Ucraina, o țară cu  un președinte pro-rus, cu o populație pro-rusă, cu o biserică pro-rusă, au interzis  simbolurile comuniste. Dar noi, o țară ”democrată”, cu o conducere ” pro-europeană”, cu conducători școliți în România, avem și comuniști, și simboluri comuniste unde vrei, și după câte văd nici tare nu ne grăbim să înterzicem simbolurile satanei comuniste. Deja și Ucraina care dansează după cum cântă Rusia au interzis simbolurile comuniste și utilizarea drapelurilor de culoare roşie, iar noi tot căutăm soluții, principii, valori, tot ce vrei,  dar nu ce trebuie. Țările Baltice în anii `90 au demontat toate monumentele comuniste, Republica Moldova le construiește, iar conducătorii noștri “democrați” nu scapă nici o singură posibilitate să mai ducă un buchețel de trandafiri în cinstea celor care ne-au deportat, ne-au lăsat să murim de foame furând ultimul bob de grâu din hambarele tăranilor. Cred că deja oamenii s-au săturat de promisiuni, că vom trăi bine, și vom fi fericiți. Nu vom fi fericiți până nu vom fi stăpâni la noi acasă, până nu vom îndrepta coloana vertebrală, până nu vom spune adevărul așa cum este, indiferent că convine sau nu convine cuiva. Cred ca prin interzicerea simbolurilor comuniste în Ucraina s-a demonstrat că e posibil să scăpăm și noi de comuniști, doar că nu-i voință. Și cineva e cointeresat din actuala conducere  să guverneze comuniștii. Pe 7 aprilie 2009, tinerii au ieșit în stradă sperând la un viitor mai bun unde comuniștii nu au loc, au fost maltratați, omorâți, li s-a promis că imediat după ce vor ajunge la guvernare vor condamna crimele comunismului, vor interzice simbolurile comuniste, iată că deja sunt doi ani, și nimic schimbări. Noi suntem vinovați, poporul, că nu-i sancționăm pe cei care ne fură și ne socot de proști. Tinerii pleacă masiv din țară, cine va rămâne în Moldova? Oameni buni! Capul prea tare plecat începe a paste!!! Ucrainenii au îndrăznit să iasă în stradă și să protesteze cu  pancarte pe care scria „Steagurile de sânge – ruşinea ţării” „Bannerele roşii înseamnă Ocupaţie, Genocid, Minciună!” noi Basarabenii suntem în stare de așa ceva? Sau ne este frică de liga tinerilor Ruși care își bat joc de tricolorul nostru sfânt. Suntem trătați ca niște câni / Deșteptați-vă Români!!!

Anunțuri