Încă o mizerie “patriotică” pe pământul Românesc — Iulie 28, 2011

Încă o mizerie “patriotică” pe pământul Românesc

Moscova nu pierde o clipă pentru a manipula cu “Istoria Moldovenească”, zi de zi găseste noi și noi instrumente de a ne desființa ca etnie. După “marele istoric ”,  Vasile Stati, care în 2003, a publicat un dicționar moldovenesc-român, cu o prefață virulentă și cu scopul declarat de a demonstra tuturor că în cele două țări se vorbesc limbi diferite,  au urmat mai mulți “patrioți” care au avut alte interese decât binele țării și care tot au  încearcat să manipuleze societatea, dorind să ne demonstreze că nu avem nimic în comun cu România. Desigur că toate  acestea nu sunt în beneficiu  poporului  “moldovenesc”, cum declară ei, ci urmăresc niște interese ale unor criminali, crimele cărora sunt îndreptate spre trecutul, viitorul și prezentul nostru. In ajunul aniversarii a 20 de ani de independenta a Republicii Moldova, Ministerul Educatiei in parteneriat cu Departamentul Romanilor de Pretutindeni de pe linga Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei introduc in curriculum  scolar a Republicii Moldova  „Istoria Romanilor”. Atenție!!!  După 20 de ani de independență, abia acuma probabil copii vor studia în școli adevărata istorie a neamului său. Copii vor afla cine este Burebista, Decebal, vor ști că Mareșalul nu i-a cucerit ci a eliberat, foarte tare, nu? Desigur nici acest eveniment nu a fost trecut cu vederea de către “marele”  KGB.  Partidul Social Democrat din Moldova  considera ca “Ministerul Educatiei incalca art. 56 din Constitutia Republicii Moldova in ceea ce  priveste respectarea suveranitatii statului si totodata comite actiuni neconstitutionale impotriva cetatenilor tarii in ce priveste dreptul constitutional la educatie”.  Deci s-a ajuns prea departe, deja să-ți înveți propria istorie înseamnă încălcarea legii fundamentale a statului Republica Moldova, creat tot de aceste persoane care ne distrug ca neam, dorind să ne șteargă de pe fața pământului.

Articolul 56 din Constituție sună în felul următor:
1. Devotamentul fata de tara este sacru.
2. Cetatenii carora le sint incredintate functii publice, precum si militarii, raspund de indeplinirea cu credinta a obligatiilor ce le revin si, in cazurile prevazute de lege, depun juramintul cerut de ea.

Am citit de sute de ori acest articol din Constituție, poate voi vedea și eu unde și ce încalcă Ministerul Educației. Domnilor PSD-iști angajați un jurist și nu vă mai face-ți de rușine. Domnule Coropceanu, pe lângă facultatea de “Relaţii Economice Internaţionale” pe care o aveți, ar fi foarte bine, să luați niște cursuri de drept, să nu mai faceți asemenea declarații.  Ce nu va face Rusia și toți care doresc să ne șteargă de pe acest pămât, nu le va reuși nimic, căci noi suntem stăpânii acestui pământ, și daca va fi necesar vom învia ca pasărea Phoenix. Tot aceste arme nesemnificative ale Kremlinului încearcă să convingă societatea să  boicoteze orele de istorie a Românilor. Chiar credeți că o societate unde la alegerile parlamentare ați luat sub 1% o să țină cont de îndemnul vostru?  Traiască România mare în vechile ei hotare!!!

Suntem Români și ne mândrim cu asta — Iulie 24, 2011

Suntem Români și ne mândrim cu asta

Sătul de atâta indulgență din partea Românilor, sătul de atâta stat cu capul plecat de frica sabiei care posibil să-l taie, sătul de stat în genunchi la fiecare prost care ne calcă pământul, într-un cuvânt sătul de mizerabilii care de aproape două secole ne îngenunchează, ne distrug limba, cultura, tradițiile, dar noi cerșim ca boii să ne dea Transnistria înapoi care niciodată nu le-a aparținut. Mi se frânge inima de durere când trec pe lângă catredală și știu că acolo se adăpostesc porcii, nu mai pot să rabd când știu că la Căpriana sunt Ruși. Dar tu „maldavanule” taci, că noi avem grijă de tine, de istorie, limbă, cultură, tradiție, noi Rușii știm mai bine ce e bine pentru tine și ce nu. Eu personal ma-m săturat să stau cu capul plecat, tu? Au venit mizerabilii și ne-au ocupat, ne-au deportat, ne-au lăsat să murim de foame, și până în prezent ei decid soarta noastră a Românilor, ce face România? În sudul Basarabiei, unde este pământ Românesc de mii de ani, unde Ucraina se consideră stăpână,  repet sudul Basarabiei este pământ Românesc, la moment aflat în componența “Ucrainei”, dar ne vom zbate pentru acel pământ, s-a deschis prima biserică canonică, sub jurisdicția Patriarhiei Române. Desigur nu s-a lăsat cu incidente, dar îi înțelegem pe “hoholi”, le este frică să nu piardă ceea ce nu le aparține, dar nu-i înțeleg pe popii de la Kiev, se pare că au studii teologice, se dau mari sfinți, dar nu cunosc conținutul sfintelor canoane. Ofiţerului de presă al Eparhiei de Odesa a Patriarhiei de la Moscova, protoiereul Andrei Novikov declară următoarele: „Noi nu putem recunoaşte nici existenţa acestui locaş, nici slujbele care se efectuiază acolo, deoarece acestea nu au putere divină. Din punct de vedere politic, la mijloc sunt interesele României, care are pretenţii teritoriale în regiune”. Interesantă logică au Rușii, doar ei si popii nenorociți ce aparțin de dânșii au putere divină? Dumnezeu există doar pentru ei și gata? Canonul sfânt sună în felul următor, “o biserică un popor”, decând Românii din sudul Basarabiei sunt un popor cu Hoholii? România trebuie să aibă pretenții teritoriale în regiune, acolo locuiesc Români, acela este pământ Românesc. Cu puțină vreme în urmă pretinsul patriarh al Kremlinului, KGB-istul Kiril  a declarat, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţii mitropoliei Moldovei, că Republica Moldova este parte componentă a Sfintei Rusii. „Acest fapt este mai presus de toate graniţele politice şi nici un partid politic care ameninţă cu separarea noastră nu este în măsură să rupă această unitate. Cu cât mai devreme vor înţelege acest lucru, cu atât mai puţine forţe vor irosi”. Deci acest „pop” ne declară parte a sfintei Rusii (de când călăii sunt sfinți?) iar noi îl așteptăm cu mare drag în Republica Moldova, de ce patriarhia Română nu se autosesizează, de ce patriarhul Daniel nu ne apără pe noi Românii care suntem în gura porcului? Stiu, sunt interese la mijloc, deci rezultă că nu trebuie să avem încredere nici în biserică, că ei își fac interesul, iar noi??? Un lucru să vă fie clar suntem Români și ne mândrim cu asta!

Ce se întâmplă după culisele Mitropoliei Ruse din Chișinău? — Iulie 23, 2011

Ce se întâmplă după culisele Mitropoliei Ruse din Chișinău?

Tot mai des pe site-ul mitropoliei ruse din Chișinău, se publică articole care sochează societatea. Cu ceva vreme în urmă a apărut un articol cu poze de pe timpul vizitei mareșalului Ion Antonescu la Chișinău, reprezentanții mitropoliei au încercat să convingă adepții săi că pozele au fost puse să reflecte frumusețea catedralei  cu câteva decenii în urmă, de parcă există poze vechi cu catedrala doar de pe vremea vizitei mareșalului. Eu personal cred că altul a fost motivul. Tot mai des pe site apar articole care au ca conținut decorarea mai multor persoane din rândul cleric și laic cu diferite distincții de către mitropolitul Vladimir. De ce mitropolitul împarte medalii la stânga și la dreapta? De la o vreme după culisele mitropoliei tot se zvonește ca vine “BOSSUL” Kiril de la Moscova să-l demită pe mitropolit, și să-l așeze  pe tron pe Nicodim proaspătul episcop de Edineț, care la fel împarte cărți, diplome, medalii. Niște surse sigure mi-au comunicat că Vladimir nu prea la dorit episcop pe Nicodim, dar patriarhul a insistat să fie ridicat în treapta de episcop. Nu știu cât de adevărate sunt zvonurile, dar cert este un lucru că patriarhul vine la toamnă să ne dovedească ca el este sef pe pământul nostru Românesc. Oare Vladimir mitropolitul prin decorații încearcă să atragă lumea de partea lui, sa fie pregătit pentru o eventuală demitere? Discutam recent cu un preot, care cunoaște foarte bine situația din mitropolie, despre vizita patriarhului Kremlinului la Chișinău, și preotul mi-a zis printre altele că vor izbucni proteste în sânul mitropoliei când va fi Kiril la Chișinău. De câștigat din această răscoală care cu siguranță va avea loc, are Patriarhia Română, și Românii Basarabeni în general. Doar că Patriarhia Română se pare că nu dorește o îmbunătățire a situației în mitropolia Basarabiei. În mitropolia Rusă din Chișinău există foarte mulți preoți cu o orientare pro-românească, dar nu se îndreaptă spre mitropolia Basarabiei din cauza mitropolitului Petru, spre exemplu  mănăstirea Sireți unde se simte cel mai mult Românește, stareț este un Român de prin Ialomița Porfirie Dobre. Dacă va exista un exod spre mitropolia Basarabiei după vizita patriarhului Kremlinului, ceea ce este puțin probabil, se vor întoarce înapoi dezamăgiți, așa cum s-a mai întâmplat. Dacă în acest timp Patriarhia Româna l-ar înlocui pe actualul mitropolit al Basarabiei, am avea de câstigat toți, inclusiv și Patriarhia Română. Acest lucru este bine cunoscut Patriarhului, dar nu pot să înțeleg de ce Patriarhul nu intervine, oare se înțelege bine cu Patriarhul Kremlinului? Dacă e așa atunci noi Basarabenii suntem trădați din nou, dar de data aceasta nu de Rege ci de Patriarh. Avem conducători școliți în România, dar în vizită il asteaptă pe patriarhul Kremlinului, cu siguranță vor sta în rând ca niște babe smerite să-i pupe dreapta. Dar biserica Română dintre Nistru și Prut este lăsată de izbeliște, întâmplător sau nu rămâne de văzut.  Ar fi logic și corect ca după vizita lui Kiril să ne bucurăm și noi Românii de vizita Patriarhului Daniel în cel de-al doilea stat Românesc.

Treziți-vă Români ca să nu fie prea târziu — Iulie 7, 2011

Treziți-vă Români ca să nu fie prea târziu

În ultima vreme tot asistăm la un război dintre adevăr și minciună, corectitudine și lașitate. Ultimele declarații a domnului Băsescu au trezit spiretele pro-URSS, aceste declarații se aseamănă cu un test bine gândit, și culmea, testul chiar are succes. Toată lumea știe (excepție zombații în URSS) că Mareșalul Ion Antonescu a fost un erou, că s-a aliat cu Hitler nu pentru că era nebun după pământuri, ci pentru că era un mare patriot și își dorea reântregirea țării. Repet nu sunt un pro-Băsescu, dar declarațiile lui sunt de admirat, după ce Băsescu a declarat că regele Mihai este un trădător toți pretinșii  “liberali”, “democrați”, “intelectuali” au sărit în apărarea regelui sau au tăcut. Rezultă că toți cei care poartă tricolor în piept la sărbători, cei care stau ca niște “babe smerite”  la auzul unui cântec patriotic, sunt defapt niște lepădături comuniste, care mâne ar vinde această țară. Se vede că încă  dorul și dragostea după Ceaușescu, Lenin , Stalin nu ia părăsit pe mulți. Stalin a deportat sute de mii de oameni, a organizat foamete, ne-a rupt țara, ne-a furat tezaurul , și Stalin nu este criminal, dar Mareșalul Ion Antonescu care a reântregit țara este “criminal”. Băsescu a fost lăsat singur, nimeni din mega  “patrioții” nostri, atât din Basarabia, cât și din România nu iesă cu niște declarații în apărarea adevărului, nu neapărat în apărarea lui Băsescu. Rusia se dă în declarații zi de zi, că Băsescu ar fi atacat armata Sovietică, cât de tâmpit poate să fie acest popor de nenorociți, Mareșalul ce a atacat Moscova?, Mareșalul a înaintat ultimatum lui Stalin să elibereze Moscova în trei zile? Rușine să le fie nenorociților că sunt succesorii de drept a unor adevărați criminali, Lenin , Stalin. Suntem un popor de lași, nu suntem în stare să ne apărăm propriile valori, să cinstim eroii, eliberatorii noștri. Mai lesne este să ne declarăm Ruși, Turci, Evrei, Țigani, să cinstim eroii lor, decât să ne numim Români și să ne cinstim eroii nostri. Vladimir Voronin este îngrijorat că preşedintele unei ţări membre a UE , a admis şi a recunoscut ca fiind corecte acţiunile unui criminal de război şi un călău nazist, Antonescu.  Eroii nostril sunt numiți criminali de război, iar noi dăm ca boii din cap și suntem deacord cu tâmpiții ăștia. Din păcate acește lepădături ne învață istorie, vă da-ți seama ce generație crește?  Treziți-vă Români ca să nu fie prea târziu!!!