La multi ani!!! — Decembrie 31, 2010

La multi ani!!!


Anunțuri
Exclusiv. Alianţa PLDM-PD-PL s-a constituit! — Decembrie 30, 2010

Exclusiv. Alianţa PLDM-PD-PL s-a constituit!

„Alianţa Filat-Lupu-Ghimpu practic există, s-a constituit, urmează doar procedura formală de semnare a documentelor de constituire” – aceasta este declaraţia făcută de un reprezentat al PCRM care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Declaraţia a fost făcută astăzi dimineață, înainte de ora 08 când reprezentanții PD și PCRM urmau să se întâlnească Nobil Club pentru negocieri.

Potrivit acestei surse grupurile de experţi ale PLDM, PDM şi PL au lucrat astă-noapte până la ora 3 într-un hotel de elită din centrul Chişinăului, posibil acelaşi Nobil Club unde ieri toată ziua PDM a negociat cu PCRM. Au fost puse la punct toate detaliile şi au fost pregătite pentru semnare documentele de constituire a AIE 2 formată din PLDM-PDM-PL. Decizia PDM de a participa la respectiva coaliţie va fi luată azi de către Consiliul naţional al acestui partid. Există ferma convingere că această decizie va fi votată unanim.

Emisari de la Kremlin

Potrivit sursei citate, aseară a venit la Chişinău pe calea aerului un grup de experţi din partea Administraţiei prezidenţiale de la Kremlin care s-a întâlnit cu conducerea PD pentru a exercita presiuni în vederea constituirii unei alianţe cu comuniştii. Sursele noastre de la Aeroportul Chişinău ne-au confirmat faptul că aseară într-adevăr s-a înregistrat o rută charter Moscova-Chişinău. Conducerea PCRM e în derută şi, deocamdată, nu doreşte să comunice cu presa. „Nici nu mai are sens, odată ce decizia PD de a participa la constituirea unei alianţe de centru-dreapta este un fapt săvârşit”, a mai precizat sursa.

sursa: Timpul.md

Politolog: „Rusia va fi distrusă!” — Decembrie 27, 2010

Politolog: „Rusia va fi distrusă!”

Rusia va fi distrusă pentru ambiţiile sale imperialiste. Aşa crede politologul Vafa Guluzade, fostul consilier pe întrebări de politică externă a trei preşedinţi din Azerbaidjan. Declaraţia a fost făcută pentru portalul regnum.ru.

„În prezent, în Rusia s-a creat o situaţie dificilă care poate ieşi de sub controlul autorităţilor de la Kremlin. Ţara cade în beznă. Este regretabil că ţara care s-a luptat cu fascismul, începe să propovăduiască fascismul. Acum apare informaţia cum că un colonel ar fi pus la cale o rebeliune antistatală. Aceasta îmi aduce aminte de Germania, când se concepea fascismul. Dar ruşii nu sunt nemţi şi nu cred că acest experiment va duce Rusia la ceva bun”, a declarat politologul.

„Criza a afectat toate sferele Rusiei, creşte şomajul în masă, disponibilisările în armată, narcomania, alcoolismul, corupţia. Adică, s-a creat un sol fertil pentru crearea fascismului. O situaţie similară era şi în anul 1933 în Germania, iar pe unda acestor nemulţumiri la putere a venit Hitler. Doamne fereşte, să nu repete Rusia soarta Germaniei. De aceea, toata lumea acum ar trebui să urmărească Rusia. Dacă atunci Germania nu dispunea de armă nucleară, acum Rusia dispune şi aceasta ar putea nimeri în mâna fasciştilor”, a spus Guluzade.

Acesta susţine că Rusia nu mai poate să reînvie şi să redevină un stat puternic, iar acest fapt a fost reucnoscut şi de preşedintele Medvedev. „Ţara a pierdut pincipalul lucru – potenţialul uman. Teroarea revoluţionară, foamea din anii ’30, represiunile staliniste şi jertfele celui de-al doilea Război Mondial au dus la catastrofă umanitară. O ţară mare nu poate să se devolte fără străini. Iar acestea sunt elemente fasciste, alese drept ţinte”, mai spune politologul.
„Rusia va fi distrusă, dacă ambiţiile sale imperialiste se vor prolifera. Astfel că ea are o dilemă – sau să devină o ţară democratică normală, sau să dispară. Dar se pare că Rusia a luat o cale greşită şi o aşteaptă grele încercări. Îi sfătuiesc pe cetăţenii noştri din Azerbaidjan, care locuiesc în Rusia, să plece cât de curând. Rusia va ajunge zile rele, de aceea şi îi îndemn. Aş sfătui fostele republici sovietice să ajute Rusia să depăşească această criză. De nu, la putere vor veni fasciştii, iar acet lucru va fi o tragedie pentru noi toţi”, conchide Vafa Guluzade.

sursa: jurnal.md

Novodvorskaia, către RM: „Trebuie să vă țineți departe de Rusia… Dvs aveți un politician bun cum este Mihai Ghimpu — Decembrie 22, 2010

Novodvorskaia, către RM: „Trebuie să vă țineți departe de Rusia… Dvs aveți un politician bun cum este Mihai Ghimpu

Cunoscuta jurnalistă rusă, Valeria Novodvorskaia, recomandă R. Moldova să se detașeze cât mai curând de Federația Rusă și să ia o decizie strategică. „Unirea cu România este singura șansă și soluție de securitate pentru R. Moldova. Nu trebuie să acordați prea mare atenție Transnistriei. Rușii nu întorc niciodată nimic”. Novodvorskaia a făcut această declarație ieri seara, în timpul unei intervenții telefonice în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.

Jurnalista susține că acum este cel mai potrivit moment pentru R. Moldova de a scăpa de comuniști.

„Comuniștii obțin tot mai puține voturi și sperăm că degrabă vor ajunge la gunoi. Lucrurile se vor schimba dacă în următorii trei ani PCRM va fi înlăturat de la putere. Dvs aveți un politician bun cum este Mihai Ghimpu, care a avut curajul să nu vină la rușinoasa paradă de 9 mai de la Moscova. Tot el a încercat să readucă pe ordinea de zi adevărul istoric. Aceste lucruri trebuie să i le explicați poporului. Tineretul nu are nevoie de comunism și standarde sovietice”, crede Novodvorskaia.

Referindu-se la soarta Federației Ruse, cunoscuta jurnalistă rusă susține că pe aceasta nu o așteaptă nimic bun. „Rusia rămâne în aceeași mlaștină. Ea este condusă de oameni demenți și cu apucături maniacale. Dar chiar și așa trebuie să vă țineți departe de Rusia, acest dragon, chiar și în ultimele clipe de viață este capabil să sugrume”, recomandă Novodvorskaia.

sursa: ghimpu.wordpress.com

Patru scrisori anticomuniste — Decembrie 10, 2010

Patru scrisori anticomuniste

„Fiecare dintre noi trebuie să întreprindă câte ceva pentru eliberarea de comunişti”, scria un chişinăuian într-o proclamaţie datată cu 18 mai 1955

La doi ani de la moartea lui Stalin şi cu mai puţin de un an înainte de condamnarea cultului personalităţii, liniştea organelor Securităţii din RSSM a fost tulburată. În noaptea de 18 spre 19 mai 1955 în regiunea Gării feroviare din Chişinău au fost difuzate proclamaţii antisovietice. Cele patru scrisori aveau conţinuturi diferite şi erau scrise cu creionul pe coli albe de dimensiunile unei foi de caiet (una în română cu grafie latină şi alte trei în limba rusă). Au fost lipite în locuri vizibile – pe un stâlp de telegraf, pe vitrina unui magazin, lângă oficiul poştal din zonă şi una pe gardul din preajma sediului KGB din staţia căii ferate Chişinău. Textele aveau un caracter antisovietic, anticomunist şi pro-românesc. Miliţienii care vegheau ordinea în preajma gării le-au observat şi le-au ridicat. Imediat s-a dat telefon la KGB şi au început căutările.

După mai bine de un an şi jumătate de interogări, lansări de iscoade şi expertize grafologice, la 9 decembrie 1956 a fost identificat autorul. Era un moldovean – Zaharia Doncev, a.n. 1928, cetăţean al URSS, născut or. Chişinău, fără de partid, ştiutor de carte – opt clase (dintre care şapte clase româneşti), căsătorit; avea o fiică de trei ani, a satisfăcut trei ani serviciul militar în rândurile Armatei Sovietice, de profesie şofer, montor electric la Combinatul de mezeluri din Chişinău, locuia în or. Chişinău, pe str. Munceşti.
A fost reţinut la 9 decembrie şi închis la puşcăria internă a KGB-ului, iar dosarul penal (nr. 6429, art. 54, alin. 10, Cod Penal al RSS Ucrainene, aplicat în RSSM până în anul 1961) „Agitaţie şi propagandă contrarevoluţionară” a fost pornit de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, la 10 decembrie 1956. Percheziţia la domiciliul lui Doncev nu a dat nimic.
Iată conţinutul proclamaţiei în limba română:

„Dragă prieten,
Cum vedeţi comuniştii ne bagă singuri în catastrofă. Peste un an vom fi toţi osvobodiţi (eliberaţi – n.n.). A sosit timpul când noi trebuie să punem mâna pe furci şi coase, ca fiecare din noi să arate că îşi iubeşte România lui cea scumpă care a fost odată.
A sosit timpul când noi trebuie să trăim mai bine şi uşor.
Fiecare din noi trebuie ca să arate că-şi iubeşte Patria lui din trecut.
Numai aşa vom pute căpăta libertate. Primar Ionescu. Ajutor Ardeleanu. 18.V. 1955”.


La primul interogatoriu, Zaharia Doncev recunoaşte că a scris proclamaţiile pe care le-a lipit cu miez de pâine. Îşi motivează fapta prin aceea că în seara de 18 mai 1955 a fost reţinut de miliţie şi bătut crunt în incinta sectorului de poliţie a Gării feroviare, cerându-i-se bani pentru a fi eliberat. La întrebarea de ce nu aminteşte nimic despre acest incident în proclamaţii, Doncev a răspuns că, dacă pomenea de incidentul cu miliţia, ar fi fost identificat uşor. Miliţienii au negat că l-ar fi văzut şi bătut în seara respectivă.
Proclamaţia în versiunea rusă avea un caracter pronunţat anticomunist:

„Dragi prieteni,
În timpul apropiat întreg poporul moldovenesc se va ridica în apărarea intereselor pe care le-a avut până la război. Comunismul suferă eşec total. Acum ei află cât de prost o duce sărmanul popor moldovenesc. Suntem cerşetori, nu avem pâine, nici haine, nici pământ. E timpul să ne ridicăm şi să spunem comuniştilor: destul cât v-aţi îmbogăţit. A venit timpul când trebuie să ne răzbunăm pentru această viaţa de robi. Fiecare dintre noi trebuie să întreprindă câte ceva pentru eliberarea de comunişti. Ionescu. Ardeleanu. 18.V. 1955”.

În aceeaşi cheie au fost scrise şi celelalte două proclamaţii.
KGB-iştii nicidecum nu credeau că aceasta e opera unei singure persoane şi, în speranţa că vor izbuti descoperirea unui grup, organizaţii sau partid antisovietic, l-au tot iscodit pe Zaharia Doncev dacă l-a mai ajutat cineva la scrierea proclamaţiilor. „Am scris şi lipit proclamaţiile singur şi nu am comunicat acest fapt nimănui”, a afirmat tot timpul Doncev. Interogaţi de KGB, nici colegii de lucru n-au auzit nimic despre pornirile antisovietice ale lui Doncev, iar caracteristica eliberată de la locul de lucru arăta că omul este un muncitor sârguincios, conştient. Pentru a-şi fundamenta probele, securiştii dispun efectuarea expertizei grafologice care confirmă că autorul proclamaţilor este Z. Doncev. Totodată, cercetând proclamaţiile mai atent, KGB-ştii au adăugat şi învinuirea „Chemări la răsturnarea puterii sovietice”.

Întrucât toate acestea aveau loc în plin dezgheţ hruşciovist, iar un antisovietic şi anticomunist nu putea fi judecat fără o expertiză medico-legală a capacităţilor mintale, la 30 decembrie 1956 anchetatorul numeşte o expertiză psihiatrică a lui Zaharia Doncev. La 4 ianuarie 1957 este internat în Spitalul clinic de boli psihiatrice a Ministerului Sănătăţii a RSSM, iar la 28 ianuarie o comisie medico-legă decide că Zaharia Doncev este în deplinătatea capacităţilor mintale. Drumul spre gulag era deschis.

Acţiunile lui Zaharia Doncev se agravau şi din cauza faptului că doi fraţi şi o soră de-ai lui, cu care acesta întreţinea legături, locuiau în România. Sora mamei lui, Elena Petrache, fusese condamnată în anul 1945 la zece ani de lagăr pentru activitate subversivă desfăşurată împotriva statului sovietic în timpul „ocupaţiei româneşti a Basarabiei”, iar mama lui, Maria Doncev, s-a înscris în listele celor care urmau să se evacueze în România; listele respective au ajuns în mâinile kaghebiştilor.
Ancheta preliminară se derulează foarte repede. Dosarul a ieşit unul voluminos – peste 220 de pagini, aşa încât la 31 ianuarie 1957 Zaharia Doncev este anunţat că este trimis în instanţa de judecată.

Procesul are loc la 25 februarie 1957, la Judecătoria Supremă a RSSM. În instanţă, Doncev s-a scăpat cu vorba că ascultă posturi de radio străine, un alt motiv ca să fie tras la răspundere. Sentinţa a fost pe măsura „activităţii contrarevoluţionare”, exact termenul care l-a solicitat procurorul – şapte ani privaţiune de libertate cu trei ani decădere din drepturile electorale. Peste puţin timp, Zaharia Doncev este internat într-un lagăr/gulag pentru deţinuţii politici din Mordovia.

După aproape patru ani de detenţie, la 19 ianuarie 1960, el scrie o plângere la adresa Procuraturii RSSM prin care solicită micşorarea termenului de pedeapsă (unul dintre argumente fiind „Aşa cum a declarat tov. Nikita Hruşciov la Congresul al XXI-lea al PCUS – în URSS nu există deţinuţi politici).
La solicitarea Procuraturii, administraţia gulagului eliberează o caracteristică bună deţinutului Doncev Zaharia (a terminat cursurile de fochist, îşi îndeplineşte conştiincios obligaţiile, are câteva menţiuni, este responsabil de activitatea culturală a brigăzii, i s-a permis să locuiască în afara lagărului) şi, spre surprinderea lui, Prezidiul Judecătoriei Supreme a RSSM, printr-o încheiere din 4 mai 1960, îi reduce pedeapsa la patru ani şi exclude decăderea din drepturile electorale.
Nu se cunoaşte când a fost eliberat şi care a fost soarta lui mai departe. Potrivit noii sentinţe, eliberarea urma să aibă loc la 11 decembrie 1960.
Zaharia Doncev a fost reabilitat de Judecătoria Supremă a RSSM la 4 aprilie 1994.

Mihai Taşcă,
dr. în drept

 

BASARABIE UITATA — Decembrie 6, 2010
Un muzeu al comunismului în aer liber — Decembrie 4, 2010

Un muzeu al comunismului în aer liber

 

După cum confirmă şi ultimele date ale Comisiei Electorale Centrale (CEC), pentru comunişti au votat localităţi întregi din R. Moldova. Una dintre acestea este şi satul Bălţata, raionul Criuleni, unde, din cele 759 de persoane care au mers la vot, 605 au optat pentru seceră şi ciocan. Ne-am deplasat la Bălţata, pentru a afla ce aşteaptă oamenii de aici de la viitoarea guvernare şi cum văd viitorul R. Moldova.

Aici s-a făcut campanie…

Bălţata ne-a întâmpinat cu secera şi ciocanul. De cum intri în această localitate, atenţia îţi este atrasă de numărul impunător de afişe electorale ale PCRM, de la un capăt la altul al satului. Deşi alegerile au trecut, străzile sunt practic „înroşite” de afişele comuniste. Dedesubt se observă cu greu că au mai fost lipite unele afişe, dar au fost rupte, descleiate şi deasupra postate cele cu secera şi ciocanul.
Satul are o singură culoare, cea roşie. Nu cred că am mai văzut vreodată aşa ceva. Un lucru e cert: aici s-a făcut campanie!

Oamenii ne-au întâlnit puţin reci şi indiferenţi. Nu ne-a fost uşor să aflăm de la ei cu ce speranţe au mers la vot în ziua de 28 noiembrie. Scumpi la vorbă, ei au devenit oarecum mai deschişi, doar când s-au referit la greutăţile cu care se confruntă zilnic. Mulţi dintre cei care au acceptat să-şi descarce sufletul au dorit să-şi păstreze anonimatul. Din păcate, nu am reuşit să găsim printre ei şi vorbitori de limba română. „Sunt puţini în acest sat”, aveam să aflăm. „Aici trăiesc mai mult ruşi”. Şi părerea ruşilor contează, ne-am zis, întrucât votul lor a fost hotărâtor în alegeri.

Nici cu România, nici cu Europa…

Pe Eugenia Magdiuc o găsim la poartă. A fost una dintre locuitoarele acestui sat care s-a bucurat să intre în vorbă cu noi, ba chiar a mai chemat şi câteva vecine. Eugenia are trei copii, pe care îi creşte mai mult singură, deoarece soţul se duce des la Moscova, la muncă. Ea spune că se descurcă foarte greu, în afară de banii pe care îi câştigă soţul, se întreţin din „ceea ce am pus primăvara în grădină sau mai vând un animal ce creşte la gospodărie”. Dar cel mai tare, pe Eugenia şi pe vecinele ei o sperie… „unirea cu România”, despre care comuniştii le-au spus în campanie ca ar fi cel mai mare pericol pentru moldoveni. „Ce ne trebuie nouă România?”, se revoltă femeia. La fel, ea este îngrijorată şi de apropierea de Europa: „Vecina mea zice că vrea în Europa, dar mie Europa nu-mi trebuie. Ce, nu vedeţi la televizor? Europenii iştia nu ţin nimic pe lângă case, decât iarbă! Dar eu mor de foame dacă nu pun un cartof în pământ, o ceapă, un morcov, dacă nu ţin un animal. Nu ne trebuie nouă Europa, lasă mai bine locuri de muncă să ne facă”, zice femeia. Eugenia ne spune că, pe 28 noiembrie, şi-a dat votul „pentru un viitor mai bun pentru copiii noştri”.

„Vrem ca limba rusă să fie limbă de stat”

Văzându-ne că ne interesăm de problemele lor, o doamnă ripostează: „Ia să-mi spuneţi, de ce au fost închise toate şcolile şi universităţile cu predarea în limba rusă?”. O rugăm să ne aducă măcar un singur exemplu, dar femeia zice că are încredere în cei care i-au spus acest lucru. „De asta am votat comuniştii, pentru că ne-au promis că limba rusă va fi a doua limbă de stat”, trage ea concluzia. Pe de altă parte, îşi face şi ea probleme pentru viitorul copiilor săi. Şi anume, pentru că ei „vor fi nevoiţi să înveţe în limba română, nu în limba lor, cea rusă”. Şi încă o pretenţie: „De ce copiii mei sunt obligaţi să înveţe Istoria Românilor? S-o înveţe românii, la ei acasă, noi suntem moldoveni”, ne declară femeia. Ea zice că s-a născut în R. Moldova şi consideră că RM este ţara ei de baştină. Cu toate acestea, limba română, sau „moldovenească”, cum o numeşte ea, nu o cunoaşte.

„Ghimpu ne-a tăiat salariile…”

Serafima Balta din acelaşi sat lucrează la grădiniţă de 30 de ani. Părerea ei este că ultimul an de guvernare democrată „a fost un haos”. Serafima este convinsă că liberalii au redus salariile. „Şi aşa aveam un salariu mic, dar şi din acesta ne-au tăiat. Pe timpul comuniştilor, aveam salariile mai mari cu 200 de lei, dar Ghimpu şi restul ne-au tăiat din salariu şi acum primesc cu 200 de lei mai puţin”. Femeia ne aduce şi alte „argumente” în sprijinul guvernării comuniste. Ea spune că comuniştii „au adus gaz în sat, ce-i drept, înaintea alegerilor şi la preţuri exagerate, dar cel puţin ceva s-a făcut”. Serafima Balta crede că, cei care vor guverna ţara mai departe, vor trebui să facă drumuri mai bune, pentru că „în zilele ploioase ajungi acasă cu picioarele până la genunchi în noroi”.

În loc de concluzie

La Bălţata nu e mai bine decât prin alte sate din Moldova. Drumuri proaste, lipsa locurilor de muncă, salarii mizere. La toate acestea, se adaugă însă dezinformarea de care au avut parte, mai ales, în cele două luni de campanie electorală. Mă întreb însă dacă aceşti oameni vor deveni mai fericiţi de acum înainte şi dacă viitorul luminos pe care şi-l doresc pentru copiii lor mai poate fi construit de cei pe care i-au votat pe 28 noiembrie 2010…

Sursa: Timpul.md

Un basarabean, fost comunist francez, a fost declarat nebun de KGB — Decembrie 3, 2010

Un basarabean, fost comunist francez, a fost declarat nebun de KGB

Desecretizarea arhivei Serviciului de Informaţii şi Securitate al R. Moldova face lumină asupra unor crime săvârşite de regimul totalitar comunist, cum ar fi folosirea medicinei psihiatrice în anihilarea rezistenţei anticomuniste din Basarabia postbelică. Este şi cazul lui Nicolae Prisăcaru, un basarabean repatriat din Franţa, care a fost ameninţat cu Siberia şi băgat la casa de nebuni pentru că a spus adevărul despre comunism.

După 23 august 1944, regimul comunist a închis graniţa, iar foarte puţini cetăţeni sovietici puteau să meargă peste hotare pentru a vedea ceea ce sovieticii numeau „capitalismul în putrefacţie” şi să-şi dea seama de „superioritatea” sistemului socialist de dezvoltare în drumul spre construcţia comunismului.

Eroul nostru, basarabean de origine, nu a trebuit să-şi ceară voie în 1938 pentru a merge în străinătate. Nicolae Prisăcaru s-a născut la 2 ianuarie 1913, în comuna Selişte, judeţul Chişinău. Rămas fără tată, care a murit în Primul Război Mondial, învaţă la o şcoală-internat din Chişinău. După unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, îşi continuă studiile la şcolile-internat din Galaţi şi Tecuci, unde termină şapte clase. Lucrează în mai multe locuri, inclusiv la portul din Brăila. Face doi ani la cavalerie în Armata Română.
În ianuarie 1938 ajunge ilegal în Franţa, la Marseille. Aici o perioadă lucrează hamal în port. În timpul războiului, intră în rândurile corpului de expediţie (legiunea) francez, ajunge prizonier la nemţi şi este internat într-un lagăr din Italia. Reuşeşte să evadeze de aici şi se întoarce în Franţa unde, în 1945, intră în rândurile Partidului Comunist Francez. Ceva mai devreme, în anul 1940, la Marseille, se căsătoreşte şi are o fiică.

Până în anul 1946 este cetăţean al României, apoi devine cetăţean al URSS. După război a solicitat de mai multe ori permisiunea autorităţilor sovietice să se întoarcă în URSS pentru a-şi vedea mama. Cu greu i-a fost acceptată cererea abia în anul 1957. Nici nu-şi închipuia ce-l aştepta acasă.

Ajuns la Chişinău, fiind un caz unic de repatriere din Franţa, este cazat la Hotelul „Moldova” şi angajat în construcţii, apoi la Fabrica de piele „Serghei Lazo” în calitate de muncitor necalificat. Obişnuit în Franţa că muncitorul este preţuit, iar sindicatele corespund misiunii lor, Nicolae Prisăcaru este uluit de realităţile socialismului, de condiţiile de muncă şi de trai ale muncitorilor din ţara lui Lenin.

Prisăcaru îşi exprimă nemulţumirile printre muncitori, îndemnându-i la grevă pentru drepturi la salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune (de exemplu, atunci când nu funcţiona liftul, el refuza să care marfa cu mâinile). Solicită implicarea sindicatelor în apărarea muncitorilor şi refuză să plătească cotizaţiile atunci când vede că sindicatele nu apără muncitorii, ci administraţia. Arătând la un ceas de mână, Prisăcaru le spune muncitorilor că pentru un asemenea ceas în Franţa lucrezi două zile, pe când în URSS – o lună.

La adunările generale ale brigăzii la care se punea în discuţie „purtarea” lui, el demonstrativ ieşea. Atunci când i se făcea observaţie, răspundea: „Eu sunt un adevărat comunist francez, iar nu voi”. De mai multe ori nu s-a prezentat la lucru. „Muncesc flămând şi din moment ce nu mănânc – nu muncesc”, spunea el. O muncitoare, devenită ceva mai târziu Erou al Muncii Socialiste, a povestit că N. Prisăcaru a îndemnat-o să nu confecţioneze încălţăminte din piele de proastă calitate, deoarece nu e niciun folos din ea.

Pentru toate aceste „devieri”, a fost invitat de câteva ori la directorul fabricii. Nu s-a dus, spunând: „Dacă eu am nevoie de director, merg la el. Iar dacă directorul are nevoie de mine, să vină el aici”. În consecinţă, directorul a coborât în hala de lucru. Cunoscând că acesta nu vorbeşte limba română, Prisăcaru a discutat cu el exclusiv în română, prin translator. Despre puterea sovietică afirma că aceasta reprezenta birocraţia şi comuniştii proşti.

Toate acestea au ajuns la urechile KGB-ului. În consecinţă, la 7 august 1959 a fost invitat la KGB pentru profilaxie. Între timp, i se pune la dispoziţie o cameră de 18 mp în cămin, ceea ce nu-l linişteşte. Continuă agitaţia printre muncitori, îşi cere drepturile la salariu şi condiţii de muncă adecvate.

N. Prisăcaru a mai spus muncitorilor că la radio şi în ziare se spun minciuni privind realitatea din Uniunea Sovietică şi că la întoarcere în Franţa (solicitase deja autorităţilor permis de emigrare) va povesti cât de greu trăiesc muncitorii în URSS. Sovieticii, însă, nu-i aprobă emigrarea. În semn de protest, Prisăcaru scrie câteva proclamaţii cu denumirea „Scrisoare deschisă” în franceză şi română şi le lipeşte pe panoul de la intrarea în fabrică în care solicită întrevedere cu autorităţile franceze. Pentru a-şi face cunoscută poziţia, scrie mai multe scrisori soţiei şi fiicei, prietenilor din Franţa şi cere să fie ajutat să plece din URSS. Lipeşte scrisori la uzină şi la locul de trai, în care cere întâlnire cu delegaţia Partidului Comunist Francez care se afla atunci în vizită oficială în URSS. Niciuna din scrisori nu ajunge la destinaţie, fiind sechestrate de KGB.

În cele din urmă, KGB nu mai tolerează acţiunile lui şi ia măsuri. În iunie-iulie 1961, mai mulţi şefi de la fabrică (de brigadă, de unitate etc.) şi câţiva muncitori sunt impuşi să scrie denunţuri amănunţite (după o mostră) despre purtarea lui Prisăcaru la locul de muncă, vorbele spuse printre muncitori, despre îndemnul la grevă şi despre viaţa muncitorilor din Franţa, despre intenţiile lui de a povesti adevărul la întoarcere în Franţa etc. În baza acestor scrisori, la 26 decembrie 1961 este intentat dosarul penal pe art. 67, alin. 1 Cod Penal al RSS Moldoveneşti „Agitaţie şi propagandă antisovietică” şi tot în acea zi Nicolae Prisăcaru este reţinut.

La primul interogatoriu, N. Prisăcaru neagă acuzaţiile. „Nu am desfăşurat niciun fel de agitaţie antisovietică. Doar am îndemnat muncitorii de la fabrică să lupte pentru condiţii de muncă mai bune, le-am explicat cum muncitorii din Franţa duc o asemenea luptă”. Îşi menţine declaraţiile până la finalul anchetei. În lipsă de probe, securiştii apelează din nou la muncitorii de la fabrică. Aceştia confirmă cele scrise în vară. Însă, nici cu aceste mărturii nu pot băga omul la puşcărie. Existau prevederi constituţionale privind dreptul la libera exprimare. În asemenea caz, se recurge la procedeul arhicunoscut de comunişti – sunt puse la îndoială capacităţile mentale ale lui Prisăcaru. Propunerea, printre altele, au sugerat-o abil (evident, la sugestia KGB) câţiva dintre colegii de muncă de la fabrică: „E ceva straniu în purtarea lui”.

Pentru data de 9 ianuarie 1962, anchetatorul stabileşte expertiza psihiatrică, iar Nicolae Prisăcaru este internat la Spitalul de psihiatrie din Chişinău. După o lună şi zece zile de „investigaţii”, la 21 februarie 1963, comisia medicală conchide că Nicolae Prisăcaru este alienat mintal (paranoie), prezintă pericol social şi necesită tratament într-un ospiciu de boli mintale cu regim special.

În asemenea situaţie, colegiul de judecată al Judecătoriei Supreme a RSSM, în şedinţa din 13 martie 1962 (în lipsa acuzatului), satisface solicitarea anchetatorului – Nicolae Prisăcaru este absolvit de pedeapsa penală pe motiv de alienare şi dispune internarea lui într-un spital de boli mintale cu regim special.

Cu toate aceste este ţinut închis un an şi jumătate într-o clinică psihiatrică din RSS Moldovenească şi abia la 13 septembrie 1963 ajunge la un spital special de boli mintale din Leningrad. După un an şi zece luni de „tratament” în această clinică, o comisie specială decide că sănătatea lui Nicolae Prisăcaru a progresat, iar el nu mai prezintă pericol social şi solicită justiţiei transferarea lui la una din clinicile cu regim general în RSS Moldovenească. Justiţia moldovenească, la 24 august 1965, satisface cererea medicilor din Leningrad.

A fost reabilitat de Judecătoria Supremă a RSS Moldova la 17 decembrie 1990.

Nu se cunoaşte soarta lui Nicolae Prisăcaru după „revenirea” la Chişinău. La dosar se mai păstrează o recipisă scrisă de N. Prisăcaru la 11 ianuarie 1973 prin care confirmă că i s-au eliberat documentele personale sechestrate la momentul arestului. Totodată, scrisoarea de înştiinţare despre reabilitare întocmită de Judecătoria Supremă şi datată cu ziua reabilitării, 17 decembrie 1990, a fost scrisă pe numele lui Nicolae Prisăcaru şi expediată la o adresă din Chişinău. Mai era în viaţă la acea dată?

Mihai Taşcă,
dr. în drept, secretarul Comisiei prezidenţiale
pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova