării şi să-mi dea dezlegarea a trata un armistiţiu, dorind să ieşim din această situaţie ca oameni de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie Ţara şi pe conducătorii ei. Dl Clodius a promis că va arăta exact dorinţa noastră; i-am arătat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viaţa viitoare a neamului. Relativ la conversaţia cu Dl Mihalache, deşi ea a durat câteva ceasuri, totuşi i-ai arătat numai esenţialul. Dl Mihalache mi-a cerut să mă sacrific şi să fac eu pacea, oricât de grele ar fi condiţiile puse. I-am arătat că eu, fiind exponentul unei revoluţii care m-a adus, fără a [o] fi pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură cu ea, la conducerea Statului, dându-mi mandatul să reconstituiesc graniţele Ţării, să restabilesc ordinea morală şi să pedepsesc aducându-i în faţa tribunalului poporului pe acei care … catastrofa graniţelor şi prăbuşirea Dinastiei. Cum Ţara îmi impusese şi pe legionari şi mai târziu şi războiul, pentru a legifera actele mele, am cerut aprobarea Ţării pentru faptul că schimbasem din luptă regimul legionar pentru trădările sale şi pentru că intrasem în război în aclamaţiile şi, cu asentimentul întregii naţiuni, trecusem, forţat de operaţiuni, şi Nistrul. Ţara, prin câte 3 milioane de voturi, mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem. În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:

a .  – a face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.

I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele “să nu recunoască nici o modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.

b.  – să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, Ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului?

c.       – a treia clauză, şi cea mai gravă, e aceea de a întoarce armele în contra Germaniei.

Cine, am arătat Dlui Mihalache, poate să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului ale unui asemenea gest odios, când putem să ieşim din război oricând dorim. Am avea bazele viitoarei politici a Statului asigurate şi i-am afirmat că dacă … de Dl Maniu, pe care l-am lăsat şi i-am înlesnit tratativele direct cu Anglo-Americanii sau de Dl Mihai Antonescu, care a tratat cu ştiinţa mea, eu nu m-aş da la o parte şi aş da, dacă mi s-ar cere concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul şi răspunderea să spun Führerului în faţă că România se retrage din război.

d. – a patra condiţie cerută de Molotov şi de Anglo-Americani  este să dau ordin soldaţilor să se predea Ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu Ruşii, să alungăm pe Nemţi din Ţară.

Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a Ruşilor şi Germanilor? Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică. Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist. Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.

e.  – În sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe Nemţi din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiunea Rusească cu toate consecinţele ei.

Reamintind toate acestea Dlui Mihalache, D[umnealui] mi-a spus, ceea ce a constituit o surpriză pentru mine, că trebuie să mărturisească că D[umnea]lor, adică naţional-ţărăniştii, s-au înşelat; au crezut în sprijinul Anglo-Americanilor, însă şi-au făcut convingerea definitivă că aceştia sunt total nepregătiţi pentru a indispune pe Ruşi şi că suntem lăsaţi la totala lor discreţie, ca şi Polonia şi, poate, alte ţări. În consecinţă, trebuie să ne considerăm o generaţie sacrificată, să ne resemnăm şi să aşteptăm. I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa de moarte. Dl Mihalache a insistat încă o dată să fac eu armistiţiul şi să semnez pacea, fiindcă condiţiile puse sunt condiţii de pace, nu de armistiţiu (este sublinierea D-sale). Bineînţeles, am declinat (refuzat) aceasta. În dimineaţa zilei de astăzi, pe când eram în Consiliul de Miniştri, a cerut să mă vadă Dl. Brătianu, care, spre deosebire de Dl Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere dintre Dnii Maniu şi Dinu Brătianu şi că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord şi că îşi iau alături răspunderea, dacă accept, să fac eu tratative de pace. I-am răspuns că accept cu condiţia să mi se dea în scris acest angajament, să accepte ca el să fie publicat, pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit unirea internă şi pentru ca străinătatea, aliaţii şi inamicii, să nu mai poată,  prin dezbinarea noastră. Dl Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audienţa mea la Rege, fiindcă voiam să merg la această audienţă cu hotărârea luată, adică să-I pot afirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de pace. Generalul Sănătescu a intervenit în discuţii de două ori şi şi-a luat angajamentul, fără să i-l fi cerut, că-mi va aduce dânsul acest angajament, pentru care i-am mulţumit.

Cum Regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul de la Ankara şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu Ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că “această Ţară va fi curând la discreţia  totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu Ruşii. Acest “mai întâi”, legat şi de alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe Dl M. Antonescu să arate Regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu tratativele. Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiţii, chiar cu plecarea Dlui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe. În acest moment, Regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu. Când eram în curs de discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu 6-7 soldaţi cu pistoale în mână. Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: “D-le Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiu”.

M-am uitat la soldatul care mă ţinea de braţe şi I-am spus ca să ia mâna de pe mine şi, adresându-mă generalului Sănătescu, în obrazul Regelui, care trecea în altă cameră cu mâinile la spate: “Să-ţi fie ruşine; acestea sunt acte care dezonorează un General”. M-am uitat fix în ochii lui şi I-am repetat de mai multe ori apostrofa. După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar unde o bestie de subofiţer mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu Dl Mihai Antonescu, am fost băgat la ora 17 într-o cameră “Safe” Fichet şi încuiaţi cu cheile. Camera nu are decât 3 m pe 2, este fără fereastră şi fără ventilaţie. După 2 ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit scaune aduse din afară. Nu s-a avut nici o dorinţă de a se da acestei camere-celulă cel puţin aspectul curat. Este plină de praf şi într-o dezordine organizată.

Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe Regele ei.

Istoria să judece.

Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus Regelui în[tre] patru ochi şi în prezenţa Dlui M. Antonescu că, dacă crede că este un alt om în Ţară capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul cu o singură condiţie: să prezinte garanţii şi să nu fie un ambiţios sau un aventurier.

M[areşa]l Antonescu

23.VIII.1944

Scris în celulă.

Sursa: Gh. Buzatu, Mircea Chiriţoiu, eds., Agresiunea comunismului în România, vol. II, Documente din arhivele secrete: 1944-1989, Bucureşti, Editura Paideia, 1998, p. 150 – si Gheorghe Buzatu – Nicolae Ceausescu – Biografii Paralele. Stenograme si Cuvantari Secrete. Dosare Inedite. Procesul si Executia.Editura TipoMoldova, Iasi, 2011 

Trimisul lui Putin pe pământul mioritic va primi “Ordinul Republicii” — Octombrie 7, 2011

Trimisul lui Putin pe pământul mioritic va primi “Ordinul Republicii”

Mare forfotă pe pămâtul mioritic, toți fac curat, în straie de sărbătoare se pregătesc să-l întâmpine pe cel ce vine să ne ocupe. Mâne vom privi cum bravii noștri politicieni, patrioți, creștini, vor sta coadă să pupe mâna celui care prin biserică și credință încearcă să ne supună, să ne reamintească că capul plecat sabia nu-l taie. Patriarhul vine cu mesajul clar, scris de Putin, dacă nu va supuneți, dacă nu veniți cu noi în Uniunea Vamală, vă scumpim gazul, nu va primim vinul, sau în cel mai rău caz mai venim odată cu tancurile peste voi. Iată că acestui dușman al întregii creștinătăți mâne i se va înmâna “Ordinul Republicii”. După câte cunosc eu acest ordin se conferă pentru merite excepționale în toate domeniile de activitate întru binele Patriei și al omenirii. Ce bine a făcut Kiril Basarabiei de primeşte acest ordin? Comunistul în piele de democrat, cu ce drept îi oferă cuceritorului acest ordin? Lupu din banii noştri  îi va oferi cazare, masă acestui nemernic, de ce noi trebuie să muncim prin străinătăţi, să fim departe de părinţi, copii, familie, de ţară, iar cineva din banii noştri trebuie să stea bine merci prin Chişinău? Mai repet încă o dată noi avem o mitropolie care este subordonată canonic Patriarhiei Române, adevărata biserică, nu avem nevoie de un patriarh cuceritor. Şi desigur toată vizita se va încheia la Cricova, mă tem de un lucru, ruşilor le place foarte mult vinul şi băutura în general, mi-i frică că odată ce va intra Kiril în beciul din Cricova să nu-şi prelungească vizita încă pe vre-o săptămână. Cel mai interesant lucru este că toţi tac, doar PNL a făcut o conferinţă de presă unde au vorbit că nu-i binevenit patriarhul ruşilor în Basarabia, şi atât, ar fi bine ca şi PNL şi alţii care sunt contra vizitei lui Kiril în ţărişoara noastră să fie Duminică în faţa monumentului Domnitorului Ştefan cel Mare şi să nu permită acestei javre să spurce monumentul. Avem nişte conducători laşi şi de aceea avem ceea ce avem, şi suntem acolo unde suntem.

Înverzesc uscăturile imperiului Sovietic — Octombrie 5, 2011

Înverzesc uscăturile imperiului Sovietic

Odata cu nedorita vizită a Patriarhului rus, uscăturile ramase după destrămarea imperiului Sovietic au început a înverzi. Adevărații “patrioți” ai Moldovei au început să-și de-a arama pe față și să ne arate cui defapt slujesc, și cine stă în spatele lor.  De liga tineretului rus nu trebuie să comentez, însuși denumirea acestei organizații le spune pe toate, pentru toți e clar că este o organizație KGB-istă, plămădită la Kremlin. Să trecem la patriidioții Moldovei, acești indivizi, care glăsuesc doar la semnalul Moscovei, încearcă să demonstreze că iubind Moldova trebuie să slujești idolilor de la Moscova. Teoria pe care se bazează ei este la fel una plămădită în Kremlin, si anume, noi suntem Moldoveni, trebuie să vorbim limba moldovenească, să studiem istoria moldovei. În viziunea lor, noi ca popor am apărut în 1359. Deci din 1359 până în 1812 pe pământurile Moldovei au domnit domnitori Moldoveni, dar după 1812 am fost ocupați de imperiul Rus și transformați în Gubernie rusească, după care Rușii au trimis mai multe “oficialități” gen Pușkin, care ne-a dus faima în toată lumea precum că în Basarabia traiesc țigani. Dacă acești indivizi iubesc cu adevărat Moldova, de ce atunci ei, nemernicii, se închină demonilor ruși? de ce ei susțin schimbarea denumirilor străzilor? dacă iubiți Moldova de ce nu va luptați pentru ea, pentru prosperitatea ei, pentru istoria ei, pentru domnitorii acestei țări, dar vă luptați pentru a schimba strada Cuza Vodă în Belski. În 1859 Alexandru Cuza Vodă este ales domn al Moldovei, rezultă că nu vă iubiți Moldova. E o smecherie la mijloc, azi vor cere schimbarea denumirii Cuza Vodă în Belski, mane vor cere schimbarea denumirii bulevardului Ștefan Cel Mare în Lenina, după care vor cere reinstalarea monumentului lui Lenin în locul domnitorului Ștefan Cel Mare. Și toate acestea fac parte din planul Rușilor de a reântoarce URSS în vechile ei granițe. Un alt iubitor de țară, Igor Dodon, în  buzunar la inimă păstrează legitimația de comunist și poza lui Lenin, iar în mână icoana mântuitorului și a lui Ștefan Cel Mare, încercând să ne demonstreze că iubește și el Moldova, dar care de fapt stă în spatele la toate acțiunele Ligii tineretului rus și a altora de genul lor. Un lucru nu înțeleg cum poți să depui flori la picioarele lui Lenin de două ori pe an, și tot odată să iubesti Moldova, oare nu știu ei că Lenin este cel mai mare dușman al Moldovenilor? Oare nu știu ei că datorită lui Lenin au decedat milioane de Moldoveni, de foame sau în Siberia? Atunci cum poți sa-ți iubești poporul, țara, slujind celui mai mare dușman al acestui popor? Evident, ei nu iubesc această țară, deoarece știu că Moldova e România, ei nu doresc binele acestei țări ci doresc distrugerea ei. Treziți-vă frați Moldoveni cât nu v-au sters de pe fața pământului.