Cristea-Sandu-Timoc

Noi şi noi dovezi, documente, pagini de istorie şi cercetări etno-lingvistice vin să confirme, fără nici o urmă de îndoială, că întreaga Peninsulă Balcanică a fost cândva o „mare românească”, un imens teritoriu traco-dac latinizat. Invazia slavă din secolele al VII-lea şi al VIII-lea a găsit aici un popor numeros, unitar, vorbind o limbă romanică; un popor de păstori, comercianţi, meşteşugari, prelucrători de metale şi constructori bogaţi, o „ţară a bogaţilor”, cum spunea cu invidie, dar şi cu admiraţie, cunoscutul ultranaţionalist sârb Vojislav Şeşeli.Încă de la începuturi, neamurile sosite din stepe au privit cu ochi răi populaţia băştinaşă, iar neamul grec, dornic de expansiune spre nord, s-a împiedicat şi el de „ciotul” latin din Pind şi Macedonia, încercând, de aproape două mii de ani, să-l grecizeze (prima mare crimă greacă împotriva spiritualităţii creştine fiind răstignirea pe o cruce în formă de X, la Patras, a Sfântului Andrei, „Apostolul românilor”, pe când acesta se întorcea de la Dunărea de Jos şi Marea Neagră, unde propovăduise creştinismul – anul 70 d.Chr.).

Fără a lărgi incursiunea istorică, ne oprim din nou în Timoc, parte a Daciei Aureliene, unde se vorbeşte, după cum se ştie, aceeaşi limbă ca la Calafat sau ca la Timişoara, adică daco-româna. Împărţit între sârbi şi bulgari, acest teritoriu, numit şi „Valahia Mică”, are în spate o istorie bimilenară. Dacă, la jumătatea secolului al XX-lea, proiectul creării unei confederaţii bulgaro-sârbe nu a fost transpus în practică, în schimb, până în ziua de astăzi, cele două ţări seamănă ca două picături de apă atunci când e vorba de proiectele criminale de deznaţionalizare îndreptate împotriva românilor sud-dunăreni.

Un adevărat misionar pentru răspândirea adevărului despre aceşti fraţi uitaţi este profesorul Cristea Sandu Timoc din Timişoara, în vârstă de 94 de ani, secretar general al Asociaţiei „Astra Română” pentru Banat-Porţile de Fier şi Românii de Pretutindeni. Copil fiind, trece Dunărea înot şi face şcoală românească la Turnu Severin şi la Craiova. Devine, în timpul războiului, funcţionar superior la Ambasada României la Belgrad (trimis de mareşalul Antonescu), iar după venirea lui Tito la putere şi până după căderea lui Miloşevici, ajunge un proscris, alungat de sârbi de pe pământul natal (Zlocutea, Timoc). Ca secretar general al Asociaţiei Astra Română, a atras în jurul personalităţii sale 18 ediţii ale Congresului Internaţional „Identitatea culturală a tuturor românilor”.

„Dunărea n-a fost niciodată, până la 1918, graniţă între fraţi”

– Dacă ar fi să descrieţi Peninsula Balcanică din timpurile străvechi, de la extinderea Imperiului Roman în Balcani, începând cu anul 143 î.Chr., cu ce aţi începe?

– Tot Balcanul a fost românesc! Tot! De la Marea Egee, din Munţii Pindului, de la Adriatica, din Dalmaţia, de la Marea Neagră şi până la Dunăre, a fost un singur popor: poporul român. Singurul popor existent în marginea de sud a acestui teritoriu, în epoca formării românilor ca neam latin, au fost grecii, însă ei ocupau zonele de lângă mări şi mai puţin câmpiile şi aproape deloc munţii. Pentru cel puţin şapte secole după Hristos, adevărata Românie Mare a fost Peninsula Balcanică… Timpurile se schimbă, năvălesc slavii în secolul al VII-lea, peste încă şapte sute de ani vin turcii (1453), apoi, în părţile de apus, coboară austriecii, iar poporul român din Balcan se împrăştie, se împuţinează, în unele zone chiar dispare, cum ar fi Muntenegru şi Bosnia-Herţegovina. Pe lângă aromânii din Macedonia şi Pind, din Albania şi Bulgaria, rămân să reziste compact, până în ziua de azi, daco-românii din Timoc (200 de localităţi în Serbia, 100 în Bulgaria – 30 în jurul Vidinului plus 70 de-a lungul Dunării, pâna la mare). Ei au avut parte de domnia a cel puţin cinci voievozi români, începând cu Basarab I Întemeietorul, în secolul al XIV-lea, până la Matei Basarab, în secolul al XVI-lea. Aceşti domnitori au construit mai multe mănăstiri şi biserici româneşti în sudul Dunării, decât în nord, deoarece românii stăpâneau acel ţinut din timpuri străvechi, Dunărea nefiind niciodată, până la 1918, graniţă între fraţi. Dacă ne gândim la marele Basarab I, el a ridicat o mănăstire la Cladova, pe râul şaina (azi în ruine), una la Mânăstiriţa (tot în ruine) şi una la Vradna (care există şi acum, fiind ocupată de călugăriţe sârboaice).

– Sârbii, ca şi bulgarii, copiindu-i pe greci, spun că românii din Balcani sunt sârbi, greci sau bulgari latinizaţi. Putem accepta o astfel de interpretare politică în locul adevărului istoric?

– Ei pot să spună şi să creadă orice doresc, peste adevăr nu pot călca cu cizma. De altfel, o parte dintre sârbi şi bulgari sunt foarte limitaţi uneori. Ei, ce aud, ce văd, şi atât. Unii dintre ei sunt atât de limitaţi, încât de multe lucruri se şi miră că există… Pe ei nu-i interesează că zici tu că eşti român sau vlah sau nu ştiu cum… Pe ei îi interesează că eşti în Serbia sau în Bulgaria. Dacă eşti acolo, apoi musai să fii sârb sau bulgar, nu poţi fi altceva.

„Şi grecul, şi bulgarul, şi sârbul vor să ne zdrobească, văzând că suntem o naţie moale”

– De ce, de-a lungul secolelor şi până în ziua de azi, au manifestat bulgarii şi sârbii atâta ură împotriva românilor?

– Asta mă întreb şi eu… Dacă sub Tito am avut 23 de ani interdicţie să-mi văd casa părintească şi mormintele părinţilor, iar sub Miloşevici, alţi 22 de ani, mă întreb ce rău le-am făcut, în afară de aceea că am afirmat sus şi tare că fraţii mei din Timoc sunt români lipsiţi de orice drept elementar? De ce m-au tratat ca pe un străin la mine acasă? Ei sunt străinii, ei au venit peste noi, nu ne-am dus noi să le luăm pământurile de dincolo de Volga. Ca să răspund totuşi la întrebare, cred că se poartă astfel cu noi fiindcă au văzut că suntem o naţie moale. Toţi, şi grecul, şi bulgarul, şi albanezul, şi sârbul vor să ne zdrobească capul, văzând cât suntem de moi, cât de mult îndurăm… O naţie adormită. Apoi, ar mai fi şi alte motive. Spre exemplu, grecii. Cum să nu ne urască? Gândiţi-vă că, pâna la Cuza, 1/6 din averile mănăstireşti de la nord de Dunăre erau în mâna grecilor. Prin secularizarea averilor mănăstireşti, grecii au pierdut totul. Pe de altă parte, ei urăsc bogăţia şi vrednicia aromânilor, părtinirea de care s-au bucurat aceştia din partea turcilor, în timp ce pe dânşii i-au oropsit din greu; urăsc inteligenţa, mărinimia, spiritul liberal al multor intelectuali şi magnaţi aromâni. Vorbind de sârbi, ei ne urăsc pentru că le-am luat Banatul în 1918. Socotesc că au fost stăpâni acolo şi au pierdut din pricina vicisitudinilor istorice care pe români i-ar fi favorizat (însuşi generalul Berthelot le-a alungat armata din Timişoara). Ne mai urăsc şi pentru bogăţia păstorilor aşa-zişi vlahi, pentru că noi am deţinut cele mai bune pământuri (doar eram băştinaşi, ce-ar fi dorit?), pentru că suntem diferiţi, suntem latini, aparţinem unei mari familii de popoare vest-europene. În fine, bulgarii ne urăsc pentru acelaşi lucru, dar şi pentru că le-am luat Dobrogea. Ar fi dorit-o toată, până la Constanţa, nu doar cele două judeţe. S-au bătut mult pentru asta.

– V-aţi închinat toată viaţa luptei pentru eliberarea neamului românesc din sclavie. Ce faceţi în prezent?

– Acelaşi lucru. Mă simt obligat să vorbesc în orice ocazie despre existenţa şi necazurile românilor din Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania şi din celelalte ţări din regiune, care s-au întemeiat târziu, pe os românesc. Există o conjuraţie împotriva cuvântului „român”, atât la Sofia, cât şi la Belgrad sau Atena. Neromânii doresc uitarea acestui cuvânt, au dezvoltat politici de stat care urmăsesc acest cuvânt ca pe un… terorist, ca pe un… stigmat al diavolului. Ei ar dori ca românii balcanici să nu mai aibă nici o legătură cu ţara de la nordul Dunării, să se ţină drept o naţie nouă, cu o limbă diferită, astfel că ajutorul şi interesul României pentru fiii ei din sud să nu mai aibă obiect.

„Dacă sârbii nu dau drepturi minorităţii române din Timoc, România trebuie să blocheze aderarea lor la UE”

– Au făcut oare tot ce era normal să facă politicienii României de după 1989, pentru a-i ajuta să supravieţuiască pe daco-românii din Timoc şi pe aromânii din restul zonei balcanice?

– Doar vag şi doar din întâmplare. O excepţie face preşedintele Băsescu, mai ales în ultimii ani, când s-a arătat interesat de românii din jurul României. Numai în ultimele luni dânsul i-a trimis pe primul-ministru Boc la Sofia şi pe ministrul de Externe Baconschi la Bor (recent). Preşedintele s-a dus la Cladova şi bine a făcut, deşi autorităţile sârbe l-au ignorat. Urât din partea lor, mai ales că el caută să-i bage în Europa. A fost, de curând, şi în Macedonia. Declaraţiile au fost frumoase, încurajările sunt puternice, promisiunile sârbilor şi bulgarilor par ferme, dar, imediat după încheierea protocolului unei vizite, teroarea anti-românească reîncepe. Aceşti oameni nu au onoare. Bulgarii au scăpat de constrângerile UE, de dinainte de aderare, ne-au păcălit pe toţi, de la Bucureşti, la Bruxelles. Dar sârbii nu mai trebuie lăsaţi să-şi bată joc; dacă nu dau drepturi minorităţii române din Timoc, România trebuie să blocheze aderarea lor la UE. O mare şansă, pierdută, a avut fostul preşedinte Iliescu. În anii războiului din Bosnia, peste 1.000 de cisterne de motorină au tranzitat România din Rusia spre Belgrad şi spre front. Atunci să fi spus d-l Iliescu: până aici, tovarăşi! Trec cisternele cu o condiţie: recunoaşteţi statutul juridic al românilor timoceni, acordaţi-le dreptul la limba română, la şcoli, la biserici! Să-i fi văzut pe fraţii sârbi cum se conformau… Altminteri, ei nu ştiu de prietenie, de înţelegeri mutuale, de bună vecinătate, nici măcar de reciprocitate (sârbii din România au toate drepturile posibile!).

– Ar putea guvernanţii de la Bucureşti să facă faţă cerinţelor românilor din jurul României, în condiţiile în care criza îngenunchează economia românească?

– Cred că singurii guvernanţi care ar înţelege drama noastră ar fi aromânii. Ei să vină la putere în Bucureşti, şi ne-ar fi mult mai bine! Bunînţeles, n-am auzit să fi fost tăiate fondurile pentru minorităţile din ţară. În urmă cu patru ani, ştiu sigur că minoritatea sârbească din România (adică 25.000 de suflete) primea de la stat, pentru proiecte culturale, biserici, asociaţii etc., peste 200.000 de euro pe lună! Azi, poate or primi pe jumătate, dar tot primesc. Atunci, cum să se taie puţinele fonduri pentru românii minoritari din jurul ţării? Dacă, totuşi, au fost tăiate, e o lipsă de cultură politică din partea politicienilor români. Dai tu atâţia bani unui grupuleţ de sârbi (croaţilor le dau alţi bani, bulgarilor alţi bani, ruşilor alţi bani), şi românilor timoceni nu le dai măcar zece mii de euro!? Nouă, aici, la ASTRA, dacă ne-ar da două mii de euro pe an, nu pe lună!, şi tot ar fi bine, tot am mai face ceva treabă, o revistă, un site pe Internet, un buletin, un transport de abecedare. Am impresia că, în instinctul majorităţii românilor, sentimentul naţional a adormit de tot. Mai dăinuie puţin în Transilvania şi în Banat, dar în rest îi mort. şi mai e ceva: cred că politicienilor români le e frică de românii din sudul Dunării, de românii de pe pământul lui Decebal şi Traian. Ei nu-i cunsoc pe timoceni. Timocenii încă n-au fost sârbizaţi, încă n-au fost bulgarizaţi. Că-i urăsc sârbii şi bulgarii e una. Dar politicienii români nu-şi dau seama că sârbii şi bulgarii vor ca şi românii să-i urască! Asta ar fi bucuria lor cea mare…

Anunțuri