Ion Antonescu 22 iunie 1941

Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti şi a bisericii, lupta pentru vetrele şi hotarele româneşti de totdeauna. Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul! Zdrobiţi duşmanul de miazăzi şi miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării gloria străbună a Basarabiei şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile noastre.


Eri, 22 iunie 2011, s-au împlinit 70 de ani de la acel ordin al Mareșalului Antonescu, care a salvat Basarabia de cotropitorii criminali sovietici. Din păcate dumnezeu ne trimite pe pământul nostru Românesc, odată la o sută de ani asemenea conducători. Doar că noi nu știm săi prețuim. Pentru multă lume Mareșalul apare în viziunea lor întunecată ca un fascist, care a facut alianță cu Hitler, care a deportat țiganii și evreii în Transnistria. Însă Mareșalul în sufletul lui era un mare patriot al neamului Românesc, un mare apărător al țării unde s-a născut. Mareșalul a fost, este, și va fi un simbol pentru Basarabia, un dezrobitor. Rușii nu i-au iertat curajul de care a dat dovadă, a eliberat Basarabia, a întregit țara.  Oare ăstai destinul Românilor, să fie omorât oricine va încerca să reîntrgească țara? Mihai Viteazul, membrii Sfatului Țării, omorâți doar pentru faptul că doreau să triască intr-o  Românie întregită? Au trecut 70 de ani, dar ordinul bravului Mareșal rămâne mereu în inimele milioanelor de Români. Veșnic  va ramâne in amintirea noastră Mareșalul Ion  Antonescu Dezrobitorul!

Anunțuri