Monumentul-eroilor-cazuti-Nistru-1992

TEXT 1

Locotenent Cebotari Igor-decorat cu ordinal “Stefan cel Mare”

Sa nascut la 9 august 1966 or. Soroca, isi face studiile la scoala medie, colegiul tehnic agricol din localitate. Este inrolat in armata sovietica cu gradul de soldat. In 1988 sustine cu success  examenul de admitere la Scoala Medie Speciala de Militie din or.Chisinau, deja fiind in serviciul Sectiei Afacerilor Interne din Soroca. In 1990 absolveste scoala, i se confera gradul de locotenent de politie; isi face serviciul in diferite functii in subdiviziuni ale Ministerului Afacerilor Interne. In perioada  razboiului moldo-rus a indeplinit mai multe misiuni de lupta. Cebotari Igor ne comunica urmatoarele:

“Din primele zile ale evenimentelor din Transnistria, am participat la ele in detasamentul format de efectivul CRP Soroca, comisar, fiind pe atunci, locotenent-colonel de politie, Gheorghe Delejan. In cea mai fierbinte perioada a conflictului, la 20 iunie 1992, ne aflam in priajma satului Cocieri, care se margineste cu Dubasari. Ziua era destul de ferbinte si combatantii duceau lupte grele, tinind cont si de numarul munitiilor folosite, deoarece erau pe sfirsite. In acest moment, s-a luat hotarirea de a se forma un grup de voluntari, pentru a aduce pe pozitiile munitiile necesare. Grupul a fost format din patru personae:Vladimir Catan, Vasile Botoc si Stelian Stratan, fiind condus de mine. La intoarcerea spre pozitie, aveam de traversat un cimp permanent bombardat. Ajungind la acest cimp, am luat decizia de a merge eu primul cu lada de cartuse. N-am stiut, dar sa aflat mai tirziu, ca acest cimp a fost supravegheat de un corector de tragere din partea inamica care stabilea tintele pentru aruncatoarele de mine. Cind am esit pe cimp, focul sa intensificat, minele explodau in serie, avind interval scurt. Una din ele a explodat chiar in fata mea, la o distanta de 5 metri. In ferbinteala, nici n-am ca sunt ranit, dar in scurt timp, ranile au dat de stire. Ceilalti combatanti din grup mi-au sarit in ajutor, rescind cu propriile vieti. Munitiile noastre au fost aduse pe pozitie de lupta si cei ce leau primit au stiut cum sa  le foloseasca. Un blindaj a fost acoperit cu plasa metalica de la un pat, stirnea glume din partea unora de pe pozitie, era nemultumit si capitanul V. Pinzariin. In timpul unui bombardament al inamicului s-a intimplat ca aceasta plasa a salvat viata celor aflati in blindaj, iar capitanul a scapat cu o rana usoara la picior. Mina ce venea direct in blindaj a fost amortizata de plasa si a explodat la inaltime, schijele trecind pe alaturi.”

Situatia noastra a combatantilor pe terenul de lupta putea fi mult mai buna, daca am fi avut o conducere militara profisionista. Stateam mai multi in aparare, eram bombardati zilnic. Si a fost elaborate daca o inaintare, daca o ofensiva impotriva inamicului trupe ale separatistilor si Armatei a 14-a rusa. Seara eram demoralizati, si stieam pentru ce si pentru cine luptam.

TEXT 2

Sergent Catlabuga Ghenadie, combatant invalid de razboi, grupa1.

Sa  nascut la 11 decembrie 1970 in satul Viisoara jud. Soroca,intro familie de tarani gospodari a urmat scoala medie din localitate, a lucrat din 1988 in colhoz in brigade de constructii. Tatal era templar si de la el a prins meseria. A facut scoala de soferi a lucrat putin in aceasta meserie. A fost recrutat in armata, sovietica cu cinste si onoare sia facut datoria de soldat in trupele blindate in Germania a fost avansat la gradul de sergent commandant auto. Dupa demobilizare lucreaza la fabrica de zahar din donduseni. La 27 mai 1992 cind era in toi razboiul cu transnistria separatista este mobilizat in Armata Nationala a Moldovei. Participa la misiuni de lupta la Cosnita-Dorotcaia. Situatia de la front este complicate, pozitiile de dislocare a fortelor militare moldovenesti sunt nefavorabile, comandantul de front ofiterul sovietic colonel Anatolie Cociug adept al politicienilor comunisti interzice orice inaintare sau ofensiva  a batalioanelor moldovenesti. Majoritatea masinilor sunt tradate, iar liderii militari patrioti de pe front cad in ambuscada sau sunt impuscati lunetistii armatei ruse. Intre lupta ilegala cu blindatele Armatei a 14-a ruse masina de lupta a sergentului  Catlabuga Ghenadie este aruncata, sergentul si ali ostasi moldoveni sunt raniti de aruncatorul de de grenade inamic. In lupta ia fost rupt in bucati piciorul, ia fost afectata coloana vertebrala este transportat de urgenta la spitalul de urgenta din Chisinau, dupa care este operat de mai multe ori la spitalul specializat de ortopedie din Kiev. La rind cu aceasta se complica si situatia familiara, din cauza neintalegerilor sotia il paraseste deoarece nu a vrut sa traeasca cu un invalid. Din cauza bolii si a stresului sanatatea combatantului se inrautateste, este paralizat, sta la pat sapte luni.

Sanatatea si asistenta medicala.

Valentina are grija de sanatatea lui Ghenadie. Dupa insanatosire isi reface viata , isi formeaza o alta familie cu Valentina, in familie se nasc doi copii, sunt fericiti. Ziaristul Grigore Zanoaga si Ion Cainareanu au avut mai multe intilniri cu Ghenadie, au discutat ore in sir, iata ce spune eroul nostru: la 33 de ani (virsta lui Hristos) a reusit sa treaca prin multe: a fost combatant in razboiul transnistrean, ranit in lupte, parasite de sotie (motivul- n-a dorit sa convetuiasca cu un invalid ), contuzionat, a trecut prin doua situatii critice cardiace etc. Dar a ramas dupa toate acestea dirz si optimist, gata sa lupte si in continuare pentru viitorul luminos al celor trei copii ai sai. Numai sa-I ajunga puteri si sanatate, daca putem zice asa cind omul e invalid de gradul intii.

“ sa stiti ca pe lumea aceasta sunt si oameni buni la suflet, marinimosi. Printer acesti-s parintii mei si…. sotia mea. Nu, nu cea care sa speriat speriat de greutati si a dat bir cu fugitii. Ci Valentina, actuala, cu care impart bucuriile si necazurile. Intilnirea noastra a fost, harazita de bunul dumnezeu ,care le vede pe toate si nu te lasa la nevoie, iti intinde (prin cineva) o mina de ajutor ca sa poti mai lesne pasi peste cumpane. Valentine a fost femeia ce mi-a aliniat durerea, a stat la veghe la capatii atunci cind eram la un pas de moarte, cind in noapte luptam cu cosmarurile.

Am mai avut un eveniment dramatic. Atunci cind luptam pe frontal de la Cosnita am scos din streang pe presedintele colhozului din localitate si cele doua fiice ale acestuia, spinzurate si ele de catre cazaci pe pomii din gradina. Sotia presedintelui, batjocorita, violate, a decedat in bratele celor sositi in aparare.

Aceste crime in razboi au fost savirsite de soldatii separatisti si cazacii rusi care pentru nereusitele lor in lupte , se rafuiau cu populatia bastinasa, cu moldovenii. De aceea am luptat pe viata si moarte sa-I izgonim din tara, dar nu prea am reusit……. Multumesc lui dumnezeu ca ma lasat cu zile dinrazboi am reusit sa-mi refac sanatatea si viata, ca mio dat asa o sotie si o asa mama buna la copii mei, impreuna cu ea reusim multe sa facem. De-as fi si de acum inainte sanatos, cum ma simt acum, ca sa-mi pun copii la locul lor, cum fac ceilalti parinti. Sa nu simta ei ca tatal lor e invalid. Pentru aceasta vom lupta impreuna cu Valiusa mea impotriva tuturor greutatilor si nevoilor. Stiu, nu va fi usor, dar in aceasta si consta sensul vietii pe pamint.”

TEXT3

Capitan Epure Filip, invatator sef de stat major al batalionului motorizat “Balti”

Sa nascut la 26 noembrie 1949 in sat Antoneuca, raionul Drochia. In 1966 a terminat scoala medie din Drochia, in armata sovietica doi ani a fost tanchist, in 1971 obtine studiile universitare in domeniul pedagogiei, lucreaza invatator la sate, in mai multe localitati. Pentru merite in domeniul pedagogic ii este conferita distinctia “Om emerit al Republicii Moldova”. Inainte de razboi a fost de mai multe ori mobilizat pentru tragere si exercitii in Tiraspol in cadrul armatei a 14-a ruse, in aprilie 1992 este recrutat in Armata  Nationala a Moldovei, este numit sef al statului major al batalionului mecanizat Balti.

Capitanul Epure Filip ne marturiseste:

“Se declansase conflictul armat de pe Nistru. Aveam o retraire sufleteasca enorma. La inceput lunii aprilie 1992, am fost mobilizat de centrul militar Floresti. De fapt eram persoana discreta-director de scoala, 44 de ani si aveam tri copii.

Conform decretului presedintelui nu trebuia sa fiu mobilizat, m-am sfatuit cu sotia si am zis: -Daca nu eu, cine altul? Prin ordinal colonelului Carasiov am format un batalion de blindate din ramasitele ce mai erau la Floresti si Balti care se forma in Codrul Orheiului. Acolo am gasit un dezastru: nici o carte de ordine, nici serviciul militar conform statului intern, betie si neincredere in ziua de mine. De cum am luat cunostinta cu efectivul batalionului, m-am apucatsi de lucru, in scurt timp am instalat ordine si desciplina. Am inregistrat tehnica, armamentul din dotare, am organizat instruirea si regimul militar. Instructiile si ordinele se dadeau in limba romana, era ceva deosebit, ma straduiam sa educ o cultura noua in Armata Nationala . Contigentul de ostasi era format :dezertori soldati din armata sovietica sau din cei veniti la chemare “Veniti acasa mai copii”, adica din ostasi ce isi faceau serviciul in armata sovietica. De fapt , erau niste copii de 18-20 ani, mereu ma gindeam la soarta lor si comparam cu ceea ce ii asteapta pe ai mei. Chiar in zilele de Sf. Pasti am primit ordin sa efectuam un mars de noapte pe platoul Holercani, in regiunea satului Molovata Noua, pentru  a apara capul de pod ce mai lega cele daua maluri ale batrinului Nistru. Cercetasii au dobindit informatie ca de la baza militara Goeni”Transnistria” se pregatea o lovitura la trecerea peste Nistru si vor fi incercuite unitatile de politisti si voluntary. Am luat parte la planificarea operatiunii de anihilare a fortelor separatiste . Misiunea noastra militara a zadarnicit planurile separatistilor si Armatei a 14-a ruse.

Cind am ajuns la fata locului, populatia era extreme de bucuroasa, tin minte cum o batrinica a ingenunchiat, isi facea cruce si plingea de bucurie , in toiul primaverii, sarmanii nu-si puteau lucra pamintul, cauza fiind incursiunile cazacilor si impuscaturile sporadice. De fapt, se mai temeau oamenii sa nu fie rapiti , caci aceasta se practica.

Ocupasem pozitiile de lupta asa cum stieam eu din perioada sovietica. Au intocmite hartile si planurile de lupta. Luasem masuri de securitate si de colaborare in acest domeniu cu politistii de pe platou, la fel, si cu populatia din satele vecine, intro noapte ma fost atacati cu rachete “Alazan” care ajungeau pina in sat, se aprinsee citeva case magazii etc. Aceasta a fost primul botez. Am oprit panica. Consateanu meu, Iurie Lozan, sofer pe camion cu munitii, abia de dovedise sa scoate masina la un loc mai ferit ca si rasunase explozia. Se declansase impuscaturi din ambele parti, avind raniti si pierderi omenesti. Imi parea foarte rau ca nu i-am feri de moarte. Cercetasii au stabilit de unde se tragea si am informat comandamentul despre cele intimplate. Era straniu cind auzeai la radiou “Asta noapte a fost calm si nu a fost impuscaturi”, cind toata noapte bubuiau impuscaturile. Ostasii nostril erau pregatiti sa lupte pentru o cauza dreapta, nu atit cu armele putine si uzate pe care le aveam , cit cu sufletul.

La sfirsitul lunii mai, am fost trecuti in rezerva Statului Major al Armatei Nationale . batalionul a fost dislocate la poligonul din satul Bulbuoaca . Aici am avut misiune importanta, controlul asupra unitatii de parasutisti special ostasi ce-si facuse serviciul militar la parasutisti si din cei ce luptase in Afganistan. Baetii pregatiti bine, aveam toate increderea in ei ca vor gasi iesiri din cele mai grele situatii. Pe poligon am efectuat trageri din din toate sistemele de dotare. La tragerea din aruncatoarele de mine a asistat si Presedintele M. Snegur si ministrul, generalul Costas, ei au recunoscut ca tehnica e veche, dar ostasii nostril au tras in tinta. Am  fost pregatiti sa intram pe teritoriul controlat de separatisti, am primit ordin de a organiza paza instalatiilor “Uragan” , ma gindeam la o ofensiva cu izbinda, dar ordinul de ofensiva nu a fost dat. La Tighina am fost tradati, a fost o jertfa naprasnica, au murit multi combatanti. Rusia si-a aratat fata adevarata , si-a luat sub jurisdictie armata a 14-a si formatiunile din Transnistria.

TEXT 4

Capitan Maslii Iurii erou al luptelor din Transnistria decorat cu ordinal “Pentru Vitejie” .

Sa nascut la 12 august 1958 in sat.Septelici , raionul Soroca. In 1975 a  terminat scoala medie din localitate, mai tirziu a absolvit o scoala DOCAAF, dar in 1976 a fost inrolat in Armata Sovietica si trimis in Germania, unde doi ani sia facut datoria de ostas sovietic. In 1990 este angajat al politiei din municipiul Soroca, participa la mentinerea ordinii publice in localitati ale raionului, este trimis in partea de sud a Republicii pentru implicarea conflictului cu gagauzii. In martie 1992, ministerul de interne mobilizeaza cei mai dostoinici politisti pentru lupta cu separatistii din Transnistria. Grupele de combatanti cu destinatie speciala sunt inarmati cu Automate  AK-74, cartuse echipament militar, sunt trimisi la Holercani, Molovata, Cocieri si Dupasari pentru lupta cu bandele de separatisti.       Capitanul Malii Iurii ne relateaza:

“ Cind ne aflam la Molovata, pazeam trecere peste Nistru. Acolo am facut cunostinta cu voluntarii si burunducii din s.Cocieri. Odata, am plecat cu ei sa punem tricolorul pe casa de cultura din satul Corjova, unde se aflau gardisti. Pe unii i-am ranit, pe altii i-am ucis, unii au fugit, dar tricolorul a fost pus pe acoperisul Casei de cultura. Scurta ne-a fost bucuria, deoarece, a doua zi, gardistii cu forte mari, au ocupat acea casa de cultura. Dupa Cocieri si Holercani am fost trimisi la Bulboaca si Tighina, la punctual de control al politiei rutiere. Alaturi de pozitia noastra se afla telecentru or. Tighina, pe teritoriul care se afla detasamentul de aruncatoare-cle-rnine si alte sub unitati de artelerie. Acest detasament i-au dat multa atentie gardistii care se aflau la o distanta de aproximativ 1000 metri. Intr-o buna zi, citiva gardisti au atacat din padure acest detasament. Pozitia noastra se afla la la vreo 100 de metri de acest detasament., si noi indata am plecat in ajuturor: Alexandru Cimbriciuc, Iurii Maslii, Vitalie Ceban, Andrei Chiriac. Gardistii s-au retras repede, si noi am inceput sa-I urmarim prin padure, nici n-am luat seama , cind ne-am apropiat de o alta pozitie a lor; atunci noi, sub gloante de automat , ne-am retras. Eu de trei ori era sa fiu capturat in padure, fiind si in retragereeram intr-o situatie de a fi capturat, dar luptind am scapat cu viata am vazut moartea cu ochii. Pe pozitia de la intrare in Teghina am facut cunostinta cu primarul s. Varnita. Primarul avea un “Moskvici” si venea des cu el la pozitia noastra-cum aparea, indata ma cauta. Deoarece eu de  la inceputul razboiului si pina la sfirsit lui nu mi-am schimbat platoul de lupta. Vine odata primarul, ma cheama pe mine si imi spune: “organizeaza o grupa de politisti la Varnita fiinca gardistii din unitatea militara, cu cinci masini, au incarcat toata motorina si benzina si vor s-o duca pe pozitia lor. Atunci eu imediat am organizat o grupa de politisti voluntar, am urcat in masina primarului si am plecat la Varnita. Din ambuscada, la un delusory, am oprit coloana de masini cu forta, am dat soferii jos de la volan si am urcat noi la volane, intorcindu-ne pe platoul nostrum. Ce-i drept,conducerea frontului a restituit armatei a 14-a benzina si autocamioanele ridicate de politisti  peste citeva zile, aceste camioane au fost restituite armatei a 14-a. tot intro zi, vine primarul, ma cheama si-mi spune ca gardisti, pun blocuri cu macaraua la iesirea din sat. Varnita, si vor sa stabileasca in preaja localitatii postura de gardisti pozitia lor. Indata am organizat citiva voluntari si ne-am deplasat in satul Varnita, unde impreuna cu voluntarii din sat, am ocupat aceasta pozitie, facindu-I sa fug ape gardisti. Intr-o noapte tirzie, gardistii din fata noastra au inceput atacul asupra pozitiei noastre, cu tot cu armamentul ce-l aveau in dotare. Dupa incetarea bombardamentului, am observat ca pe pozitia noastra ramasesera numai citiva politisti, intre care Comisarul de politie Gh.Delejan, T.Beznos, Af. Maistru , V.Moldovan, Al.Cimbriciuc. A doua zi comisarul Gh. Delejan a facut alinierea pentru toti, dar eu stateam intr-o parte, de parca nu avem atributie la aliniere. Atunci  Comisarul mi-a ordonat sa ma aliniez. Eu am refuzat categoric. Comisarul a ordonat sa se urce toti in autobuze, iar mie mi-a zis: “Ramii in mama naibii, ce esti un nebun!”. In noaptea cind am avut o lupta crincena cu gardistii, eu , cu un automobile “Volga” si cu locotenentu A.Maistru, am facut 3 drumuri cu morti si raniti la spitalul din Anenii Noi. Toate aceste drumuri le-am facut sub bombardamentul de mine, fara lumina; a doua zi m-am speriat singur de mine-minele pina la coate, hainele si salonul automobilului erau pline de single ranitilor si celor morti. In aceasta noapte am pierdut 5 lupatatori demni de fapta pe care au savirsit-o. automobilul avea citeva gauri de gloante a fost avariat o grenada, dar a mers “si-a facut datoria”. La Tighina , noi combatantii ne-am facut cu demnitate datoria multi voluntari si politisti  sau jertfit viata dar conducatorii nostril neau tradat, au  cedat orasul in mina separatistilor.

TEXT 4

Locotinent Alexandru Cimbric-Presedintele Uniunii de Razboi din jud. Soroca

Alexandru sa nascut la 18 iunie 1968 in sat.Burghelea   intro familie de slujbasi moldoveni. A absolvit scoala medie din satul natal(1985); colegiul de Cultura si Arta din Soroca(1990); Universitatea de criminologie, Facultatea de Drept(2000). Serviciul military il satisface in infanteria marina din or.Severomsk partea de nord a Rusiei (1986-1988). In armata studiaza si se antreneaza ca sportive in lupte martiale dupa care se angajeaja ca agent la politie din mun. Soroca. Este participant la razboiul de pe Nistru chiar de la inceputul declansarii. Decretul presedintelui R.Moldova ,a domnului  Mircea Snegur, de decretare a starii exceptionale, a fost de fapt declararea unei situatii de razboi, Ministrul de Interne, condus de generalul Ion Costas, avind sub conducerea sa toate comisariatele  de politie din tara si conformindu-se ordinilor si corectivelor forurilor superioare, a inceput sa formeze echipe, care erau deplasate in zona de razboi . Ministrul Apararii incepe mobilizarea cetatenilor fara sa aiba un centru de pregatire militara. CPR Soroca a format echipe respective in fruntea carora au fost numiti sefii de sectie. Acesti eroi au ce-si aminti. Ei au stiut sa pretuiasca vietile camarazilor de arme. De atunci au trecut 12 ani. Noi, participantii la acel razboi, luptind cu arma in mina, am fost dati uitarii, am fost lipsiti de statutul nostru social, de asistenta sociala, de ocrotirea legilor. In aprilie 1992 efectivul comisariatului de politie di Soroca, in componenta carora erau 36 politisti si voluntari ara dislocat. La intrarea in orasul Tighina. Situatia din acest oras era complicata. Majoritatea populatiei de origine rusofona ii sprijinea pe separatisti cereau autonomie, pledau pentru nesupunere autoritatilor de la chisinau. Dar sint niste jafuri,acte de violenta impotriva moldovenilor si impotriva intelectualilor patrioti care locuiau si aveau servicii la scoala , spitale si interprinderile de stat. Posturile de control si pozitiile de lupta ocupate de politistii nostri  erau  necontenit atacate de separatistii condus de maiorul sovietic Costenco. In noaptea de 4 aprilie 1992 la intrare in Tighina sa dat o lupta crincena. Batalionul separatist a atacat prin surprindere cu tot arsenalul de lupta posturile noastre. Punctul de control dislocat pe soseaua Chisinau-Tighina a fost aruncat in aer de catre inamic. O mare parte a combatantilor moldoveni sau retras pe alte pozitii mai avantajoase, sapte politisti inarmati cu mitraliere si automate, in rindul carora era si Alexandru Cimbriciuc au acoperit retragerea colegilor, multi combatanti moldoveni au fost raniti si cantuzionati. O explozie la doborit pe combatantul Porcescu Constantin, o schija i-a produs o contuzie, o rana in cap. A fost scos de Alexandru din transee si impreuna cu combatantul Ion Varcautan a fost scos de pe pozitiile de lupta si transportat catre spitalul din Anenii Noi. Astfel  Constantin si altii raniti au fost salvati, pe pozitiile ocupate de lupta eroic pina la capat Comisarul-sef Gh.Delejan Al.Cimbriciuc, Iura  Maslii, Vlad Moldovan Timofei Beznas , Afanasie Muostru, Valeriu Ceban s.a. care au tinut piept inamicului fara sa fie cedata. Alexandru spune ca doar combatantii am luptat si ne-au facut datoria, dar cine sunt conducatorii de stat vinovati din voia carora sa  dezstabilizat situatia politica din R. Moldova,de ce nu sunt trasi la raspundere tradatorii care nu au luptat impotriva organelorlegale moldovenesti.

Pentru grija fata de veteranii de razboi si pentru faptele de eroizm de pe frontul Transnistrean Alexandru Cimbriciuc este ales ca presedinte al Uniunii Veteranilor de Razboi din Soroca , este decorat de ministerul de interne cu ordinul Vulturul de Aur. A publicat cartile “Eroii Soroceni in Razboiul de pe Nistru” , Boxul kinezesc Despre luptele martiale practicate de combatantul Alexandru Cibriciuc.

Aceste informatii au fost strinse cu grija de catre Colonelul Anatol Muntean

Anunțuri