În regiunea Odesa existau 62 de şcoli româneşti la sfârşitul războiului, acum sunt doar 13 • În Maramureşul istoric populaţia românească a scăzut de la 300.000 la 45.000 • 1999 este anul unui recensământ periculos pentru viitorul comunităţilor româneşti • Comunicaţiile sunt la pământ

Românii din teritoriile ocupate de sovietici dupa al doilea razboi mondial se confrunta cu un proces de deznaţionalizare treptata, care, chiar daca s-a atenuat in statul numit Republica Moldova, este din ce in ce mai evident in zonele detinute de Ucraina. Cu tot tratatul de baza româno-ucrainean semnat de Emil Constantinescu in speranţa intrarii României in NATO, autoritaţile locale din Ucraina gasesc tot felul de viclenii pentru a ingradi treptat accesul etnicilor români la propria limba, cultura si chiar religie, sub conducerea atenta a autoritaţilor de la Kiev. In locul unui parteneriat onest intre cele doua state scapate de sub tutela Moscovei, Ucraina prefera sa dezvolte o campanie de ucrainizare a celorlalte nationalitaţi, asa cum au facut-o rusii si sovieticii in timpul lor.
Iar spre disperarea bucovinenilor si basarabenilor, autoritaţile române se organizeaza prea greoi si sunt luate deseori prin surprindere de siretlicurile ucrainenilor. Cel mai recent exemplu este anularea de catre Kiev a vizitei unei delegaţii a Parlamentului român cu doar trei zile inaintea plecarii spre Sudul Basarabiei. De cealalta parte, delegaţiile asociaţiilor româneşti care cauta infrigurate sprijin la Bucuresti sunt ţinute la usa din ce in ce mai mult si sunt primite de demnitari din ce in ce mai puţin importanţi.

Cea mai mare manipulare practicata de vecinii nostri, invenţia asa-numitei natiuni moldovene, este susţinuta de nostalgicii fostei URSS mai ales in Transnistria si in teritoriile ajunse la Ucraina: Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa si Sudul Basarabiei. Singurul loc unde aceasta invenţie nu are succes este Maramuresul istoric, regiunea ucraineana numita Transcarpatia, unde, desi nu a fost niciodata teritoriu românesc, exista o constiinţa naţionala româna unanima si fara echivoc. Dar efectele deznaţionalizarii, dublata de depopulare, se resimt dramatic si aici: din 300.000 de români, caţi traiau inaintea ultimului razboi mondial pe Tisa, acum au ramas doar 45.000, dupa datele asociaţiilor româneşti.
Transformarea cea mai tragica a avut loc in Sudul Basarabiei, inclusiv Odesa, unde ultimul recensamant sovietic, din anul 1989, contabiliza 145.000 de români. Autoritaţile ucrainene ofera acum date care atesta prezenţa a 142.000 de moldoveni si a 700 de români.
Iar asociaţiile româneşti din zona avertizeaza ca recensamantul pregatit pentru acest an se va desfasura dupa regula transformarii românilor in „moldoveni”, iar a acestora in „ucraineni” ori chiar in „rusi”. Frica lor cea mare este mai ales pentru zonele rurale, unde operatorii de recensamant pot aplica aceste modificari mult mai usor ca in orase.

Manualele româneşti si chiar cele de la Chişinău sunt interzise

In regiunea Odesa existau in 1944 un numar de 62 de scoli româneşti. Acum sunt doar 13. Alte patru sunt mixte, iar in patru scoli rusesti se predau si ore in limba româna. La Institutul Pedagogic din Ismail au fost infiinţate in 1995 doua grupe cu predare in limba româna, dar recent una dintre grupe s-a desfiintat. Si scoala româneasca din localitatea Cervonii s-a desfiintat, iar autoritatile au avut grija sa fie acoperite din punct de vedere legal: scoala s-a inchis „la cererea parinţilor”. Nu conteaza ca a fost vorba de o coada de topor, prilejul a fost imediat fructificat.
Elevii din Ucraina se zbat intr-o lipsa crunta de manuale si carţi scolare. Intr-o ţara unde salariul mediu este de 30-40 de dolari americani, iar lefurile intarzie cu lunile, autoritaţile pot invoca oricand ca nu e vorba de politica antiromâneasca. Dar daca pana in 1995 basarabenii din Sud aveau voie sa primeasca manualele trimise de Chişinău ori cele tiparite la Cernauţi, acum le sunt permise doar cele elaborate la Odesa. Aici, la Odesa, este centrul Asociaţiei Moldovenilor din Ucraina, nascuta si crescuta cu sprijinul masiv al autoritaţilor locale. Nevasta presedintelui Asociaţiei este chiar una din coordonatoarele invaţamantului din regiune, cu specializarea limba româna (sic!).
Manualele de istorie, geografie, sau pentru alte obiecte, editate in România, au fost interzise de Inspectoratele scolare si de Ministerul Invaţamantului de la Kiev inca din 1994, iar daca manualele de limba si literatura româna mai sunt acceptate la Cernauţi sau in Maramuresul istoric, la Odesa sunt interzise cu desavarsire.

Ucraina nu semneaza
tratatul de recunoastere a diplomelor si tratatul cultural

Una din carentele majore ale politicii externe cu Ucraina este lipsa tratatului cultural si a celui de recunoastere a diplomelor de studii. Chiar daca autoritatile de la Bucuresti acorda burse de studii anual, absolventii se intorc intr-un mediu ostil, in care doar bunavo-inta unora le poate aduce un loc de munca. Chiar si selectia lor pentru bursa se face de o comisie exclusiv ucraineana. Mai mult, nu se poate pleca la studii in România pe cont propriu.
In ultimul timp, tot mai multe semnale arata ca la Kiev se pregateste un proiect de lege care sa deroge politica invatamantului catre regiuni, ceea ce ar complica si mai mult lucrurile, pentru ca autoritatile centrale s-ar putea disculpa si mai usor fata de abuzurile locale.
Confruntati cu sistemul sovietic de invatamant pe care il folosesc in continuare ucrainenii – in loc de scoala si liceu, ei fac doar 11 clase de scoala generala – românii din Sudul Basarabiei si cei din Transcarpatia cer sa aiba licee in limba lor, unul la Reni sau la Ismail, si unul la Slatina, pe Tisa. Speranta lor este ca aceste licee vor fi sprijinite de statul român, iar pana cand vor creste bursierii de acum vor preda aici profesori detasati de la Galati, Tulcea sau Baia Mare, care sa treaca granita sa predea, dupa un model interbelic.

Prin desfiintarea unor reţele,
practic TVR a interzis accesul la emisiunile sale

Ei ar fi ajutati daca s-ar semna un acord cultural cu Ucraina, daca ar permite desfasurarea de turnee ale trupelor de teatru, dansatori sau cantareti, si poate si problema ziarelor ar fi usurata. Trimise cu posta, publicatiile româneşti ajung dupa o luna, dar de cele mai multe ori nu ajung deloc. Daca in loc sa fie date la topit, retururile de la Tulcea, Galati, Suceava, Botosani, Baia Mare sau Sighet, orase aflate la doar cativa kilometri de comunitati româneşti importante, ar fi trimise peste granita, saptamanal, o legatura importanta cu patria-mama ar fi restabilita.
Transportul ar putea fi facut cu trenul, in sud-est, daca autoritatile ar infiinta o cursa Galati-Reni, ceea ce ar usura viata tuturor celor siliti sa treaca acum prin trei vami intr-un kilometru (ucraineana, molodoveana si româna). Sau, in nord, cu masina, daca s-ar construi podul peste Tisa intre Sighet si Biserica Alba si s-ar mai deschide alte doua puncte de frontiera in afara celui feroviar existent in prezent.
Iar informatiile ar circula si mai usor daca MobilRom sau Mobifon ar mari puterea antenelor din orasele de langa granita, iar televiziunea româna ar reinstala releele pe care le-a desfiintat, in Maramures si in Delta, lasandu-i pe acesti oameni doar cu televiziunea ucraineana si cea rusa.

Sursa: http://moldova.go.ro

Anunțuri