28 iunie 1966 era o zi de marti. In acea zi, oraselul Alexandreni de langa Balti a devenit centrul unei informatii cu caracter strict secret pentru conducerea de partid si de stat a RSS Moldovenesti. Insa pe cat acestia au incercat sa o doseasca, pe atat noutatea a devenit mai populara, caci, cu o viteza de neinchipuit, oamenii o transmiteau prin soapte unii altora. Nu au tacut nici posturile de radio „vrajmase” din Europa.

Asadar, incepand cu ora 4.30, mai multe apeluri telefonice sau batai in usa i-au trezit pe unii demnitari de partid, de militie si de securitate din Alexandreni, Sangerei si Balti.

– Tovarase secretar. Iesiti afara si priviti. Pe cosul fabricii de zahar atarna un drapel care seamana cu cel al Romaniei.
– Un tricolor romanesc? La fabrica? Incredibil!
Buimatici, frecandu-si ochii de cateva ori, de parca visau, toti ca unul inlemneau la cele vazute: intr-adevar, pe cosul fabricii de zahar din localitate, la circa 40 de metri inaltime, flutura un ditamai tricolor, iar alaturi, pe o teava, statea un omulean. Informatia a fost transmisa de urgenta organelor competente de la Chisinau.
– Cine este cel de sus?
– Gheorghe Muruziuc. Lucreaza electrician la noi, la fabrica. Il cunoasteti…

Gheorghe Muruziuc s-a nascut la 19 noiembrie 1930 in oraselul Falesti, fiind cel mai mare din cei opt copii ai lui Pavel si Ana Muruziuc, si a avut soarta copiilor care s-au nascut cu putin inainte de razboi: a indurat mizeria razboiului, foametei, colectivizarii, deportarilor, precum si promisiunea constructiei comunismului. A urmat primele patru clase la scoala primara romaneasca din localitate (unde si-a pus bazele idealurilor sale), iar opt clase le-a absolvit la sovietici. Apoi soarta l-a manat in Rusia, la o scoala FZO (de meserii), un fel de lagar din care nu aveai dreptul sa pleci. A lucrat mai intai in Abhazia, unde a ajuns in 1952, dupa care – in regiunea Rostov, la o mina de carbune. In Abhazia s-a casatorit cu o tataroaica, Ana, iar in regiunea Rostov s-au nascut cei doi copii ai lor: Mihail in 1953 si Vadim in 1956. In 1962 revine in Moldova si se angajeaza la Fabrica de zahar din Alexandreni. In luna martie 1966, devine candidat in Partidul Comunist.

Realitatile vazute in Rusia, dar mai ales cele din Moldova l-au dezamagit. Numai nu comunism putea fi considerat ceea ce ii tot bagau in cap ideologii sovietici, iar politica nationala din RSS Moldoveneasca ramanea doar pe hartie – rusii au dat navala peste tot, au ocupat toate functiile importante, iar cultura nationala era neglijata prin eliminarea elementelor nationale.

In 1965 i-a trimis o telegrama lui Brejnev, scriindu-i despre dezordinea de la fabrica la care lucra. Mare i-a fost mirarea ca, la intoarcerea de la posta, a fost invitat direct la sedinta comitetului de partid al fabricii. Nu intelegea cum de s-a intamplat ca cele scrise lui Brejnev au ajuns mai repede la urechile sefilor decat la destinatar. La sedinta, mai-mari intreprinderii au recunoscut ca fabrica lucreaza prost, ceea ce nu insemna ca el trebuia sa-i scrie lui Brejnev. Cu toate astea, secretarul de partid l-a numit dusman al puterii sovietice. Din acel moment a inceput a fi persecutat la locul de munca.

Nu o data si-a revarsat emotiile si dezacordul, discutand cu colegii de serviciu si in cercurile prietenilor, inclusiv la sedintele publice de la fabrica. De exemplu, la o lectie publica, tinuta de un agronom de la fabrica, pe tema „formarii RSS Moldovenesti si ajutorului acordat de poporul rus la eliberarea moldovenilor”, Gheorghe Muruziuc l-a intrebat direct pe vorbitor de ce guvernul URSS impiedica Moldova sa se uneasca cu Romania.

Procurorul avea sa constate mai tarziu: „Incepand cu 1964, permanent a desfasurat agitatie si propaganda indreptata la atatarea vrajbei nationale dintre moldoveni si alte natiunii conlocuitoare a URSS. Muruziuc a sustinut ca in Moldova exista discriminare, exprimata prin limitarea si ignorarea bastinasilor, a drepturilor lor cetatenesti si de munca. El, de asemenea, a declarat ca politica nationala din Moldova nu exprima interesele poporului moldovenesc, cultura moldoveneasca (obiceiurile, limba, alfabetul) nu se dezvolta in masura dorita si nu are nimic in comun cu cea rusa, ucraineana sau cu alte culturi ale popoarelor URSS. In legatura cu aceasta, Muruziuc a desfasurat agitatie si propaganda pentru ca Moldova fie sa se constituie intr-un stat aparte, fie sa se uneasca cu Republica Socialista Romania. Doar in rezultatul unirii, problemele nationale ale Moldovei vor fi solutionate”.

Intrucat criticile aduse conducerii fabricii n-au dat niciun rezultat, Gheorghe Muruziuc a decis sa intreprinda actiuni concrete. Mai intai, la 12 iunie 1966, in ziua alegerilor in Sovietul Suprem al URSS, a incercat sa confectioneze si sa arboreze pe cosul fabricii un drapel tricolor romanesc, pentru a protesta astfel impotriva discriminarii moldovenilor, dar a fost impiedicat de sotie. Urmatoarea actiune a fost fixata pentru 28 iunie.

Citam din marturiile lui la interogatoriul din 29 iunie: „Intr-adevar, eu, la 28 iunie 1966, aproximativ la ora 4 dimineata, m-am urcat pe cosul de 45 de metri al fabricii si acolo am arborat drapelul Romaniei. M-am aflat acolo pana la ora 9. Drapelul l-am confectionat de unul singur. Stofa rosie am cumparat-o, duminica, 26 iunie, din magazinul din localitate. Am cumparat doi metri, la pretul de o rubla 07 copeici metrul. Stofa albastra am cumparat-o in aceeasi zi in magazinul din or. Alexandreni. Am cumparat un metru la pretul de o rub. 60 cop. Stofa galbena am luat-o de-acasa, dintr-o fosta fata de perna in care pastram ciorapii, fularele de iarna etc. Drapelul l-am cusut in seara de 27 iunie in debaraua mea. Nimeni nu m-a vazut. Pe teritoriul fabricii am intrat sarind gardul. Din sectia unde lucrez am luat cangile si m-am urcat pe cos. Toate acestea le-am intreprins constient si chibzuit. Prin aceasta am incercat sa arat ca Moldova este teritoriu al Romaniei si eu doresc ca Moldova sa se uneasca cu Romania. Am demonstrat intregii lumi si conducerii dorinta mea – ca [Moldova] trebuie sa se uneasca cu Romania. Anume pentru aceasta am ales ziua anexarii Basarabiei. Ideea de a arbora drapelul mi-a venit dupa ce am privit la televizor o emisiune despre anexarea Basarabiei la 28 iunie. Moldova trebuie sa se uneasca cu Romania, intrucat avem aceeasi limba, obiceiuri si, anterior, am fost impreuna”.

Constient ca vor incerca sa-l dea jos cu orice pret, Muruziuc s-a inarmat cu pietre, asa incat atunci cand au incercat sa urce dupa el, a dat drumul unei caramizi si „salvamontistul” s-a retras…

In aceeasi zi de 28 iunie i-a fost deschis un dosar penal, art. 71 Cod Penal al RSSM – atatarea vrajbei interetnice – si art. 218 – huliganism. A fost perchezitionat la domiciliu, unde nu s-a gasit nimic deosebit, cu exceptia unei scrisori adresate lui Brejnev, pe care il informa despre activitatea nesatisfacatoare a fabricii de zahar. La 3 iulie a fost arestat. La inceput, ancheta a fost efectuata de procuratura r-lui Lazovsk, iar mai tarziu a fost preluata de KGB.

La 30 iunie a fost convocata, de urgenta, adunarea generala a membrilor de partid de la fabrica. Si aici, Gh. Muruziuc si-a aparat pozitia – moldoveni sunt discriminati, iar Basarabia a fost anexata in 1940 de catre URSS. „Consider ca Basarabia, in anul 1940, fara nici un temei a fost rupta de la Romania si incorporata in URSS in calitate de RSS Moldoveneasca. Prin acest act violent, a fost despartit poporul moldovenesc, o parte a ramas in Romania, cealalta – in URSS. Mai devreme sau mai tarziu, RSS Moldoveneasca va iesi din componenta URSS si fie se va constitui in calitate de stat suveran, fie se va uni cu Romania. Sunt convins de aceasta”, a spus el. Ca rezultat, a fost exclus din partid.

Au urmat nenumarate interogari si confruntari la Securitate. Astfel, la interogatoriul din 13 iulie, Gh. Muruziuc explica: „Intr-adevar, eu de mai multe ori am afirmat ca problema cadrelor nationale existenta in Moldova adesea conduce la devierea politicii nationale, intrucat cadrele de conducere de alte nationalitati nu inteleg muncitorii locali. Aceasta are loc din cauza ca ei (sefii – n.n) nu cunosc limba, obiceiurile si alte (…). Intr-adevar sunt convins ca cultura moldoveneasca poate sa se dezvolte mult mai dinamic, daca Moldova s-ar uni cu Republica Socialista Romania, deoarece stramosii nostri au aceleasi cultura, limba si obiceiuri”.

Despre politica de cadre, Muruziuc explica: „Cand aceste persoane (Andrei Vesca, Vitor Burduniuc, Ion Manzatu s.a. – colegii lui de lucru – n.n.) s-au pronuntat deschis asupra faptului ca administratia nu tine cont de faptul ca la fabrica noastra exista cadre calificate care sunt folosite ca muncitori necalificati, dar, din motive necunoscute, invita muncitori din alte regiuni, ei au fost invinuiti de nationalism. Aproximativ in luna mai 1965 m-am intalnit la stadionul fabricii cu Vesca (Andrei). Nu tin minte exact despre ce vorbeam, stiu ca am vorbit si despre problema asemanarii limbii moldovenesti cu cea romana si ca alfabetul rusesc nu poate reda toate nuantele limbii moldovenesti. De exemplu, Vesca imi spunea ca numele meu Gheorghe, daca il scrii cu litere ruse, literele „e” si „o” suna despartite una de alta, prin aceasta deformandu-se numele meu, in timp ce (in romana) ele se pronunta impreuna”. (…) Dupa parerea mea, impartim fara temei cultura noastra in moldoveneasca si romana… Cultura moldoveneasca si cea romana formeaza un tot intreg. (…) Neregulile de la fabrica eu le-am pus pe seama conducerii fabricii, persoane care nu sunt bastinase, adica nu sunt moldoveni, sunt veniti, iar interesul lor se rezuma doar la un salariu mare si cat mai putin sa lucreze”.

La interogatoriul din 1 august, Gh. Muruziuc relata un fapt foarte interesant, care l-a marcat: „In luna martie, nu tin minte data, seara, intamplator m-am intalnit cu el (avocatul Vasile Scripcaru) in cafeneaua orasului Falesti. Ne-am asezat la o masa sa luam cina. Scripcaru avea un radiotranzistor pe care l-a deschis la Radio Bucuresti. Se transmitea muzica populara romaneasca. In aceasta vreme, s-a apropiat de noi chelnerita, nu-i cunosc numele, de aproximativ 38-40 de ani; inalta, smolitica si, adresandu-se lui Scripcaru, l-a intrebat daca e adevarat ca intre Romania si URSS s-a incheiat un tratat privind libera trecere pentru vizitarea neamurilor. Ea ne-a lamurit ca sotul ei are motocicleta si ei ar dori sa mearga la rudele lor din Romania”.

In cadrul anchetei, anchetatorul a pus la dubiu capacitatile mintale ale lui Muruziuc si a dispus efectuarea expertizei psihiatrice (efectuata intre 21 septembrie si 11 octombrie 1966). Concluzia expertizei a fost clara – invinuitul nu sufera de asemenea maladie. Sora lui Gheorghe Muruziuc, Elena, care locuieste la Ungheni, mi-a marturisit ca o doamna, membra a comisiei de expertiza, i-ar fi soptit chiar din start: „Stii, Gheorghe, comisia poate decide orice, insa te consider sanatos si nu voi admite sa fii declarat alienat”. Dupa eliberare, Gh. Muruziuc a cautat-o mult timp sa-i multumeasca, dar n-a gasit-o.

Ancheta a fost efectuata intr-un termen-record, timp de patru luni (pe parcursul investigarilor, Muruziuc a refuzat avocatul). La 29 octombrie i-a fost inmanat rechizitoriul. Peste doua saptamani, la 16 noiembrie 1966, Judecatoria Suprema a RSS Moldovenesti, dupa doua zile de sedinta speciala tinuta la Balti, l-a condamnat pe Gheorghe Muruziuc la doi ani privatiune de libertate, regim general. A fost internat in lagarul din Sverdlovsk (fostul Ivdellag, unul din locul detinerii moldovenilor arestati de NKVD dupa 28 iunie 1940) si a stat termenul integral.

Potrivit unei expertize, drapelul lui Gheorghe Muruziuc avea urmatoarele dimensiuni: doi metri si 57 centimetri lungime si 78 centimetri latime. A fost ars la 13 ianuarie 1967 de catre colaboratorii KGB.

Revenit la bastina, el a lucrat la Balti la o intreprindere de constructie. A fost reabilitat prin Hotararea Judecatoriei Supreme a RSSM din 11 martie 1991. In anii de renastere nationala s-a implicat activ in lupta basarabenilor pentru idealurile nationale, idealuri pentru care a facut doi ani de lagar. Cel putin, unul din visele lui Gh. Muruziuc s-a realizat – Republica Moldova este astazi stat independent.

Gheorghe Muruziuc a decedat la 25 septembrie 1998, fiind inmormantat in cimitirul din Falesti. Au mai ramas in viata fratele Victor si sora Elena. Copiii sai – Mihail si Vadim – isi castiga painea cum pot.

Autor: Mihai Tasca, dr. in drept, secretarul Comisiei prezidentiale pentru studierea si aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova

Anunțuri