Rusia revoltată, Băsescu „profanează memoria milioanelor de victime ale fascismului” — Iunie 30, 2011

Rusia revoltată, Băsescu „profanează memoria milioanelor de victime ale fascismului”

Nu sunt un pro-Băsescu, dar declarațiile făcute de domnia sa precum că regele Mihai este un trădător și că ar fi ordonat și el armatei Române să treacă Prutul în 1941 și să elibereze Basarabia  sunt juste și lăudabile. Nu  doresc  să comentez cele spuse de Președintele României, părerea mea este că întradevăr regele a trădat țara, la omorât pe eliberatorul nostru mareșalul Ion Antonescu. Dacă se face cineva vinovat de moartea mareșalului ăsta este doar Regele Mihai. Dar nu asta contează la moment cel mai mult, toți știm cine și ce valoare are în societate și în istorie. Ma lăsat surprins  reacția Ministerului de Externe Rus, la cele spuse de Băsescu.  Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Alexandr Lukashevich, Traian Băsescu a justificat agresiunea armatei germane împotriva Uniunii Sovietice. „Rusia este revoltată că preşedintele român a declarat că şi el le-ar fi ordonat trupelor sale să treacă râul Prut pentru a ataca URSS în 1941”. Domnilor Ruși, armata Română nu a trecut Prutul ca să atace URSS, armata a trecut Prutul ca să salveze Basarabia de nenorociți, adică de ocupanții sovietici. Oficialii ruşi consideră că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu „profanează memoria milioanelor de victime ale fascismului”  . Dar susținerea voastră față de Stalin, Lenin si terorile lor, aflarea armatei sovietice pe teritoriul Basarabiei nu profanează memoria milioanelor de Români căzuți la datorie pentru apărarea patriei? Rușine domnilor Ruși, Rușine. Domnilor ocupanți  cât rău ați făcut voi poporului nostru toți am da acel măreț ordin. Voi ați ocupat teritorii ce nu v-au aparținut niciodată, ați omorât milioane de oameni, și tot voi aveți obrazul să faceți asemenea declarații? Voi ca successor de drept a URSS, trebuie să reântoarceți Basarabia României, tezaurul, despăgubiri poporului Român, despăgubiri cetățenilor Români deportați de voi. Veșnic în  memoria noastră mareșalului Ion Antonescu eliberatorul!

Anunțuri
Susțin demolarea monumentului sifiliticului Lenin — Iunie 29, 2011

Susțin demolarea monumentului sifiliticului Lenin

Într-o conferință de presă, trei  veterani ai războiului de pe Nistru, au declarat că vor distruge cu ciocanul monumentul lui Lenin. Valeriu Ciobanu a declarat că monumentul este drojdie periculoasă care trebuie lichidată. „Vom distruge mumia comunismului, sifiliticul Lenin, în fața căruia Voronin aduce tinerii și le leagă lațul la gât”, a adăugat Veaceslav Berlan. Veteranii au povestit cum buneii, străbuneii, rudele lor au avut de suferit din urma lui Lenin și a ideologiei comuniste. Sunt total deacord cu acesti bravi bărbați ai neamului nostru, toate monumentele comuniste trebuie distruse, vreau săi vad alături de aceșt grup de veterani și pe mitropolitul Vladimir, preoții care s-au rugat pentru Dodon în campania electorală, so dovedească că sunt creștini adevărați nu lepădături. Ce pochimea rusă din Basarabia au uitat cum Lenin și comuniștii au distrus biserici, au deportat preoți, i-a jupuit de vii, cazul parintelui Mihail din satul meu de baștină. Cãlãii i-au smuls pãrul de pe cap, cu piele cu tot, i-au scos ochii cu baioneta si l-au supus la cele mai infioratoare torturi, înainte de a-i lua viata. Este doar un caz de tortură, dar în toata Basarabia câte sunt? Acum să vină pochimea subordonată Rușilor și să răzbune credința ortodoxă dărâmând monumentul lui Lenin. Voronin și criminalii lui, depuneau flori la tătuca Lenin, după care mergea la mănăstire să ia medalie de la “polcovnicul Volodea alias mitropolitul Vladimir”. Trebuie condamnat comunismul și pochimea Rusă, datorită lor trăim în sărăcie, ei sunt cei care au îndemnat lumea să voteze comuniștii, cazul lui Marchel de la Bălți “dacă ne dă Vladâca zeleonîi svet vom îndemna lumea să voteze cu dvs Vladimir Nicolaivici”. Chem toată lumea de bună credință să susțină acest gest a veteranilor, și să meargă cu toții la monumentul sifiliticului cu un ciocan în mână. Vor exista și provocatori, ca cei din Liga tineretului Rus, trebuie să se adune mai mulți bărbati, urmașii lui Stefan Cel Mare, și să preântâmpine orice incident. Să fim stăpâni la noi acasă.

Pantelimon Halippa, martor ocular ai acelei grele despărțiri — Iunie 28, 2011

Pantelimon Halippa, martor ocular ai acelei grele despărțiri

 

Pantelimon Halippa a fost un publicist și om politic Român basarabean, unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea spiritului Românesc în Basarabia și pentru unirea acestei provincii cu România. A fost președintele Sfatului Țării care a votat unirea la 1918. A ocupat funcții de ministru în diferite guverne. A fost persecutat politic de regimul comunist și închis la Sighet. Pan Halippa a fost martor ocular când Basarabia a fost ruptă din trupul țării de către bolșevici. Iată ce scria la acel moment Pantelimon Halippa, unul dintre martorii oculari ai acelei grele despărțiri:

«Din clipa când un prieten mi-a sunat de la Bucureşti şi m-a rugat să-i pregătesc imediat băiatul şi să-l expediez cu primul tren din Chişinău, unde venise de abia de câteva zile în vacanţă, am înţeles că-n capitala ţării s-au întâmplat lucruri grave. Nu ştiam ce anume, dar cererea de expediere imediată din Basarabia a unui elev, venit aici la odihna de vară, îmi dădea să înţeleg că lucrurile grave de la Bucureşti privesc provincia mea natală.

Am primit telefonul în timpul mesei. Aceasta nu mi-a mai tihnit nici mie, nici casnicilor mei. Cumnată-mea, care sta împreună cu noi, a părăsit chiar masa şi s-a dus să-l anunţe pe nepot să se pregătească de drum. Într-o jumătate de oră, nepotul era la noi şi ne lămurea că chemarea pe care i-o face tatăl său de la Bucureşti înseamnă după o înţelegere între dânşii ceva grav la Nistru.

Nu era deci vreme de pierdut şi toţi s-au pus pe împachetat bagajele. De la un timp, ai mei, văzându-mă că stau liniştit, au început să mă îndemne să mă pregătesc şi eu de drum. Eu însă am refuzat, pentru că încă de la începutul războiului, din toamna anului trecut, când Polonia fusese zdrobită în două săptămâni şi resturile armatei poloneze, împreună cu fugarii, îşi găsise adăpost vremelnic la noi, în Basarabia se produsese o panică, şi eu, pentru ca să dau pildă de curaj, făcusem o cerere la comandamentul Corpului III de înscriere ca voluntar în armată pentru apărarea hotarului răsăritean al ţării. Acum, bănuind, că este vorba de începerea ostilităţilor între noi şi ruşi, nu puteam părăsi garnizoana Chişinăului tocmai în clipele acestea.

Am sunat la prietenii mei — prefectul judeţului Lăpuşna şi rezidentul Ţinutului Nistru — ca să mă lămurească dacă ştiu ceva. M-au asigurat şi unul şi altul că nu ştiu nimica şi că nu cred să fie ceva care să îndreptăţească plecarea imediată. Le-am atras atenţia că vecinii mei militari şi-au expediat tot calabalâcul din casă şi fac pregătiri de plecare şi a familiilor. Mi-au repetat însa şi prefectul, şi rezidentul că nu ştiu nimic şi că mă vor anunţa dacă vor primi vreo înştiinţare din Bucureşti.

După ce mi-am petrecut familia la gară, unde am văzut mai mult militari care îşi expediau familiile şi bagajele, m-am dus la Imprimeria Statului, unde aveam sub teascuri: Pământul nădejdiilor mele — un volumaş de versuri închinat ţărănimii basarabene. Tipografia la ora aceea — şapte şi ceva — era închisă şi directorul lipsea de la locuinţă. Mi-am pus în gând că voi reuşi să-mi văd lucrarea a doua zi de dimineaţă şi m-am dus în bulevardul Alexandru cel Bun, unde se face promenada cea mare, ca să adun informaţii din mijlocul vieţii. Chişinăul făcea impresia unui furnicar stârnit de o mână nesocotită şi nemiloasă. Autobuze şi căruţe încărcate cu mobile şi bagaje, ca în zilele premergătoare Sfântului Gheorghe sau Sfântului Dumitru, întâlneai pe toate străzile. Se începea bejenia spontană şi neorânduită, care duce la rezultatul contrariu celui urmărit: prea puţin se salvează din ceea ce dorim să salvăm, iar vălmăşeala care se produce sporeşte circulaţia zvonurilor şi opreşte circulaţia normală a vieţii şi a gândului bun şi sănătos.

În amurg, străzile Chişinăului s-au umplut cu huruitul tunurilor şi nesfârşitelor convoaie militare. Nu zăbavă vreme, la radio s-a anunţat că Sovietele ne-au făcut cereri ultimative să părăsim Basarabia şi că, la Palatul Regal din Bucureşti, Consiliul de Coroană discută situaţia creată. S-a produs o consternare a cărei proporţii am început să le bănuiesc de neîntreruptele chemări la telefon şi sonerii la uşă. Prieteni, cunoscuţi şi necunoscuţi mă întrebau dacă am auzit comunicatul de la radio şi ce-i de făcut. Le răspundeam că trebuie să stăruim pe lângă Rezidenţia Regală să se facă un plan de evacuare, spre a ne putea salva agonisita unei vieţi de muncă şi de economie. Aflasem că rezidentul regal a convocat pe şefii autorităţilor şi pe parlamentari ca să discute cu ei măsurile de luat.

După ce prietenul meu din Bucureşti mi-a sunat a doua oară, pe la ora 23, şi m-a întrebat, dacă i-am expediat băiatul, probozindu-mă că n-am plecat şi eu, am înţeles că evacuarea se va face fulgerător, căci ruşii nu înţelegeau să dea decât patru zile pentru părăsirea întregii provincii. Am sunat deci din nou la Rezidenţia Regală şi am întrebat dacă se va discuta planul de evacuare a Chişinăului cu instituţiile lui şi dacă nu s-ar putea să fiu încadrat în acest plan şi eu cu arhivele instituţiilor pe care le-am condus tot timpul: Universitatea Populară, Universitatea Muncitorească, Comitetul pentru ajutorarea românilor transnistrieni, Comitetul pentru ridicarea monumentului Unirii, arhive care înglobează şi o bibliotecă istorică de documentaţie asupra problemelor basarabene din toate domeniile vieţii. Mi s-a răspuns că nu-i vorba de nici o evacuare, ci se vor discuta mijloacele de luptă şi rezistenţă. Nu mai înţelegeam nimic.

Am stat până în zorii zilei de 28 iunie lângă telefon, răspunzând tuturor ce mă întrebau ce-i de făcut. Mi-au sunat şi la uşă câţiva prieteni şi de câte ori mă duceam să deschid, vedeam cum se expediază bagaje în camioane mari.

De la un timp huruitul străzilor Chişinăului, din cauza plecării tunurilor şi tancurilor, a umplut tot văzduhul. Eu nu puteam însă întreprinde nimic, neavând nici un cuvânt de ordine şi neavând nici lăzi pregătite pentru împachetarea cărţilor.

Pe la ora 3 de noapte am adormit lângă telefon, în fotoliul meu larg şi comod, şi m-am trezit buimac pe la şase, din cauza unui sunet deznădăjduit şi lung la uşă. M-am dus să deschid. Era cunoscutul scriitor basarabean bătrânul Gheorghe Madan, care a venit să vadă dacă am plecat. În fugă, mi-a spus că nu-i vreme de pierdut şi că ar fugi şi el, dar n-are bani de drum. I-am dat poate mai mult decât la ce se aştepta el şi a plecat cu blesteme grele şi neobişnuite în gura unui bătrân blând şi obosit de viaţă: blăstăma pe acei care aruncau pământul natal al Basarabiei în noul infern al suferinţei. Tot atunci a venit un nepot al meu, funcţionar la Rezidenţia Regală, să mă anunţe în numele rezidentului să plec imediat, căci se formează de-acum bande, care vor căuta să împiedice plecarea foştilor fruntaşi politici basarabeni.

Ce era de făcut? Pierdusem atâta vreme în aşteptarea unui cuvânt de ordine şi mai ales de ajutor. Nu l-am căpătat şi acum nu-mi rămânea decât să adun câteva cămăşi şi o haină în bagajul de mână şi să plec sărac şi osândit să-mi petrec restul vieţii într-o pribegie printre fraţi de acelaşi sânge, dar fără cărţile mele dragi, fără tablourile şi obiectele de artă, pe care le-au adunat cu atâta dragoste şi atâtea jertfe materiale nevastă-mea şi cumnată-mea!

Din ajun comandasem două-trei lăzi, dar nu mi-au sosit decât în momentul când plecam cu puţinul bagaj adunat într-un geamantan şi două-trei pleduri. Căruţaşul, pe care l-am găsit cu mare greutate, mi-a cerut 300 de lei ca să mă ducă cu bruma aceasta de avere la gară şi n-a vrut să urnească din loc până când nu i-am pus banii în palmă.

La ieşire din casă am îmbrăţişat pe cei câţiva poeţi şi scriitori, care veniseră să mă vadă şi să mă petreacă. Am plecat la gară sub cârâitul zgomotos al stăncuţelor de pe acoperişurile caselor şi croncănitul grav al ciorilor! Le invidiam şi pe unele, şi pe altele, pentru că puteau să rămână fără nici o teamă în cuiburile lor din coşurile caselor şi din copacii înalţi ai grădinilor. Eu însă eram silit să lepăd casa, în care trăisem douăzeci şi şapte de ani, unde redactasem ziarele şi revistele ,Cuvânt Moldovenesc şi Viaţa Basarabiei şi unde s-au pus la cale atâtea acte în legătură cu mişcarea naţională din Basarabia!

În gară, numai mulţumită unui hamal, pe care l-am avut de-atâtea ori ascultător la conferinţele mele populare în cadrul Partidului Naţional-Ţărănesc, al Universităţii Populare Moldoveneşti şi al Universităţii Muncitoreşti, am putut răzbate la casa de bagaje şi apoi într-un compartiment, unde am stat înghesuiţi tot drumul vreo zece persoane. În compartiment cu mine s-au nimerit Teodor Păduraru, directorul administrativ al revistei Viaţa Basarabiei, şi unul din harnicii ei colaboratori, Gheorghe Bezviconi. Cu acelaşi tren au mers atâţia alţi compatrioţi basarabeni, pe care i-am putut vedea doar la coborâre în Gara de Nord din Bucureşti, căci coridoarele vagoanelor erau aşa de ticsite de oameni şi bagaje, încât era cu neputinţă să te mişti din loc…

… La Ungheni, puhoiul de bejenari basarabeni s-a înmulţit cu cei veniţi din părţile Bălţilor şi Sorocii. Şi la Ungheni, şi la Iaşi, şi în toate gările până la Bucureşti, am văzut sute şi mii de persoane în aşteptarea rudelor şi prietenilor pe care îi credeau încăpuţi în trenul nostru de pe atâtea meleaguri basarabene. Eram asaltaţi cu întrebări, dacă nu-i în tren cutare din cutare oraş, dacă nu am auzit ceva despre dânşii, dacă au să mai sosească trenuri cu refugiaţi şi aşa mai departe. Vaierul întrebărilor în gări creştea pe măsură ce ne apropiam de Bucureşti, unde se cunoştea de acum bine că evacuarea Basarabiei trebuia să fie executată rapid şi din cauza aceasta se transforma într-un hazard. În Gara de Nord din Bucureşti numărul întâmpinatorilor era cu mult mai mare decât numărul celor sosiţi, încât de abia mai puteai înainta printre rândurile acestor oameni, a căror fiinţă era numai ochi şi numai aşteptare! Pretutindeni îmbrăţişări şi lacrimi!

Lacrimi puţine pentru bucuria revederii, lacrimi multe pentru pierderea Basarabiei natale!»

28 iunie zi de doliu național pentru toți Românii —

28 iunie zi de doliu național pentru toți Românii

28 iunie 1940, ora 14:00, trupele criminalilor bolșevici trec Nistru și rup din trupul țării noastre Basarabia. Evacuarea în România a fost posibilă doar timp de câteva ore. Această zi este începutul răului la care Românii nici nu se așteptau. Am mai fost ocupați și de alte popoare dar așa genocide contra poporului nostru nu a făcut nimeni. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov și a tratatul de neagresiune semnat la 23 august 1939 intre Germania si Uniunea Sovietica , si a Protocolului adițional secret, ce împărțea sferele de influenta intre cele doua puteri imperialiste. În ziua de 26 iunie 1940, URSS adresa României un ultimatum prin care cerea “înapoierea cu orice pret” a Basarabiei si cedarea partii de nord a Bucovinei. La 28 iunie, orele 11, guvernul roman comunica acceptarea dictatului, cerând sovieticilor prelungirea termenului de evacuare de patru zile, incepand cu data de 28 iunie 1940; sovieticii fixeaza finalul retragerii pentru 3 iulie 1940, însă bolșevicii nu au ținut cont nici de prelungirea termenului de evacuare, au intrat în Basarabia ca hoții, ca criminalii blestemați să fie. La 29 iunie, tancurile rusesti acupa abuziv Tinutul Herța, pe lânga Basarabia si Nordul Bucovinei. Imediat după ocupatie a inceput exterminarea Românilor: arestati, impuscati, torturati, deportati in Siberia, supusi foametei provocata de regimul bolșevic, că aceasta este idiologia criminalilor, vărsare de sânge, de mult sânge. Alte sute de mii de victime se vor adăuga în timp, mii de Români vor fi împușcați, torturați, jupuiți de vii, crucificați, arși, aruncați in Nistru. Rușii au comis jafuri, violuri, incendii, masacre, cruzimi inspaimantatoare ale Armatei a 14-a Ruse, ale gardiștilor si cazacilor in timpul Razboiului din Transnistria din 1992. Proportii inspaimantatoare ale crimelor comunismului sovietic, si peste toate deznationalizare, umilire, tortura psihica, rusificare fortata, destine sfărâmate, familii distruse. Lacrimile celor care au avut de suferit din urma Rușilor curg șiroaie până în prezent, că mare le este durere.

Rusia țara minunilor — Iunie 26, 2011

Rusia țara minunilor

Federația Rusă stie bine sa organizeze conflicte, război (Afganistan, Irak, Moldova) într-un teritoriu ce nu-i aparține, dar când merge vorba de soluționat problema, Rusia nu știe cum, rezultă că sunt proști. Pe zi ce trece situația devine mai enervantă, iar politicienii noștri pierd din verticalitatea pe care nu o aveau. Deja poporul s-a săturat de principii și valori, dialog între părți, negocieri. Cred că e timpul să acționăm. Moscova nu are un plan concret în privința reglementării conflictului transnistrean. Declarația a fost lansată de reprezentantul special al Federaţiei Ruse pentru reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev. Dacă acest “reprezentant special al Federaţiei Ruse” și Rusia în general nu au un plan concret, s-au mai bine zis nu doresc să aibă acest plan, nu au decât să-și retraga munițiile de pe teritoriul ce l-au ocupat abuziv în anul 1940, să nu mai susțină financiar regimul criminal de la Tiraspol, și conflictul este parțial rezolvat. Oficialul Rus a declarat că doar părțile conflictuale sunt capabile să găsească o soluție pentru rezolvarea conflictului. Plecați din Tiraspol și problema se va rezolva, unde sunt Ruși acolo sunt conflicte, probleme, sărăcie. Guvernarea noastră trebuie imediat să ceară Federației Ruse, să-și retraga munițiile din Transnistria, să recunoască oficial integritatea Republicii Moldova, să plece din Transnistria serviciile secrete infiltrate acolo, să nu mai susțină criminalii din Tiraspol, Smirnov și gașca lui de criminali să achite datoriile la Gazprom. Ministerul Afacerilor Interne trebuie imediat să-l aresteze pe Smirnov și să fie condamnat pentru crime de război. De două decenii tot vorbim și nimic concret nu facem, Rusia trebuie să înțeleagă că Basarabia nu le aparține, acest pământ este Românesc și punctum.

Ostași, vă ordon, treceți Prutul! — Iunie 23, 2011

Ostași, vă ordon, treceți Prutul!

Ion Antonescu 22 iunie 1941

Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti şi a bisericii, lupta pentru vetrele şi hotarele româneşti de totdeauna. Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul! Zdrobiţi duşmanul de miazăzi şi miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării gloria străbună a Basarabiei şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile noastre.


Eri, 22 iunie 2011, s-au împlinit 70 de ani de la acel ordin al Mareșalului Antonescu, care a salvat Basarabia de cotropitorii criminali sovietici. Din păcate dumnezeu ne trimite pe pământul nostru Românesc, odată la o sută de ani asemenea conducători. Doar că noi nu știm săi prețuim. Pentru multă lume Mareșalul apare în viziunea lor întunecată ca un fascist, care a facut alianță cu Hitler, care a deportat țiganii și evreii în Transnistria. Însă Mareșalul în sufletul lui era un mare patriot al neamului Românesc, un mare apărător al țării unde s-a născut. Mareșalul a fost, este, și va fi un simbol pentru Basarabia, un dezrobitor. Rușii nu i-au iertat curajul de care a dat dovadă, a eliberat Basarabia, a întregit țara.  Oare ăstai destinul Românilor, să fie omorât oricine va încerca să reîntrgească țara? Mihai Viteazul, membrii Sfatului Țării, omorâți doar pentru faptul că doreau să triască intr-o  Românie întregită? Au trecut 70 de ani, dar ordinul bravului Mareșal rămâne mereu în inimele milioanelor de Români. Veșnic  va ramâne in amintirea noastră Mareșalul Ion  Antonescu Dezrobitorul!

Criminalul Smirnov în parlamentul Republicii Moldova? — Iunie 21, 2011

Criminalul Smirnov în parlamentul Republicii Moldova?

Azi, 21 iunie la Moscova încep primele negocieri în formatul 5+2, ce are ca scop soluționarea “problemei” Transnistrene. De ce aceste negocieri  se petrec anume în Moscova, doar Moscova este problema noastră, Moscova staționează de 20 de ani în Moldova, Moscova încalcă constituția Moldovei, și tot Moscova vine sa ne rezolve problema. Dacă Moscova dorea să rezolve conflictul Transnistrian, era de ajuns să iși retragă munițiile de pe teritoriul nostru, și să nu-l mai susțină pe criminalul de la Tiraspol. Însă Moscova a demonstrat nu o singură data că nu dorește o Moldovă fară controlul lor. Aceste negocieri ne vor impune reprezentativitatea regiunii transnistrene în Parlamentul Moldovean, ceea ce înseamnă că va trebui să-l acceptăm pe criminalul Smirnov în Parlamentul nostru. Rușii își vor impune persoanele loiale lor în Parlament , și de acolo vor conduce mai simplu. Dacă se va întâmpla așa, atunci , reprezentativitatea regiunii transnistrene în Parlamentul Republicii Moldova va  înlocui mersul pro-european al Moldovei cu o coaliţie pro-rusă care va îndrepta Moldova spre extinderea uniunii  vamale  formată din Rusia, Belarus si Kazahstan. Și cel mai dureros lucru este că această subjugare a Moldovei se face sub ochii UE și cu acordul UE. Din nou Germania și Rusia ne decide soarta noastră, a milioanelor de Români Basarabeni. Ce vor face “pro-europenii” noștri politicieni, îl vor accepta pe Criminalul Smirnov în Parlamentul Republicii Moldova?

Oameni buni! Capul prea tare plecat începe a paște!!! — Iunie 18, 2011

Oameni buni! Capul prea tare plecat începe a paște!!!

Ucraina, o țară cu  un președinte pro-rus, cu o populație pro-rusă, cu o biserică pro-rusă, au interzis  simbolurile comuniste. Dar noi, o țară ”democrată”, cu o conducere ” pro-europeană”, cu conducători școliți în România, avem și comuniști, și simboluri comuniste unde vrei, și după câte văd nici tare nu ne grăbim să înterzicem simbolurile satanei comuniste. Deja și Ucraina care dansează după cum cântă Rusia au interzis simbolurile comuniste și utilizarea drapelurilor de culoare roşie, iar noi tot căutăm soluții, principii, valori, tot ce vrei,  dar nu ce trebuie. Țările Baltice în anii `90 au demontat toate monumentele comuniste, Republica Moldova le construiește, iar conducătorii noștri “democrați” nu scapă nici o singură posibilitate să mai ducă un buchețel de trandafiri în cinstea celor care ne-au deportat, ne-au lăsat să murim de foame furând ultimul bob de grâu din hambarele tăranilor. Cred că deja oamenii s-au săturat de promisiuni, că vom trăi bine, și vom fi fericiți. Nu vom fi fericiți până nu vom fi stăpâni la noi acasă, până nu vom îndrepta coloana vertebrală, până nu vom spune adevărul așa cum este, indiferent că convine sau nu convine cuiva. Cred ca prin interzicerea simbolurilor comuniste în Ucraina s-a demonstrat că e posibil să scăpăm și noi de comuniști, doar că nu-i voință. Și cineva e cointeresat din actuala conducere  să guverneze comuniștii. Pe 7 aprilie 2009, tinerii au ieșit în stradă sperând la un viitor mai bun unde comuniștii nu au loc, au fost maltratați, omorâți, li s-a promis că imediat după ce vor ajunge la guvernare vor condamna crimele comunismului, vor interzice simbolurile comuniste, iată că deja sunt doi ani, și nimic schimbări. Noi suntem vinovați, poporul, că nu-i sancționăm pe cei care ne fură și ne socot de proști. Tinerii pleacă masiv din țară, cine va rămâne în Moldova? Oameni buni! Capul prea tare plecat începe a paste!!! Ucrainenii au îndrăznit să iasă în stradă și să protesteze cu  pancarte pe care scria „Steagurile de sânge – ruşinea ţării” „Bannerele roşii înseamnă Ocupaţie, Genocid, Minciună!” noi Basarabenii suntem în stare de așa ceva? Sau ne este frică de liga tinerilor Ruși care își bat joc de tricolorul nostru sfânt. Suntem trătați ca niște câni / Deșteptați-vă Români!!!

Calvarul Românilor Basrabeni — Iunie 12, 2011

Calvarul Românilor Basrabeni

În noaptea dintre 12 spre 13 iunei 1940  începe calvarul Românilor Basarabeni – Deportările în Siberia de Gheață. La ora 2:30  începutul chinului a bătut la ușile  miilor de oameni nevinovați. Peste 30 de mii de Români Basarabeni au fost duși de unde puțini s-au întors. De organizarea deportării s-a ocupat Biroul politic al CC al PC URSS. Listele cu deportați au fost făcute de NKVD pe bază de denunțuri, ținându-se cont de pregătirea și activitatea capului familiei, de averea sa și de faptul că a colaborat cu administrația Românească.  În gările de unde au fost transportaţi, cei arestaţi au fost separaţi de familii şi încărcaţi în eşaloane speciale.  Basarabenii au fost supuși unui chin inuman, erau încărcați în vagoane de vite și duși în Kazahstan. Călăii sovietici au “oferit” Basrabenilor 1315 vagoane.  Ulterior, ajunşi în lagăre, aceştia au fost supuşi unor represiuni dure, mulţi fiind condamnaţi la pedeapsa capitală pentru „activitate antisovietică”. Erau ridicați copii, bătrâni, femei, nu se ținea cont de nimic. Logica proastă a lor era următoarea,  dacă aveai un bou și un car erai antisovietic, dacă erai gospodar erai antisovietic, dacă nu erai bețiv, tâlhar, erai antisovietic etc. Un raport din octombrie 1941 arată că în GULAG, la acea dată, din RSS Moldovenească se aflau 22.648 de persoane:  în coloniile din RSS Kazahă 9954 persoane, RASS Komi 352 persoane, regiunile Omsk 6085 persoane, dispersate în 41 de raioane, Novosibirsk   5787 persoane şi Krasnoiarsk 470 persoane. Românii deportaţi din Bucovina au fost incluşi în statistică drept provenind din regiunile din vestul Ucrainei.  Cine va plăti pentru chinul și durerea acestor oameni?

Obrăznicia Rusiei nu mai are margini — Iunie 11, 2011

Obrăznicia Rusiei nu mai are margini

Valerii Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, care defapt reprezintă interesele  Rusiei  în țara noastră,  a recunoscut eri oficial regimul criminal de la Tiraspol. La recepţia organizată aseară în incinta ambasadei, acesta l-a prezentat pe ministru de externe al autoproclamatei republici nistrene, Vladimir Iastrebceak, drept „şeful diplomaţiei transnistrene”. Cu alte cuvinte Rusia prin persoana domnului ambasador a recunoascut independența Transnistriei. În semn de protest, oficialitățile RM , SUA și UE  au părăsit recepția. Gest lăudabil. Dar conducerea noastră iar dă dovadă de lașitate, Vlad Filat a comentat incidentul de eri,  refuzând  să creadă că este o provocare bine gândită și plămădită în laboratoarele din Kremlin. Oare nu  stie Filat că în așa declarații nu se dă greș? Știe, ba chiar foarte bine știe, dar îi este frică să zică ceva ce nu iar conveni Kremlinului, ceea ce dovedește încă odată ca este un laș. Imi aduc aminte de  evenimentele din 7 aprilie 2009, doar pentru că a fost arborat tricolorul pe Parlament, (care defapt tot de ruși prin mâna lui Kuzmin  a fost organizat arborarea tricolorului) ambasadorul României a fost expulzat. Rusia se implică direct în politica Moldovei, nu respectă integritatea Republicii Moldova, și în loc să fie expulzat, noi plecăm capul ca oile blânde și refuzăm să credem că este o provocare. Lașitatea politicienilor noștri nu mai are margini, datorită lașității lor am ajuns unde am ajuns.