În ajunul Crăciunului, Nicodim Vulpe, unul intre cei mai controversaţi clerici moldoveni, a devenit Episcop de Edineţ şi Briceni După patru ani de la decesul misterios al PS Dorimedont, Episcopia de Edineţ şi Briceni are un alt păstor. Nu e vorba de fratele regretatului, egumenul Hariton, pentru a cărui hirotonire în treapta de episcop au luptat mult timp creştinii din regiune. Incredibil, dar noul ierarh este Episcopul Nicodim (fostul preot Ioan Vulpe de la Orhei), împotriva căruia s-a expus deschis şi în repetate rânduri PS Dorimedont şi protopopii din raioanele pe care acesta acum le va conduce… Strategia Rusiei de a tergiversa la nesfârşit alegerea succesorului PS Dorimedont şi-a adus roadele – nordul a fost pregătit să accepte pe oricine. Ieri, când PS Nicodim a făcut cunoştinţă cu eparhia, nimeni nu s-a mai împotrivit…

Andrei Sangheli: „O alegere foarte corectă…”

Călugărit, în 2009, cu numele Nicodim, Ioan Vulpe a fost hirotonit ca episcop pe neaşteptate şi în grabă, la 26 decembrie 2010, când situaţia politică în RM era incertă. Astfel, tergiversând evenimentul din an în an, Moscova a condus clerul din nordul republicii până la plictis, când l-a şi învins. Toţi cei implicaţi se eschivează să vorbească despre acest eveniment, iar puţinii care au curajul să se expună solicită să le păstrăm anonimatul. Surse de la Moscova ne-au comunicat că avansarea ex-blagocinului de Orhei a avut loc graţie relaţiilor prieteneşti ale acestuia cu Patriarhul Kirill, care cândva i-a fost rector la Academia Teologică din Leningrad şi tot el l-a hirotonit ca preot. „Pe timpul lui Aleksi al II-lea, Vulpe a fost propus la episcopat de trei ori. Patriarhul s-a opus, datorită poziţiei ferme a regretatului PS Dorimedont şi a unor preoţi moldoveni. Acum, însă, PF Kirill, folosindu-se de dezordinea politică din RM, l-a făcut episcop fără să ia în seamă dorinţa poporului vostru. Doar niciun protopop de la Edineţ nu a semnat pentru aceasta. Miercuri, Patriarhul l-a anunţat pe Vulpe că-l va face episcop. Vineri, Sinodului moldovenesc i-au fost prezentate actele pentru semnare. Duminică a fost hirotonit. Se spune că şi ÎPS Vladimir se teme ca Vulpe să nu-i ia locul”, au menţionat aceleaşi surse. În timpul ceremoniei, PF Kirill s-a adresat lui Vulpe: „Eşti chemat la slujirea arhipăstorească a poporului tău, în Patria ta, într-o situaţie politică complicată…”, la care acesta a jurat credinţă „Sfintei Rusii, care nu există pe hartă, dar a cărei cetăţenie o purtăm în suflet cu mândrie”. Hirotonirea lui Vulpe s-a pregătit de mult. Amintim că, în 2008, preşedinţii şi blagocinii de Ocniţa, Edineţ, Donduşeni şi Briceni au primit scrisori de la faxul firmei ex-premierului Andrei Sangheli, „Limagrin Moldova”, prin care erau îndemnaţi să semneze pentru hirotonirea lui Vulpe ca episcop de Edineţ şi Briceni. Pe atunci, o parte din clericii de la nord avertizaseră că vor trece la Mitropolia Basarabiei, dacă Vulpe va fi trimis la Edineţ. Astăzi, întrebat de noi dacă consideră corectă hirotonirea acestuia ca episcop, Sangheli ne-a răspuns: „Foarte corectă”.

Pr. Vadim Cheibaş: „Opinia publică insista…”

La Mitropolie persistă tăcerea. Rugat să explice numirea lui Vulpe ca păstor într-o eparhie, unde clerul şi fostul episcop i s-au împotrivit, secretarul Mitropolitului, preotul Vadim Cheibaş, ne-a răspuns: „Chiar e o problemă, nu pot să răspund. Mitropolitul a decis, întrebaţi-l pe el. Ştiu că opinia publică – aşa o numesc eu – insista foarte mult asupra hirotonirii părintelui Nicodim în treapta de episcop”. Să fie Patriarhul întruchipat în această opinie publică sau altcineva, n-am putut să aflăm. Singurul dintre cei prezenţi la hirotonire care ne-a vorbit a fost Episcopul de Bălţi, PS Marchel. El susţine că PS Nicodim a fost hirotonit la iniţiativa Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova (BOM), dar nu se ştie de ce anume pentru Edineţ. „Iniţial se preconizase hirotonirea sa pentru Ungheni, apoi pentru Orhei, ca până la urmă – nu ştim din care considerente – să fie ales Edineţul. Probabil, preoţii de acolo au fost mai insistenţi. Ştiu că PS Dorimedont a fost contra lui Vulpe, dar nu trebuie să fim categorici. Nimic întâmplător în această lume”, precizează PS Marchel. Mitropolitul Vladimir a fost de negăsit.

„Nu mă implic, nu figurez, nu discut”

De ce PS Dorimedont şi o parte a preoţimii din RM au insistat pe lângă PF Aleksii să nu-l hirotonească pe Vulpe? Precizăm că episcop nu poate fi un preot de mir, căsătorit, ci doar un călugăr. Or, într-o scrisoare a preoţilor către fostul Patriarh se arată că, în primul rând, Vulpe divorţase de nevastă-sa din proprie iniţiativă, avea trei copii, unul dintre care era minor. Astfel, el nu putea primi călugăria. În al doilea rând, „moralitatea şi cultura sa fiind mai jos de orice nivel, hirotonia sa ar aduce prejudicii ireparabile Bisericii şi ţării noastre”. Autorii se referă la bănuielile că Vulpe ar fi homosexual, mărturii ale unor presupuse victime şi martori despre aceasta fiind făcute anterior şi în presă. În al treilea rând, fiind administrator al Tipografiei din Orhei a BOM, Vulpe a smintit creştinii, editând cărţi apocrife (de exemplu, „Epistolele Domnului… trimise de Dumnezeu din cer”). Pe timpuri, la aceeaşi tipografie izbucnise un scandal de proporţii pentru ieşirea de sub tipar a primei reviste erotice din RM, „Fortuna”… Dar toate astea sunt „floricele”, ne asigură Vasile Roman, redactor-şef al ziarului „Plai Orheian”. „Fosta sa nevastă ştie multe, dar am înţeles că a cumpărat-o cu o sumă bună, ca să-şi ţină gura. Vulpe e unul din cei mai bogaţi, dar nu cel mai avut om din Orhei. Lui nu-i convine să plece la Edineţ, dar acesta e doar un pas pentru a-l păpa pe Mitropolit”, este de părere Roman. Fosta preoteasă lucrează în Italia, însă noi am avut norocul să o găsim la Orhei. Întrebată cum apreciază faptul că tatăl copiilor ei a devenit episcop, femeia ne-a răspuns: „Noi tare de mult suntem separaţi. Nu mă implic, nu figurez, nu discut, mă scuzaţi. Cu copiii se comportă bine, n-am pretenţii. Nu vreau ca numele meu să fie publicat”. La alte întrebări, ea a refuzat categoric să ne răspundă. L-am căutat şi pe Vasile, fiul PS Nicodim, dar telefonul său este deconectat.

PS Nicodim: „Am fost prieten cu PS Dorimedont”

PS Nicodim infirmă fără emoţii tot ce i se incriminează, inclusiv lucruri arhicunoscute. El nu e de acord că a devenit episcop datorită relaţiilor cu PF Kirill şi ne asigură că a fost trimis la Edineţ fără voia sa. Ierarhul promite că nu va face nicio schimbare la nord, dar că, totodată, va face toate schimbările… „Schimbări nu facem nimic. Către anul următor, totul va fi reactivat – şi Seminarul de fete, şi cel de băieţi…”. Episcopul a râs, fiind întrebat dacă se vrea mitropolit: „Eu, dacă ţinteam vreun fotoliu, o făceam la vremea cuvenită”. Culmea tupeului sunt afirmaţiile sale precum că se înţelegea minunat cu regretatul PS Dorimedont. „Noi cu PS Dorimedont am fost prieteni şi am avut o colaborare fructuoasă. Nu cred să fi fost el contra hirotoniei mele. Chiar şi oaspeţii veniţi din Ucraina la înmormântarea lui au fost primiţi şi hrăniţi de mine. În plus, partea decedată a rămas datoare şi noi n-am insistat la întoarcerea restanţelor”, ne-a spus Episcopul .

Pr. Damian: „Albaştri, negri, tărcaţi, nu ne interesează”

Reacţia preoţilor, inclusiv a celor din nord, variază între dezamăgire şi nepăsare. „E târziu, fraţilor, a plecat trenul – Vulpe e episcop”, ne-a reproşat preotul Vasile Ciobanu. „Aici n-a hotărât Mitropolia, ci Moscova iubită, mândră capitală. Sunt lucruri îngăduite de Dumnezeu pentru păcatele noastre. Noi ne-am apărat poziţia, dar nimeni nu ne-a auzit. Acum – să facă ce vor, să pună albaştri, negri, tărcaţi, nu ne interesează! Am vorbit cu fraţii că ne vom duce crucea până la capăt. Fie voia Domnului”, ne-a spus călugărul Damian, stareţul Mănăstirii „Naşterea Domnului” din s. Zăbriceni, Edineţ. El a remarcat că ÎPS Vladimir într-adevăr i-a întrebat pe cine-l vor ca episcop din trei candidaţi. „I-am amintit că l-am vrut pe egumenul Hariton, dar că el nu ţine cont de părerile noastre şi am lăsat să ni-l trimită pe oricine”. Directorul Seminarului „Sf. Elizabeta” din Edineţ, pr. Mihai Baraghin, ne-a răspuns surâzând: „Dacă e voia Domnului, nu ne punem în poară. Fiecare va răspunde pentru el”. Egumena Eufrosenia, stareţa mănăstirii din Călărăşeuca, unde se îndrepta PS Dorimedont în momentul în care a nimerit în accidentul care i-a provocat decesul, susţine: „A fost vorba că-l vom avea episcop pe părintele Hariton. El a trăit mulţi ani la mănăstire şi nu avea să simţim aşa de tare lipsa lui Vlădica. Dar au trecut patru ani şi n-a fost acceptat. Acum, îl primim pe cel care ni-l dă Biserica”.

Egumenul Hariton: „Nu vreau să spun nimic”

Solicitat de noi, egumenul Hariton a rostit cinci cuvinte: „Nu vreau să spun nimic”. Secretarul Episcopiei de nord, preotul Adrian Cotelea, s-a limitat la două: „No comment”. Tot la 26 decembrie, PF Kirill l-a numit pe PS Petru de Hâncu episcop de Ungheni şi Călăraşi. În 2011, Moscova se pregăteşte să-i hirotonească ca episcopi pe arhimandritul Ioan Moşneguţu şi, probabil, pe stareţul Mănăstirii Curhi, arhimandritul Siluan.

Sursa: timpul.md

Anunțuri